Limbi vinovate

De ce-aţi amestecat literele?
Limbi vinovate de pe care se scurge scuipatul
De ce limbilor –
De ce v-aţi făcut vinovate
De ce-aţi comis asemenea păcate?
Când privirea zâmbeşte toate limbile se unesc în aceaşi poveste.
Când privirea furtună, vorbele-s condamnate
Limbile-s de prisos, nu-i una mai bună.
Când vorbele tac toate în mine cuvântă
Oamenii’ntreabă ce-am, tăcerea-mi se’avântă.
n-am înţeles deşi te-am auzit
De mici vorbim aceleaşi cuvinte
Tu în lumea ta,
Eu în lumea mea
Ţara ne uneşte şi neamul, şi glia.
Colindăm când pe munţi când prind şesuri
Călcăm sub picioare acelaşi pământ,
Dar mereu ne despart înţelesuri.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limbi...

Limbi de clopot, limbi de ceas,
Limbi în ceaşcă la taifas,
Limbi de şarpe, de papuc,
Cum le dai, le ei, se duc...

Poţi să-nveţi mai multe limbi,
Lumea dacă vrei s-o plimbi,
Dar ţin tare şi menţin
Să ştii limba de cămin...

Se încurcă-ntr-un moment
Când îi dai să bea ferment,
Ţi se limbă plimba-n bot
Sau să-ţi iasă de un cot...

Mai e limba de curea
De la brâu cu găurea,
Ce-i dai drumu când e rost
Sau o strângi în zi de post...

Pentru-o nouă pălărie
Limbile pe la sefie,
Şi de-o fi să ai şi parte
Baftă cu limba de moarte!...

Limbi de veste, limbi tic-tac
Limbile care nu tac,
Limbi pe faţă, limbi pe dos,
Limba, un organ gustos!...

Limbi sunt multe nu am când
Să le spun pe toate-n rând,
Luaţi ideea de-azimut,
Limbile când se sărut!...

poezie de Vasile Zamolxeanu (17 august 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii.

Trăirile minţii
să treci te învaţă,
prin labirintul vieţii,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii.

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul,
biet singuratic,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă,
cu greu stăpânite,
trăirile minţii.

Trăirile minţii
în vise se schimbă,
la apusul cel dulce,
când vorbele tac.

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii.

poezie de Silviu Crăciunaş (2010)
Adăugat de Silviu Crăciunaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre limbi

"Dumnezeu a zis: de azi înainte să se zică
Şi omul a zis de atunci"
Cândva oamenii s-au căţărat pe munte
şi prin cuiburi de vulturi au născut focuri;
cu limbile focurilor lor vorbeau între ei
despre veşti de război
interpreţi pentru corn de berbece
sau aramă lungă
ce din nu ştiu ce motiv n-avea limbi.
Limbi de papuc salută pământul
Limbile ceasului toacă timpul
Îl foarfecă
cu limbi de vioară
Şi lemnul şi sârma vorbeşte
Voi oameni cu limbile voastre
Vorbe ale dumnezeului
tuturor limbilor – iată ce sunteţi!

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul copil

Poţi să îmi iei oricât de multe,
Oricum de sus eu le-am primit,
Şi nu ţi le-am cerut pe toate
Dar Tu mereu mi-ai dăruit

Din prima clipă am lumină,
La primul scâncet mi-ai dat glas,
M-ai învăţat şi despre vină,
Mi-ai arătat şi primul pas

Apoi am căpătat auzul
Şi vise pline de culori,
Când să spun da, ce e refuzul,
Cum să văd raze printre nori

Cadou mi-ai dat, din ceruri, milă
Pentru momentele când n-am,
Apoi am învăţat şi silă,
Deşi eu poate n-o doream

Cu timpul, am plecat privirea,
Ruşinea m-a făcut s-o fac,
Am înţeles ce e iubirea,
Când să o spun... când să o tac

Am priceput că mi-ai dat voie
Să aflu tot, să ştiu de ce,
Iar câteodată, de nevoie,
Am acceptat şi că nu e

Mi-ai modelat şi optimismul,
Să nu cumva să mă rănesc,
Mi-ai dat respectul, altruismul,
Să ştiu să cer, să dăruiesc

Dar mai presus de tot şi toate,
M-ai învăţat să fiu umil,
Am înţeles că omul poate
Să stea în suflet, un copil.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemenea râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădată altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am dorit în lumea mea ciudată

Nu te-am dorit în lumea mea ciudată,
Deşi, ca mine, nimeni nu te-adoră,
Nici n-am gândit c-o să te am vreodată
Mai mult decât în inimă, ca soră.

Iar de cobor în lumea ta măruntă,
În cafenea, pe lângă mateloţi,
Nu pot, în tinereţea mea căruntă,
Să înţeleg de ce te dai la toţi.

Când numai eu pot să îţi dau putere
Să redevii ce-ai fost, cândva, regină,
Să-ndupleci ani şi chiar să naşti noi ere
În care doar iubirea să ne ţină.

Dar cu-un sărut tu intri-n mine toată
Şi lumea mea devine trup de fată.

sonet de Nicolae Silade din Iubirea nu bate la uşă (2008)
Adăugat de Nicolae Silade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceleaşi ape

Aceleaşi ape tulburi
nămoloase
ce nu se scurg prin malul cel oval
ah, soarele de l-ar lovi în coaste
cum şi-ar găsi chirceli
în lut murdar.
Din când în când oglinda
cea întinsă
tresare
sub atingere de nori
şi-şi cască gura larg
ca o setoasă
cu apele ei tulburi care-mi cresc
în braţe barca
aceaşi baltă tristă, nămoloasă.
Sclipirea de argint – netransparentă
ascunde străveziul care nu-i
visând să-nving în fluvii valuri
care cresc
mă scald în ape nămoloase, liniştite
iar mreaja lor
mă-nvaţă să plutesc.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de r b
Comentează! | Votează! | Copiază!

O să vorbiţi de mine

O să vorbiţi de mine
la timpul trecut.
O să vorbiţi de mine
că n-am făcut ce-aţi vrut.
O să vorbiţi de mine
c-am fost un om nervos.
O să vorbiţi de mine
c-am fost un păcătos.
Voi nu aveţi dreptate.
Ba chiar mai mult ca mine,
v-adăugaţi păcate.
Vă faceţi de ruşine.
Cu minte înţeleaptă,
prin ceea ce-am făcut,
Am mers pe calea dreaptă,
la nimeni n-am cerut.
Am reuşit în viaţă,
mă simt om împlinit.
Cu mintea mea isteaţă,
acum sunt fericit.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă e lumea ...

Frumoasă e lumea când ceru-i senin
Când toate sunt pure, ca floarea de crin.
În zbor ciocârlia se-avântă în tril,
Iubirea, din urmă, te-ajunge tiptil.

Frumoasa e lumea când florile cresc
Te-mbată-n parfumul lor dumnezeiesc.
Când la sân porţi roşu, vrăjit trandafir,
Ce picură-n inimi dorit elixir.

Frumoasă e lumea când inimi iubesc
Şi-n dulci jurăminte se făgăduiesc,
Dar fără să vrea, sau să aibă habar,
Frumosul şi lumea şi toate dispar.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te doare...

Când te doare, eu mă dor,
Cu durerea-ţi mă-nfior,
Ridic braţele-n tăcere
Să-ţi aduc o mângâiere
Dinspre soarele-răsare,
Dintr-o lacrimă de floare...

Când zâmbeşti ard în cuvânt
Zbuciumul de pe pământ
Şi mă rog lui Dumnezeu
Ca să-ţi fiu înger mereu,
Când te doare, să mă dor
Doinei mele din popor...

Ochi trăit pentru ochi scos
Dintr-un lujer de prisos,
Că în limba mea de dac
Toate vorbele au leac,
Când te doare, eu mă dor
Os cu vână din popor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se întâmpla... la ceas de seară

să nu dăm vina pe tricourile albe
cum vinovate de viol sunt doar fecioarele ascunse-n nopţi de spaime
şi imn de slavă ridicăm barbarilor cuceritori
să nu dăm vina pe tricourile albe

să nu învinuim doar vântul
când munţii de gunoaie se plimbă ca la ei-acasă
şi-încearcă să ascundă sărăcia şi spoiala
să nu învinuim doar vântul

să nu dăm cu cuvinte în cuvinte
să nu îmbrăcăm vidul în forme fără fond
să dăm cuvântului puterea şi respectul care l-au pierdut
să nu dăm cu cuvinte în cuvinte

noi oamenii cărţi ar trebuie să uităm ce-i ura şi dispreţul
ei, oamenii afişe ar trebui să-înveţe ce-i iubirea cât mai este timp
voi asupriţii ce-aţi crescut doar cu minciună
descoperiţi-vă unicitatea şi-împlinirea

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte

Zâmbeşte! Zâmbetul tău e mai luminos decât razele de soare.
Zâmbeşte! Când tu zâmbeşti întreagă natură intră în sărbătoare.
Zâmbeşte! Zâmbetul tău poate da grai la toate câte nu cuvântă.
Când tu zâmbeşti, din rai îngerii coboară, cerul şi pământul cântă.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am să uit

N-am să uit cu ce cuvinte
Mi-ai destăinuit odată,
Cât erai tu de cuminte
Când te-am cunoscut de fată.

N-am să uit sinceritatea
Când mi-ai spus că mă iubeşti.
Că de-atunci tu erai gata
Doar cu mine să trăieşti.

Am crezut spusele tale.
Radiam de fericire.
Altul ţi-a ieşit în cale...
Totul a fost amăgire.

Acuma sunt doar străinul
Pe lângă care adesea treci.
Nici nu vrei ca să-mi vezi chinul
Când cu celălalt petreci.

N-am să uit dulceaţa gurii
De la prima sărutare,
Când mai scos din laţul urii
Şi-am intrat în desfătare.

Nu din gelozie-ţi spun
Toate câte-ai auzit.
Este tot ce simt acum,
Când tu rău mai amăgit.

poezie de Dumitru Delcă (23 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tu zâmbeşti

Zâmbeşte!
Zâmbetul tău e mai luminos decât razele de soare.
Când tu zâmbeşti, întreaga natură intră în sărbătoare.
Când tu zâmbeşti, coboară îngeri pe pământ şi cântă.
Când tu zâmbeşti, spre ceruri, păsări în zbor se avântă.
Când tu zâmbeşti, văzduhul se luminează.
Când tu zâmbeşti, viaţa-n Univers vibrează.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul

Când ai înţeles că viaţa
Face numai ce vrea ea,
Că într-o zi se rupe aţa
Şi în neant vei dispărea.

Când ai înţeles că lumea
Are-o fire trecătoare
Şi că ea nu este culmea
Fericirii viitoare.

Când ai înţeles că toate
Vor ajunge la sfârşit
Şi vor fi pe rând uitate,
Înţelept ai devenit.

poezie de Octavian Cocoş (14 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt asemeni râurilor; apa în toate râurile este la fel, una şi aceeaşi, dar fiecare râu este aici îngust, colo repede, dincolo lat, acum liniştit, apoi curat, când rece, când tulbure, când cald. La fel şi oamenii. Fiecare om poartă în el în embrion toate însuşirile omeneşti, dar câteodată manifestă unele dintre ele, iar altădata altele şi se întâmplă deseori să nu semene cu el însuşi, cu toate că rămâne mereu una şi aceeaşi fiinţă.

Lev Nicolaevici Tolstoi în Învierea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne despart pe noi de flori

Nisipul ridicat de vânt
Ne-a astupat din ochi
Şi n-am mai văzut
Cât de curând, cât de curând,
Suflarea lui din când în când
Aruncă depărtarea lată,
Să ţină clipă la distanţă...
Atâtea depărtări şi zări
Azi ne despart pe noi de flori,
Azi sub acelaşi cer plăpând
Când ne e soare, când e vânt,
Când e noroiul peste noi,
Când ne mai spală ochii ploi
Şi fiecare cu-a lui noapte
Vorbeşte şi se ceartă poate
Şi fiecare cu privirea mută
Priveşte dimineaţa slută
Însingurată, bând cafea,
Gândindu-se la vremea rea
Ce trebuie să o străbată,
Cu ochii ce nu văd prin ceaţă.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poruncile

Puse pe listă, le-am numărat: zece
Una mai grea ca cealaltă
Ochii, privirea, gândurile toate
Neliniştite s-au trezit, speriate.
Erau pe deal cinci mii
Fără femei,
Fără copii.
Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea
Şi să le-o dea,
Au zis că n-au, că-i prea puţin,
Că orişicât ai încerca nu s-ar putea...
Câţi le-au citit,
Câţi le-au privit,
Câţi le-au gândit din foi
La număr nu sunt multe
Şi nici pe-o limbă ne-nţeleasă
Că’ncepe de sus, că’ncep de jos,
Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!
Din mine ţi le-am pus în mână
La început erau din piatră moartă
Dar au făcut din mine piatră vie.
Tu-ai coborât pe deal...
Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suie
Şi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!