Câtu-i veşnicia noastră?

Câtu-i veşnicia noastră?
Nu-i nici clipă-n Univers,
Erele-s mostră albastră
Cum e rima pentru vers.

Câtu-i iubirea de mamă,
De copii şi de femeie?
Cât în "codrii de aramă"
Iarna-n fulgi pune scânteie.

Câtu-i dragostea de ţară
Şi de pace pe pământ?
Cât pe cer soarele-i pară
Înflorind cuvântul sfânt.

Multe-s semne de-ntrebare,
Multe răscolesc minuni,
Suntem demni de soartă oare
Sau trăim doar din minciuni?

Clipa noastră-i veşnicia,
Dragostea-i visul frumos,
Doar trăind în România
Dăm sens vieţii cu prinos!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul românilor

Să fim copii? Am fost copii!
Şi vom mai fi pe-acest pământ
Cât unul din părinţi trăieşte
Purtând spre cer sufletul sfânt.

Cum tata a plecat demult
Spre-adâncul liniştii divine,
Pun pâine pe mormânt şi flori,
Cu lacrimi ud ziua de mâine.

Să fim copii? Suntem copii
În faţa crucilor ce cresc
Sub iadeşul de porumbei,
Pe-aripi cu steagul românesc.

Că, Doamne, ţara ni-i tot mamă,
Pământul ei ni-i trup domnesc,
Suntem copii dintotdeauna
Şi pentru asta o iubesc!

E sfântă dragostea-ntre noi:
Copii, părinţi, apoi bunici,
Că de la mare până-n munţi
Raiul românilor e-aici!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăim pe acest pământ

Cât trăim pe acest pământ
Mai avem un lucru sfânt,
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.

Cât avem o ţară sfântă,
Şi un nai care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt
Mai există ceva sfânt.

Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor
Cât trecutu-l ţinem minte
Mai există lucruri sfinte.

Cât Luceafărul răsare,
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ,
Mai există ceva sfânt.

Cât avem un sat departe
Şi un grai fără de moarte
Cât ai cui zice părinte,
Mai există lucruri sfinte.

Cât durea-ne-vor izvoare,
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt
Vom trăi pe-acest pământ.

poezie clasică de Nicolae Dabija din Aripa sub cămaşă (17 august 1989)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neant sau pulbere de stele

Dintr-un neant sau pulbere de stele,
O bună mamă ne-a primit în pântec
Şi ne-a adus pe lume-n chinurile grele,
Dar ne-a crescut frumos, cu dor şi cântec;

Ne-a ocrotit, somnul să ne fie lin,
Cu sacrificiul ei de sfântă mamă,
Şi am visat frumos la pieptu-i divin
Şi am crescut fără s-avem vreo teamă;

Ne-a oferit dragoste şi candoare,
Ne-a luminat cu sacra sa lumină,
Şi am zburat ca şi lăstunii-n soare,
Trăind în lumea încărcată, plină.

Cât mai avem norocul s-avem mamă,
Nu ne dăm seama ce de bogaţi suntem,
Iar visele ni-s tari, nu se destramă
Şi un bun reper în univers avem;

Şi dacă am avut cândva o mamă
Ce a plecat în pulberea de stele,
E de ajuns să ne uităm în ramă
Şi relele din suflet să se spele;

În viaţă, dacă suntem împovăraţi,
Nu disperăm şi nu ne este teamă,
Avem speranţă şi suntem împăcaţi,
Cât timp în suflet mai avem o mamă;

Doar de la mamă învăţam ce-i bine,
Prin ea ne facem visele curate,
Nu facem rău, c-o facem de ruşine...
Cu mama nu ne temem nici de moarte.

Doar ştim că pe pământ suntem în treacăt,
Trudim şi facem, din nisip, castele,
Rodim prin mame cum copacii-n freamăt
Şi-apoi urcăm în pulberea de stele.

poezie de Nicu Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evanghelia-i salvarea

Evanghelia-i lumina
nouă care ni s-a dat
să trăim întotdeauna
toţi cu sufletul curat

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
luminată s-avem faţa
trăind astfel noua eră

nu-i lumină nicăieri
ca Ea azi să lumineze
să ne scape de plăceri
şi în rai să ne aşeze

Domnul doar este Cuvântul
El Isus Hristos Mesia
ce ne oferă Legământul
să intrăm în veşnicia

unde nu mai e hotar
şi nici timp şi noapte nu-i
ci al Domnului sfânt har
dăruit este oricui

celui care împlineşte
voia Tatălui Cel Sfânt
şi fiinţa-şi dăruieşte
Domnului azi prin Cuvânt

Evanghelia-i destinul
omului de pe pământ
prin Isus Hristos azi Domnul
şi credinţa în Cuvânt

Evanghelia iubirii
nouă ni s-a dăruit
ca pe drumul mântuirii
să mergem pân' la sfârşit

ni s-a dat lumina sfântă
prin Isus Hristos Mesia
să intrăm cu toţi la nuntă
moştenind dar veşnicia

cine dar azi se încrede
în Hristos are viaţă
moştenirea nu şi-o pierde
raiul sfânt doar îl înalţă

prin Isus doar ni s-a dat
şi iubirea şi credinţa
s-avem sufletul curat
Lui să-i dăm pe veci fiinţa

numai El ne izbăveşte
de păcatul cel amar
sufletul ni-l curăţeşte
prin sânge de pe Calvar

în Hristos doar ni s-a dat
tot ce-i bun şi e-n lumină
fie Domnul lăudat
căci suntem fără de vină

Isus ne-a răscumpărat
şi ne-a dat a Lui iertare
pe-a Lui braţe ne-a luat
să avem pe veci salvare

Evanghelia-i viaţa
care azi ni se oferă
pururea curată faţa
s-o avem în noua eră

nu-i nimic mai de valoare
ca Ea azi pe acest pământ
Ea e singura salvare
e-al vieţii vii Cuvânt

Adevărul e lumina
şi Ea-i Adevărul Sfânt
ce ne-nvaţă-ntodeauna
sfinţi să fim pe acest pământ

din lumină în lumină
ni se cere să păşim
înspre patria Divină
ochii să ni-i aţintim

prin Isus Hristos Mesia
să ieşim biruitori
s-avem raiul veşnicia
numai Lui să-i fim datori

prin Isus şi pentru El
să ne fie aici umblarea
harul Lui Emanuel
să-l trăim şi îndurarea

Evanghelia-i iubirea
oferită pentru noi
să trăim neprihănirea
de lumea acesta goi

goi de fire — goi de lume
însă plini azi de Hristos
de-a vieţii-nţelepciune
ce ne este de folos

Evanghelia-i salvarea
noastră azi a omenirii
harul sfânt şi îndurarea
de pe căile pieirii

prin Ea doar avem credinţa
oferită de Hristos
şi asemeni biruinţa
tot prin Mielul glorios

Evanghelia-i Cuvântul
ce ne leagă pe vecie
noi să moştenim pământul
Hristos Mire să ne fie

glorie dar Lui Mesia
slavă Celui Prea Înalt
ce-a creat şi veşnicia
şi-n noi sufletul curat

cinste slavă şi onoare
Tatălui cel veşnic Sfânt
ce ne oferă azi salvare
numai prin al Lui Cuvânt

numai prin Hristos Mesia
şi prin jertfa din Calvar
ce ne oferă veşnicia
viaţa veşnică în dar

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 august 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiască România

Dacă ne-nfruntă munţii, cu munţii ne vom bate
Pentru lumina ţării şi pentru libertate
Aici ne e cuvântul când îl avem de spus
Decât slujirea ţării nimic nu-i mai presus
Jurăm credinţă luptei, oricât ar fi de grea
Jurăm că pentru ţară şi viaţa ne-o vom da
Jurăm să nu ne mintă nici clipa, nici vecia
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască-n fericire şi-n linişte poporul
Trăiască România, trăiască tricolorul.

Dar ţara nu se face cu laşi, cu apatrizi
Iubirea nu te scuză când ochii îi închizi
Să curăţăm tot răul din viaţa României
Că noi suntem partidul şi ţara omeniei
Nu creadă hoţii muncii că ei sunt mari şi tari
Noi suntem patrioţii revoluţionari
Avem contract pe viaţă cu visul şi cu glia
Trăiască libertatea, trăiască România

A noastră este ţara c-o moştenim deplin
Va trebui întreagă s-o dăm celor ce vin
La cei născuţi şi astăzi, şi mâine, şi poimâine
Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine
Nici călăreţi pe aer, nici cai fără călări
Nici ţară fără lume, nici lume fără ţări
Să crească-n lume pacea, dreptatea, bucuria
Trăiască libertatea, trăiască România

Trăiască muncitorii, ţăranii, cărturarii
Trăiască demnitatea cea fără de avarii
Dacă renunţi la luptă, n-ai ce să mai aştepţi
Nimica nu se face-n poziţie de drepţi
Să facem România prin toţi şi pentru toţi
Un teritoriu liber de-orice prejudecăţi
Să fie-al nostru dreptul şi-a noastră datoria
Trăiască libertatea, trăiască România

Jurăm din milioane de inimi şi destine
Din orice fel de sânge ne murmură în vine
Jurăm bătrân şi tânăr, femeie şi bărbat
Credinţă României necondiţionat
Că ţara-i bogăţia ce veşnic ne rămâne
Şi glasul ei ce îndeamnă: "Deşteaptă-te, române!"
Nu ne-nspăimântă nimeni cu forţa sau pustia
Trăiască libertatea, trăiască România

Suntem, de e nevoie, o ţară de soldaţi
Suntem, de e nevoie, un lanţ de munţi Carpaţi
Durerea ţării noastre făcută-i să ne doară
Ne place libertatea, ca oameni şi ca ţară
Şi soarele dreptăţii să lumineze sfânt
O ţară roşu, galben şi-albastru pe pământ
Aceasta-i viaţă noastră, aceasta ni-i tăria
Trăiască libertatea, trăiască România.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Cenaclul Flacăra
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de scump Isuse

Cât de scump Isuse eşti
Cât de scump şi minunat
Căci în slăvile cereşti
Tu Isuse ne primeşti
Ne-ai plătit al nost" păcat

Cât de gingaş Isus eşti
Cât de gingaş şi frumos
Când Isus ne dăruieşti
Comorile îngereşti
Mire drag şi glorios

Nimeni Doamne nu-i ca Tine
Nici în cer nici pe pământ
Tatăl Sfânt din slăvi senine
A ascuns totul în Tine
Căci Tu eşti al Lui Cuvânt

Cât Isus de minunat
Eşti Doamne în veşnicie
Căci lumina Ta ne-ai dat
Şi un suflet nou curat
Ai Tăi să fim pe vecie

Tu ne eşti Isus comoară
Har nespus jos pe pământ
Vin" te rog la noi coboară
Şi ne ia în a Ta ţară
Să-ţi cântăm o Mire Sfânt

Ia-ne Tu pe-a Tale mâini
Şi ne fă să te ascultăm
Să-ţi dăm dragostea dintâi
Cu noi veşnic să rămâi
Căci pe Tine doar te avem

Cât de scump ne eşti Isus
Cât de scump şi plin de milă
Căci viaţă ne-ai adus
Şi în dragostea-ţi ne-ai pus
Viaţa s-o avem deplină
06-02-2023 Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura lumină

cât de scumpă e Fiinţa
Mielului Lui Dumnezeu
ce a pus în noi credinţa
ca să fim poporul Său

cât de scumpă-nvăţătură
El Isus Hristos ne-a dat
să trăim după Scriptură
păstrând sufletul curat

numai El ne-ntinde mâna
şi ne este de-ajutor
să-i cântăm întodeauna
scumpului Mântuitor

El ne-a rânduit menirea
noastră astăzi pe pământ
să umblăm doar în iubirea
şi Cuvântul Lui cel Sfânt

în Hristos azi ni se arată
tot ce-i scump şi e curat
viaţa sfântă fără pată
un duh nou şi nepătat

Domnul doar este lumina
şi Adevărul pe pământ
El ne vrea să îi fim turma
cea născută prin Cuvânt

legăturile iubirii
să lucească viu în noi
pe cărarea mântuirii
plin de-ai Duhului Sfânt ploi

prin Hristos ni se deschide
uşa sfântă — înspre Dumnezeu
El iubirea ne-o aprinde
ca să-i fim poporul Său

mâna Lui doar ne susţine
să intrăm în Paradis
să trăim cum se cuvine
pasul cum ne e admis

în Isus ni se oferă
tot ce-i bun şi e frumos
a vieţii sfântă eră
s-o-mbrăcăm de aici de jos

numai El ne e menirea
harul binecuvântat
să trăim neprihănirea
Tatăl Sfânt cum ne-a-nvăţat

Mielul Sfânt de pe Calvar
cât de scump azi ne îndrumă
să trăim prin al Lui har
chiar şi clipa de pe urmă

numai El azi ne-mpleteşte
în lumina mântuirii
şi cu drag ne dăruieşte
căile neprihănirii

ca să fim cu toţi curaţi
toţi să fim aici lumini
prin credinţă dar salvaţi
şi-n sfinţenie deplini

Hristos ne e-nvăţătura
biruinţa pe pământ
El ne-nvaţă azi Scriptura
al Vieţii viu Cuvânt

nimenea nu ne-nţelege
nu ne ajută pe cărare
doar Hristos ne este lege
uşa vie de scăpare

El ne-mbracă-n biruinţă
ne preface-n oameni noi
viaţa nouă prin credinţă
s-o trăim de fire goi

a Lui mână ne susţine
şi ne face viaţa vis
să umblăm cum se cuvine
păşind înspre Paradis

nici un om de pe pământ
nu ne-nvaţă în lumină
să umblăm azi prin Cuvânt
veşnic să fim fără vină

doar Isus Hristos Mesia
iată astăzi — El ne cere
fii să-i fim în bucuria
celor sfinţi chiar la vedere

oamenii cei mari ai lumii
nu mai vor omul curat
ci vor căile minciunii
nu cum Isus ne-a-nvăţat

noi îl vrem dar pe Hristos
singura lumină sfântă
ce ne arată chiar de jos
până-n cer drumul la nuntă

Mirele curând apare
El Isus Hristos Mesia
gata eşti dar de plecare
să te-mbraci în veşnicia

Celui care a creat
cerurile şi pământul
să-i cântăm neâncetat
trăind doar aici Cuvântul

cât de scumpă e lucrarea
Celui care ne-a iubit
dăruindu-ne-ndurarea
când pe Golgot-a murit

El Hristos ne e speranţa
şi tot ce e bun în noi
căci prin Sine avem viaţa
până-n ziua de apoi

numai El este Lumina
şi Adevărul Sfânt al Vieţii
El ne arată-ntodeauna
luceafărul dimineţii

noi cu Sine şi prin Sine
pentru veci ne vrem să fim
viaţa cum doar se cuvine
Lui Isus să-i dăruim

El ne leagă — El ne ţine
şi ne face viaţa vis
căci iată-n curând revine
să ne ia în Paradis

însă noi azi în Mesia
pentru veci ne-am ancorat
să-i dăm toată bucuria
fie-n veci glorificat

fie-n veci dar preamărit
căci în marea Lui iubire
viaţă iar ne-a dăruit
prin a Lui neprihănire

Tatălui din cerul sfânt
ne plecăm şi-i mulţumim
că-n Isus al Lui Cuvânt
viaţa nouă o trăim

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 august 2018, Cluj, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să fie pace

Vreau să fie pace în lume,
Să nu fie războaie sau vărsări de sânge.
Să văd copiii cum se bucură de viaţă,
Dar nu o mamă care după copilul ei plânge.

Vreau să fie pace în lume,
Un cuvânt de mulţi venerat.
De alţii care au sufletul hain.
Pentru ei cuvântul acesta e un păcat.

Vreau să fie pace în lume,
De străbuni şi de bunei să nu uităm.
Ei au murit cu arma în mână.
Ca noi acum pace să avem.

Vreau să trăim în pace
Un cuvânt atât de frumos şi sfânt.
Să nu fie ură şi durere în lume,
Doar pacea să domnească pe pământ!

poezie de Vladimir Potlog (14 iunie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem ne leagă şi minuni (glosă)

Purtăm în noi şi iad şi rai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Ne-ngroapă-al cărnii putregai
Cu adevăruri şi minciuni.
E greu să nu i te supui —
Al vieţii gust este divin.
Cu cât suntem mai nesătui,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Ne rătăcim şi revenim,
Murim şi înviem, din nou...
Biet suflet, îl nesocotim,
Dar este singurul erou,
Care ne sare-n ajutor,
Când sorţii-i devenim cobai
Şi împietririi viitor.
Purtăm în noi şi iad şi rai.

E grea povara de-a fi om,
Căci crucii ce o-ngreunăm,
Îi suntem singurul simptom,
Chiar şi aşa, tot nu cedăm.
Tânjind al fericirii miez,
Ne ridicăm peste genuni
În timp ce ne-agăţăm de crez.
Blestem ne leagă şi minuni.

Iluzii vin ca un potop
Peste al eului consens,
Nemailăsându-i niciun strop
Din ceea ce-i oferă sens.
Ne pierdem capul ne'ntrerupt.
Nu poţi să-i spui inimii "stai",
Cât timp în sinele corupt
Ne-ngroapă-al cărnii putregai.

Ne facem că nu auzim
Durerea care ţipă-n piept —
Şi refuzăm să ne trezim,
Considerând că e nedrept.
Privim în ochi doar ce-i curat,
Ne spânzurăm doar de minuni.
Hrănim esenţa ne'ncetat
Cu adevăruri şi minciuni.

"Avem o scuză": existăm.
Nu am cerut să fie-aşa.
Nu am ştiut c-o să luptăm
Încălecând a lumii şa.
Nu am ţinut a ne hrăni
Din patimile amărui,
Când viaţa-ţi cere să îi fii,
E greu să nu i te supui.

Şi, totuşi, oricât ar părea
De-apăsător acest război,
Nu viaţa-n sine este rea.
Adevăratul rău e-n noi.
Nu-i ca şi cum nu poţi s-alegi
Să scapi de jale şi suspin.
De ştii din Ea ce să culegi —
Al vieţii gust este divin.

Ne poartă pe-aripile ei
Natura ce ne e duşman.
Sfidăm orice, ne credem zei,
Uităm de moarte şi uman.
Se pierd pe drum frumos şi sens,
Când pofta nu cunoaşte cui.
Cu-atât e golul mai imens,
Cu cât suntem mai nesătui.

Ne naştem liberi şi sfârşim
Cu veşnicia pusă-n lanţ.
Trezirea-i grea, nu ne oprim
Din a săpa în suflet şanţ.
Suntem prea mici. Privind de sus,
Doar sabotăm firav destin.
Cu cât ne credem mai presus,
Cu-atât suntem mai plini de chin.

Cu-atât suntem mai plini de chin,
Cu cât suntem mai nesătui.
Al vieţii gust este divin —
E greu să nu i te supui.
Cu adevăruri şi minciuni
Ne-ngroapă-al cărnii putregai,
Blestem ne leagă şi minuni,
Purtăm în noi şi iad şi rai.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baladă

Cât trăim pe-acest pământ
Mai avem un lucru sfânt:
O câmpie, un sat natal,
O clopotniţă pe deal.
Cât avem o ţară sfântă
Şi un nai, care mai cântă,
Cât părinţii vii ne sunt -
Mai exista ceva sfânt.
Cât pădurile ne dor
Şi avem un viitor,
Cât trecutu-l ţinem minte -
Mai există lucruri sfinte.
Cât Luceafărul răsare
Şi în cer e sărbătoare,
Şi e pace pe pământ -
Mai există ceva sfânt.
Cât avem un sat, departe,
Şi un grai ce n-are moarte,
Cât ai cui zice "părinte!" -
Mai există lucruri sfinte.
Cât durea-ne-vor izvoare
Ori un cântec ce dispare,
Cât mai avem ceva sfânt -
Vom trai pe-acest pământ.

poezie celebră de Nicolae Dabija
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea e amară...

Singurătatea e amară
Într-un colţ micuţ de ţară,
Nimeni nu-ţi împărtăşeşte
Gândul ce te copleşeşte,

Gândul care te-nfioară
Că eşti o tristă vioară
Care cântă şi nu cântă
Doine din inima frântă.

Copiii-s în depărtare,
Norii negri-s peste zare,
Vine iarna, suflă vântul,
Se cutremură pământul.

Lacrimile curg şiroaie
Când coloana se îndoaie
De poveri, greutăţi multe,
N-are cine să ne-asculte.

Că în ţara, mică ţară,
Totul este de ocară,
În singurătatea noastră
Moartea intră pe fereastră.

Nu se bucură nici dânsa
C-a ieşit din noi osânza,
Am rămas schelete toţi
Peste care păşesc hoţi.

Nu-i schimbare, nu-i nimic
Din care s-avem câştig,
În singurătatea rea
S-avem cel puţin o stea

Care din cer să vegheze
Clipa care să dureze
Într-o bucată de pâine
Dăruită azi şi mâine.

Într-o căniţă de apă
Cât mai gârbovim la sapă,
Să-ntindem singurătatea
Cât mai e în cer dreptatea.

Că aicea pe pământ
Nu-i nimic, doar bate vânt
Prin oase şi prin făptură,
Prin a ţării bătătură.

Doamne, iartă de păcat
De-s femeie sau bărbat,
Iartă-i pe cei din conac,
Pentru noi nimic nu fac

Se îmbuibă în de toate
Fără să facă dreptate,
Ei adună şi adună,
Noi rămânem cu ea-n mână!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mereu

Iubirea nu-i un ultimatum...
Nici prima nici ultima, vreau să rămâi
Iubirea din mine nu e doar patul,
Iubirea în mine-i pe locul întâi.

Iubirea nu-i o datorie...
Nici rimă, nici vers, nici fior sau cuvânt,
Ciudată mereu, un pic fistichie,
Ea veşnic ne poartă între cer şi pământ.

Iubirea mereu... e doar... iubire,
Sentimentul fiebinte, e nodul din gât
Fiorul din pântec, un vis-amăgire,
Iubirea-i iubire... iubim... şi atât.

poezie de Dumitru-Cristian Ştefănescu (6 noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru-Cristian Ştefănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epitaful iernii

Natura câtu-i de prudentă!
Cu morţi hrăneşte pe cei vii:
Sub grâul verde din câmpii
E moartă iarna precedentă.

epitaf epigramatic de Vasile Tacu din Epigrame pentru eternitate (1980)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima albastră

Uităm că nesfârşitul e-n sfârşitul nostru,
Că începutu-i mierea din colostru,
C-avem orgolii din sufletul de mamă,
Că-i prindem frumuseţii painjeni de năframă.

Uităm că-n cerul verde săgeţile aleargă
Dragostea din calendar să şteargă,
Să pună-n locul ei un strigăt repetat:
La pieptul tău să fiu de nemurire beat!

Am pomenit cumva prima vocală
În marea rugăciune terestră, ireală?
Că-n noi zidite stau doar turle de biserici
Deşi păşim smeriţi pe căi de vechi eretici!

Noi nu ne închinăm, doar punem vise-n cui
Şi visele, vă jur, sunt jertfa omului
Unde Dumnezeu nedesluşit rămâne
Să ne amăgească prin repetatul mâine!

Obârşia-i izvorul din pronaos,
Materia-i prelinsă din necuprinsul haos?
O, nu! Rămas-am doar cu veşnicia noastră
Să înflorim sisific o inima albastră!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Hristos am fost aleşi

În Hristos ne e ascunsă
Şi viaţa şi fiinţa
El e taina nepătrunsă
Şi de oameni neştiută
Ce ne oferă azi credinţa

Prin credinţă ni s-a dat
Noi viaţa s-o primim
Printr-un suflet nou — curat
Să lucrăm neâncetat
Cuvântul să-l împlinim

Şi-n Hristos am fost aleşi
Domnului să-i fim vlăstare
De oameni dar nenţeleşi
Dar de Isus noi culeşi
Ca să fim prin îndurare

Viaţa noastră-i oferim
Lui Isus Hristos Mesia
Pe El dar noi îl slăvim
A Lui pururea să fim
Căci doar El ni-e veşnicia

Noi în El am fost ascunşi
Prin jertfirea din Calvar
Că să fim cu Duhul unşi
Şi doar Lui predaţi supuşi
Trăind doar în sfântul har

Pentru noi nu este Lege
Lege pentrucă-i Hristos
Prin Isus dar se-nţelege
Sfinţenia o să ne lege
Doar de El — victorios

Pentru Lege suntem morţi
Însă vii în Dumnezeu
Ai vieţii sfinte sorţi
E Hristos pentru noi toţi
Mirele din Empireu

Domnul ne-a plătit păcatul
A noastră nelegiuire
De acum drum nu este altul
Şi privim spre tot înaltul
Trăind în neprihănire

Avem altă viaţă dar
Prin Isus Hristos Mesia
Şi trăim prin al Său har
Viaţa nouă nu-n zadar
Căci Isus ni-e veşnicia

Noi prin El avem salvare
Nu prin Legea din Sinai
A Lui Isus îndurare
Ne e ţintă şi cărare
Prin Isus intrăm în Rai

În cetatea de lumină
Soarele unde-i Hristos
Cel Prea Înalt o să ne ţină
Să trăim fără de vină
Prin Mirele glorios

Căci Isus aşa ne-nvaţă
Eu cu Tatăl suntem una
Şi dăm omului viaţă
Să fie curat la faţă
Părăsind pe veci minciuna

Şi cu Tatăl voi veni
Să cinăm dar împreună
Cu cel ce se-nvrednici
Fiu al Tatălui de-a fi
Şi oiţă-n a Mea turmă

Căci Eu voi mărturisi
Tatălui pe toţi aleşii
Eu dar îi voi mântui
Mie c-au vrut a-mi sluji
Ei fiind neânţeleşii

Omenirii răzvlătite
Ce n-a vrut Cuvântul Meu
Însă dragostea cuminte
În ei dar — a ars fierbinte
Mire să le fiu — şi Dumnezeu
17-11-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncul cel mai drăgălaş

Cât de scumpă-i sărbătoarea
Naşterii Domnului Sfânt
Noi i-aducem azi onoarea
Şi îi cerem dar venirea
Să ne ia prin Duhul Sfânt
De aici de pe pământ

Cât de gingaş Doamne-ai fost
Când cu ochii Tăi lumina
Ai văzut-o — un adăpost
Căci Lumină ne eşti — rost
Şi ne eşti întodeauna
Cale Doamne — numai una

Cât de gingaş s-a-mplinit
Cuvântul Tău din Scriptură
Când în iesle ai venit
Scump Isuse — scump iubit
Cu plăpânda Ta Făptură
De raze — ce ne umplură

Căci iată Cuvântul spune
Peste cei din umbra morţii
Ce trăiau în astă lume
În păcat — deşărtăciune
Ca un soare-n largul bolţii
Ne-a luat din pragul porţii

Lumina din răsărit
Pruncul Cel din vremi promis
El — cadoul dăruit
Pentru omul rătăcit
Iar s-ajungă-n Pardis
După cum Tatăl ne-a scris

Din lumină prin lumină
Putem astăzi să umblăm
Să trăim fără de vină
Toţi acei ce i se-nchină
Viaţa-ntreagă să i-o dăm
Şi cu drag să îl urmăm

El este lumina noastră
El Cuvântul Minunat
Străbătând bolta albastră
Ne-a dat viaţa sfântă — castă
S-avem sufletul curat
Căci doar El ni l-a spălat

Pruncul Cel mai drăgălaş
Soarele ce străluceşte
Peste-al inimii sălaş
Şi al oilor imaş
El cu drag azi ne primeşte
Şi haina ne-o curăţeşte

Glorie dar Lui Mesia
Că să vină a acceptat
Să ne ofere veşnicia
Viaţa aici şi bucuria
Fie pururi lăudat
Căci doar singur ne-a salvat
25-12-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

Pe iarba moale-a vieţii
Îţi aparţii destul.
Destinul te-asaltează,
Tu îl despoi şi spui:
O, Doamne, câtă iarbă
În juru-mi se înalţă,
Cu bune şi cu rele
Iubirea mă încalţă.

Pe firul tău de iarbă
E întrebarea ta:
Destinul m-asaltează
Sau poate altceva.
Nici un răspuns din Domnul,
Nici un răspuns din jur
Şi arzi pe creuzetul
Neîncrederii, sperjur.

Îţi aparţii, ori numai
Închipuire este,
Trăind a ta viaţă
Trăind a ta poveste.
Iubirea e o floare –
Culoare şi miros,
De nu-şi trăieşte clipa
Ea moare dureros.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fie pace în lume!

Să fie pâine pe masă
Şi toţi ai casei acasă
Şi grâu-n brazdă să iasă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Şi ale lumii guverne
Să ştie bine-a discerne
Nevoia vieţii eterne,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Să fie-o blândă lumină,
Şi nu rachete-n grădină,
Doar veşti frumoase să vină,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Ca focul rău să nu ardă,
Cât viaţa-n noi nu e moartă,
Să stăm cu toţii de gardă,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Sub zbuciumatele astre,
Destul cu-atâtea dezastre,
O cer durerile noastre,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

Destul cu traiul de câine,
Spre dezvoltare şi pâine
Şi pentru ziua de mâine,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ.

De-o pace dreaptă mi-e sete,
Plenară-ntregii planete,
A hotărât ce se vede,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

Miniştrii lumii să n-asculte
De interese oculte,
Ci de voinţele multe,
Să fie pace, pace, pace pe Pământ

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cartea vieţii făr' coperţi

Iubirea trece prin stomac
Pe-aripi de fluturi săltăreţi
Scăldaţi în florile de mac
Din cartea vieţii făr' coperţi.

Până ajungi să guşti din ea,
O prăjitură te îmbie
Sau poate ceaşca de cafea
Cu zaţ ascuns în poezie.

Unii iubesc, oricum iubesc,
Ca două flori îngemănate,
Ştiind că gestul omenesc
Se spală veşnic de păcate.

Privind în largul lumii mari,
Vezi ce cadouri se oferă,
Bacşiş, maşini si lăutari,
Iubirea lor e efemeră.

Iubita mea, noi ne iubim
În pragul vieţii, câtu-s ani
Şi adunăm cât mai trăim
Pentru-nmormântare, bani.

Nu râde! Alt stomac ne-adună
În veşnicia făr' culori
Şi ne dorim o noapte bună
Sub rădăcinile de flori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem spirite libere

Pe aripi de vânt zburăm,
în căutarea misterului ne preumblăm.
Să descifrăm încercăm
visul unei nopţi sau misterul milenar
lăsat ca mostră în deşertul legendar
căci spirite libere suntem şi-am primit veşnicia în dar.
Frică, speranţă, curaj şi... viaţă,
suntem toţi făcuţi din acelaşi aluat,
doar prin vise ne distingem relevat...
Să fie oare destinul din neant preluat?
Mintea mângâiată de suflet, limite nu are...
cu o dulce adiere pe strune de chitară,
putem dansa în cercul iubirii
devenind un tot căci asta-i legea firii.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!