Se numeşte îngâmfare acela care depreciază în chip nejust pe ceilalţi, şi de aceea, trebuie să definim îngâmfarea drept bucurie care se naşte din credinţa falsă prin care un om se socoteşte superior altora. Iar desconsiderarea de sine, trebuie definită drept tristeţea care se naşte din credinţa falsă prin care un om se socoteşte inferior celorlalţi. De aceea, se poate concepe uşor de ce omul îngâmfat este cu necesitate invidios şi de ce îi place să fie înconjurat numai de acei care se poartă după gustul sufletului său neputincios şi, astfel, din prost îl fac nebun. Deşi desconsiderarea de sine este contrară îngâmfării, totuşi cel umil este foarte aproape de cel îngâmfat. Căci, tristeţea lui se va alina, cu alte cuvinte se va bucura, când închipuirea lui se va desfăta privind viciile altora, şi dimpotrivă se va întrista cu atât mai mult, cu cât se va crede inferior altora.

citat celebru din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa care se naşte din bucurie, este în aceleaşi împrejurări mai puternică decât dorinţa care se naşte din tristeţe. Dorinţa este însăşi esenţa omului adică o sforţare prin care omul năzuieşte să-şi menţina existenţa. De aceea dorinţa care se naşte din bucurie este ajutată sau sporită prin insuşi afectul bucuriei;pe când dorinţa care se naşte din tristeţe este micşorată sau înfrânta de însuşi afectul tristeţii.

Baruch Spinoza în Tratat despre îndreptarea intelectului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu cred în cel care propovăduieşte credinţa sa altora. Credinţa nu cunoaşte cuvinte. Trebuie trăită şi abia atunci se poate răspândi de la sine. Credinţa nu înseamnă a o explica, ci a o trăi!

Camelia Opriţa în Legenda Stelei De Crăciun (2012)
Adăugat de Vika Viktoria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu, nu trebuie iubiţi cei sănătoşi, cei siguri de sine, cei mândri, cei mulţumiţi, cei bucuroşi – ei n-au nevoie! Ei primesc dragostea cu îngâmfare şi indiferenţă, doar ca pe un omagiu care li se aduce, ca pe o obligaţie ce li se cuvine de drept. Un dar care se adaugă altora, o podoabă în păr, o brăţară la încheietura mâinii, aşa socotesc ei dăruirea totală a altuia, iar nu drept raţiunea şi esenţa întregii lor vieţi. Numai celor pe care soarta i-a persecutat, numai celor tulburaţi, celor năpăstuiţi, celor nesiguri, celor lipsiţi de frumuseţe, celor umiliţi, numai lor le poţi într-adevăr ajuta prin iubire. Cine le dăruieşte viaţa lui, acela le oferă compensaţie pentru ceea ce viaţa le-a luat. Numai ei ştiu să iubească şi să fie iubiţi aşa cum trebuie să iubim – cu recunoştinţă şi modestie.

Henry Jaeger în Disperatii
Adăugat de Bernadeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul inteligibil este doar raţiune şi nu s-ar mai putea naşte încă un altul care să fie doar raţiune, ci dacă se năştea un altul trebuia să fie inferior aceluia, nefiind raţiune, dar nici materie căci materia nu este ordonată, de aceea trebuia să fie un amestec. Cele la care universul acesta se opreşte sunt materia şi raţiunea, iar acolo de unde începe se află sufletul, care guvernează amestecul. Partea din suflet raportată la realitatea divină superioară rămâne neamestecată şi nu are piedică în actul ei, după cum partea sufletului care dă viaţă corpului nu primeşte nimic de la el.

Plotin în Enneade
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă cineva îşi imaginează că un altul îşi apropie lucrul iubit prin aceeaşi legătură de amiciţie sau printr-una mai strânsă decât aceea prin care şi-l câştigase numai pentru el, va fi afectat de ură faţă de însuşi lucrul iubit, şi va fi invidios pe celălalt. Această ură faţă de lucrul iubit, legată de invidie se numeşte gelozie, care, de aceea, nu este decât o şovăială a sufletului născută dintr-o iubire şi, în acelaşi timp, dintr-o ură, însoţită de ideea altuia pe care îl invidiem. Apoi, această ură faţă de lucrul iubit va fi mai mare, în raport cu bucuria de care gelosul obişnuia să fie afectat de iubirea pe care i-o dădea la rândul său lucrul iubit, şi de asemenea în raport cu afectul de care era mişcat faţă de acel cu care îşi imaginează că lucrul iubit era asociat. Căci, dacă îl ura, prin chiar aceasta va urî lucrul iubit, fiindcă îşi imaginează că lucrul iubit afectează cu bucurie ceea ce el însuşi urăşte;şi de asemenea pentru că este silit să asocieze imaginea lucrului iubit cu imaginea aceluia pe care-l urăşte.

citat celebru din Baruch Spinoza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai în măsura în care oamenii trăiesc conduşi de raţiune, se potrivesc totdeauna cu necesitate prin natură. În măsura în care oamenii sunt zbuciumaţi de afecte care sunt pasiuni, ei pot fi diferitţi prin natură şi potrivnici unii altora.

Baruch Spinoza în Etica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

NU-I DERANJEAZĂ..., DIMPOTRIVĂ... (Î-L)

Pe încăpăţânaţi nu-i deranjează că alţii nu sunt încăpăţânaţi, dimpotrivă...
Pe încrezuţi nu-i deranjează modestia altora, dimpotrivă...
Pe înfumuraţi nu-i deranjează modestia altora, dimpotrivă...
Pe îngâmfaţi nu-i deranjează modestia altora, dimpotrivă...
Pe înşelători nu-i deranjează cinstea altora, dimpotrivă...
Pe josnici nu-i deranjează că alţii sunt cinstiţi, nobili, oneşti, dimpotrivă...
Pe cei care jură strâmb nu-i deranjează cei care jură drept, dimpotrivă...
Pe cei care îşi calcă jurământul nu-i deranjează cei care nu îşi calcă jurământul, dimpotrivă...
Pe laşi nu-i deranjează curajul altora, dimpotrivă...
Pe lăudăroşi nu-i deranjează modestia altora, dimpotrivă...
Pe leneşi nu-i deranjează hărnicia altora, dimpotrivă...
Pe lichele nu le deranjează că alţii nu sunt lichele, dimpotrivă...
Pe limbuţi nu-i deranjează tăcerea altora, dimpotrivă...
Pe linguşitori nu le deranjează că alţii nu sunt linguşitori, dimpotrivă...

George Budoi în Calităţile şi defectele în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi satire (8 august 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui îngâmfat

Îşi cunoaşte al său rol
Şi şi-l joacă foarte bine.
Deşi are-un suflet gol,
Totuşi, este plin de… sine.

epigramă de Grigore Drăgan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin bine înţeleg orice fel de bucurie;şi, mai mult, tot ce duce la bucurie;în primul rând, ceea ce satisface o nevoie, oricare ar fi ea. Prin rău înţeleg orice fel de tristeţe;şi în primul rând, ceea ce lasă nesatisfăcută o nevoie. De aceea, fiecare judecă şi apreciază, potrivit afectului său, ce este bun şi ce este rău, ce este mai bun şi ce este mai rău şi, în sfârşit, ce este foarte bun şi ce este foarte rău. Astfel, avarul crede că mulţimea banilor este ceva foarte bun şi că lipsa lor este ceva foarte rău. Ambiţiosul râvneşte mai mult decât orice gloria şi dimpotrivă, de nimic nu se teme mai mult decât de ruşine. Pentru invidios, nimic nu e mai plăcut decât nefericirea altuia şi nimic mai supărător decât fericirea altuia. Astfel, fiecare judecă, potrivit afectului său, ce lucru e bun sau rău, folositor sau nefolositor.

Baruch Spinoza în Etica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năzuinţa prin care fiecare lucru tinde să-şi menţină existenţa nu include un timp finit, ci unul nedefinit. Lucrurile singulare sunt moduri prin care atributele lui dumnezeu sunt exprimate într-un fel cert şi determinat, adică sunt lucruri care exprimă într-un fel cert şi determinat puterea lui Dumnezeu, prin care acesta există şi lucrează. Nici un lucru nu are în sine ceva prin care să poată fi distrus sau care să-i suprime existenţa, ci dimpotrivă, se opune la tot ceea ce ar putea să-i suprime existenţa;şi de aceea cât poate şi depinde de el, năzuieşte să-şi menţină existenţa.

Baruch Spinoza în Etica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie doar că, în general, pasiunea nu poate fi făcută să cedeze prin raţiune, ci prin constrângere. Căci omul virtuos, adică cel ce trăieşte pentru frumosul moral, se va supune raţiunii, pe când cel vicios, care nu aspiră decât spre plăcere, trebuie constrâns prin suferinţă, ca un animal la jug. De aceea se şi spune că pedepsele aplicate celor în cauză trebuie să fie cele care se opun cel mai mult plăcerilor preferate de ei.

citat celebru din Aristotel
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce nu se poate concepe prin altceva trebuie să fie conceput prin sine.

aforism celebru de Baruch Spinoza
Adăugat de Ioana M
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o falsă modestie care este deşertăciune, o falsă glorie care este nesocotinţă, o falsă măreţie care este o micime, o falsă virtute care este făţărnicie, o falsă înţelepciune care este prefăcătorie.

citat clasic din La Bruyere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce fel roşim adesea când suntem trişti. Se întâmplă adesea să nu pălim când suntem trişti, ci dimpotrivă, să ne înroşim. Faptul acesta trebuie atribuit celorlalte pasiuni care se asociază cu tristeţea, cum sunt iubirea sau dorinţa, iar uneori şi ura. Căci aceste pasiuni, încălzind sau agitând sângele, care vine din ficat, din intestine şi din alte părţi interne, împing sângele spre inimă şi de acolo, prin artera cea mare, spre venele feţei, fără ca tristeţea, care strânge din toate părţile orificiile inimii, să poată împiedica aceasta. Dar, chiar dacă este moderată, tristeţea împiedică lesne sângele ajuns în venele feţei să coboare spre inimă, în timp ce iubirea, dorinţa sau ura împing spre faţă alt sânge din părţile interioare. Iată, pentru ce acest sânge, fiind oprit în jurul feţei o face roşie, deoarece culoarea sângelui este cu atât mai vizibilă cu cât el curge mai puţin repede, precum şi fiindcă astfel se poate aduna în venele feţei mai mult ca atunci când orificiile inimii sunt mai deschise, lucru care se întâmplă mai ales când ne este ruşine, aceasta fiind compusă din iubire de sine şi dintr-o dorinţă puternică de a evita dezonoarea, ceea ce face ca sângele din părţile interne să vine spre inimă, iar apoi prin artere spre faţă.

citat celebru din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai întâi, pe om îl fascinează stabilitatea descoperirii sale: de fiecare dată când creează aceleaşi condiţii îi e dată aceeaşi trăire. Mediul său, bine cunoscut lui, nestatornic, nu-i înlesneşte asemenea trăiri. A înţeles cât de efemeră este lume sa înconjurătoare şi tot ce se poate afla în ea. Chiar şi tonul care vibrează constant este efemer. El întruchipează însă, de-a lungul dăinuirii sale, o identitate neîntreruptă, care revine continuu – cumva este mereu acolo. Prin această descoperire se naşte o nouă bucurie, care nu este altceva decât trăirea de sine însuşi. Se produce o egalizare, la nivel emoţional, cu fenomenul sunetului dezvăluit. Pentru că până şi în omul în sine – acest chip atât de asemnănător imaginii divine – există ceva ce este constant. Acea forţă propriu-zisă ce se înnoieşte şi se pune în mişcare pe sine, cea care îl lasă să zăbovească în continuare asupra descoperirii sale, este noua stare de bine. Iar aşa ceva nu s-a mai întâlnit până acum.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exprimarea de sine este esenţială pentru cinstirea de sine. Trebuie să-ţi faci timp nu numai pentru a-ţi integra propria experienţă, ci pentru a acţiona ca răspuns la ea. Iar răspunsul este invitaţia la dialog pe care o lansezi altora. Este gestul care construieşte comunitatea.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce cunoaşte cât de cât pe alţii este inteligent; cel ce se cunoaşte pe sine este cu adevărat iluminat şi înţelept. Cel ce poate să învingă pe alţii este tare, cel ce s-a învins pe sine este cu adevărat mereu puternic. Cel ce este mulţumit cu ce are e foarte bogat. Cel ce este energic, are un scop în viaţă. Cel ce nu se depărtează de firea sa trăieşte mult. Cel care de moare nu se stinge, posedă cu adevărat îndelunga vieţuire pe care o dă numai nemurirea.

Lao Tse în Tao Te King, 33
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care merge prea departe, care îndrăzneşte să fie şi să aibă mai mult decât i-a hărăzit soarta, inevitabil va atrage gelozia divină şi ruina. Omul sau naţiunea care este dominată de o sete nestăpânită de autoafirmare va ajunge direct la o nemăsurată încredere în sine, şi astfel la distrugere. Pasiunea oarbă generează încredere în sine, iar încrederea excesivă în sine sfârşeşte în distrugere. Depăşirea a ceea ce este drept şi firesc pentru om, aduce cu sine ruina, restabilind astfel echilibrul;prin extensie la întregul univers, guvernează legea cosmică, asigurând păstrarea unui echilibru şi prevenind haosul şi anarhia.

citat din Tucidide
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce oamenii pe care mânia îi face să roşească sunt mai puţin de temut decât pe cei pe care-i face să pălească. Astfel, vedem că unele persoane pălesc sau tremură când se mânie, după cum vedem altele care roşesc şi uneori chiar plâng la mânie. Se crede îndeobşte că mânia celor care pălesc este mai de temut decât a celor care roşesc. Explicaţia este că atunci când un om nu poate sau nu vrea să se răzbune astfel decât prin mimică şi prin cuvinte, el pune în acţiune întreaga sa căldură şi întreaga sa forţă încă din primele clipe ale emoţiei, din care pricină se înroşeşte, pe lângă că uneori regretul şi mila pe care le simte omul pentru sine însuşi, pentru că nu poate să se răzbune îl fac să plângă. Şi dimpotrivă, cei care se abţin şi se decid pentru o răzbunare mai mare devin trişti, socotind că fapta care i-a mâniat îi obligă să se răzbune. Dar când trec apoi la făptuirea răzbunării se încălzesc cu atât mai mult, cu cât au fost mai reci la început, la fel cum febrele care încep cu frig sunt de obicei cele mai violente.

citat clasic din Descartes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegia întâia

Închinată lui Dedal, întemeietorul
vestitului neam de artişti, al dedalizilor

I

El începe cu sine şi sfârşeşte
cu sine.
Nu-l vesteşte nici o aură, nu-l
urmează nici o coadă de cometă.

Din el nu străbate-n afară
nimic; de aceea nu are chip
şi nici formă. Ar semăna întrucâtva
cu sfera,
care are cel mai mult trup
învelit cu cea mai strâmtă piele
cu putinţă. Dar el nu are nici măcar
atâta piele cât sfera.

El este înlăuntrul – desăvârşit,
şi,
deşi fără margini, e profund
limitat.

Dar de văzut nu se vede.

Nu-l urmează istoria
propriilor lui mişcări, aşa
cum semnul potcoavei urmează
cu credinţă
Caii...

II

Nu are nici măcar prezent,
deşi e greu de închipuit
cum anume nu-l are.

El este înlăuntrul desăvârşit,
interiorul punctului, mai înghesuit
în sine decât însuşi punctul.

III

El nu se loveşte de nimeni
şi de nimic dăruit în afară
prin care s-ar putea lovi.

IV

Aici dorm eu, înconjurat de el.

Totul este inversul totului.
Dar nu i se opune, şi
cu atât mai puţin îl neagă:

Spune Nu doar acela
care-l ştie pe Da.
Însă el, care ştie totul,
la Nu şi la Da are foile rupte.

Şi nu dorm numai eu aici,
ci şi întregul şir de bărbaţi
al căror nume-l port.

Şirul de bărbaţi
îmi populează
un umăr.
Şirul de femei
alt umăr.

Şi nici n-au loc. Ei sunt
penele care nu se văd.
Bat din aripi şi dorm –
aici,
înlăuntrul desăvârşit,
care începe cu sine
şi se sfârşeşte cu sine,
nevestit de nici o aură,
neurmat de nici o coadă
de cometă.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Elegii (Cina cea de taină) (1966)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!