Fiecare cu povestea lui

nici nu ştiu de câte ori
am adormit în poala bunicii
ultima dată
am avut impresia că
oamenii mari nu mor niciodată
şi că bătrâneţea e doar un loc
din care
dezertează îngerii

repet întruna asta
şi mă gândesc
la cei care au inventat ziua de post

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mic aveam impresia că oamenii mari nu mor niciodată şi că bătrâneţea e doar un loc din care dezertează ingerii.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânci ca bătrâneţea...

Nicio ploaie nu poate
să-ţi spele urmele de pe suflet
adânci ca bătrâneţea
şi nici nu poţi să ţi-le ascunzi
de cei care încă mai sunt
şi nici de cei care au fost
ploile spală doar
trupul şi sângele din rană
nu şi cicatricea ce ascunde un oftat şi pe Dumnezeu
ce se plimbă prin tine
cu ochii închişi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionarul de răni

poate că teama pe care o invoc
nici nu există
nici oamenii întorşi de la muncă
cu haina purtată pe umeri ca un semn
de ultimă suflare a trudei
nu există
decât
o moarte prin care văd înăuntru

nu ştiu dacă e bine sau rău
toate acestea îmi inflamează iubirea
şi tot ce-am avut...
până la urmă aş putea spune că
nu există nicio amintire
cu un copil în pantalon scurt
ci doar un bătrân colecţionar de răni
pe care şi Dumnezeu l-a uitat

nu mai ştiu niciun cuvânt care începe cu mine
ştiu însă un loc pe unde nu mai trece nimeni
singurătatea cotrobăie prin umbră şi
muşcă
puţin câte puţin
îmi fac loc în propria-mi rană şi aştept...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicii şi copiii sunt alei ale sufletului pe care ne plimbăm ori de câte ori vrem să stăm de vorbă cu noi înşine.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

singurătate -
în poala bunicii doar
un ursuleţ gri

haiku de Teodor Dume din Durerea pietrelor (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii mor pentru a face loc altora, însă puţini ştiu că oamenii locuiesc în faptele lor.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cred în oameni

unii cred în ceea ce nu sunt
alţii în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria

uneori poate sunt puţin arogant şi egoist
mă gândesc doar la mine şi la acea
aşteptare încordată fără
prieteni vecini
şi neamuri

n-am nimic de ascuns

în oraşul meu plouă
dimineaţa la amiază şi seara şi
oamenii mor după fiecare ţigară
strivită sub picior sau aruncată la coş
ştiu că o să mi-se întâmple şi mie asta
voi pleca tăcut ca şi când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici şi
plete peste umeri

unii cred în asta
eu cred în oameni...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cred în poezia lumii

Acesta nu-i războiul meu
de câte ori să vă repet
să vă ferească Dumnezeu
ce chinuri are un poet

De câte ori să vă repet
că lume e-un dezastru
spre care alergăm încet
roşu fierbinte şi albastru

Că lumea-i un dezastru
să ne ferească Dumnezeu
rănit vă luminează-un astru
acesta e războiul meu

De câte ori să vă repet
că nu-s Iisus nici Mahomed

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (9 martie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, un tren fără călători

noapte de noapte mă uit
spre fereastra
unui tren
ce n-a oprit de multă vreme
în gara în care aştept
e un tren fără călători
viaţa mea depinde de el
şi de ultima sa oprire
din ziua în care mama
m-a învăţat
să respir şi să consum
puţin câte puţin din timpul meu

(e singurul lucru
pe care-l ştiu despre mama)

mi-am pregătit valiza
pentru un drum lung
mi-am luat ustensilele de ras
fotografia de familie de pe noptieră
câte ceva de-ale gurii
costumul cel nou păstrat de la
botezul fiicei mele
am tras
jaluzelele am stins lumina şi
gazul
cheia am lăsat-o sub preş
ştiu că trenul va opri
o singură dată în gara
din care
n-a mai plecat
nimeni niciodată

mi-e frică
şuierul prelung al trenului
se aude până târziu în mine
apoi
tăcere...

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine când trebuie să vină

Cei laşi mor de mai multe ori înainte să le sune ceasul;
Cei bravi mor doar o dată.
Dintre toate ciudăţeniile pe care le-am auzit în viaţa mea,
Cea mai mare mi se pare-aceea că oamenii se tem de ea,
În loc s-accepte că moartea, un sfârşit absolut necesar,
Vine când trebuie să vină.

poezie de William Shakespeare din extras din "Iulius Cezar", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii există prin cei care mor dar asta nu înseamnă că ei trăiesc.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii care mor singuri sunt mai împăcaţi cu Dumnezeu decât cei care urăsc şi luptă chiar şi pe patul de moarte.

aforism de Teodor Dume din Colecţionarul de răni (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată…
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Bate, şi eu ştiu că bate şi vreau eu să bată.
Bate şi-o aud întruna şi nu mai vreau să bată
De fiecare dată, ca-ntâia dată.
De fiecare dată, ca ultima dată.
N-are culoare, n-are, ca miezul de piatră,
ca miezul pietrei, de-ar bătea miezul de piatră.
Nimeni n-a văzut-o niciodată.
Mint ce-i care spun c-au văzut-o vreodată...
Ea bate, şi eu ştiu că bate, şi vreau eu să bată.
O aud întruna, până nu mai vreau să bată.
Dar auzul meu şi ea sunt doar o bucată,
un singur bloc de piatră nedespicată.

poezie celebră de Nichita Stănescu din volumul: Dreptul la timp (1965)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii buni şi prietenii adevăraţi sunt cei care ştiu să coboare în sufletul tău simţindu-le doar prezenţa, nu şi zgomotul paşilor.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii mari mor de două ori, o dată ca oameni şi o dată ca mari.

Paul Valery în Caiet B
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori îi ignorăm pe cei care ne-au făcut fericiţi şi asta pentru că uităm, ori nu ştim, să preţuim valoarea şi locul din care am plecat.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
ce ştiu stelele despre cerurile gri
ce ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am zărit două aripi
albe-albe erau şi mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăţi
ori erau două aripi care zburau mai uşor fără înger

ce ştiu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc şi mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă nu câştigă doar cei de pe locul I, ci toţi cei care ştiu să fie fericiţi.

aforism de Teodor Dume din Potcoave pe suflet
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima pagină, nescrisă

mi-e dor de mirosul busuiocului prins
în grinda din casa bunicii
şi de ploaia care vindeca dealurile triste
sub care tata
îşi etala sudoarea

mi-e dor de oameni şi de mine
de copilul care impresiona alergând
desculţ
după fluturi

ştiu c-am plecat din mine
în clipa în care
miriştea îngenunchea
în faţa dimineţii
ca o tăcere

mi-e dor şi de tine, doamne!
ca de-o respiraţie
în faţa morţii

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!