Poetului Adrian Păunescu

A plecat din viaţă omul Păunescu,
A rămas în viaţă poetul Păunescu.
Un om mai puţin în România,
Rămâne poetul, rămâne poezia.

poezie de Dumitru Delcă (5 noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul a rămas (lui A. Păunescu)

A fost un trubadur
Un pic bizar
A spus ce a avut de spus
Despre normal că e normal.

În jocurile de cuvinte
Ce au colindat si au iubit
Seminţe, simţăminte
A răsădit si i-au vorbit.

A disperat, a ars
Şi când s-a întamplat
Ca omul să fi murit
Poetul a rămas.

poezie de Mihai Vintilă din Fiare şi Oameni (2012)
Adăugat de Mihai Vintilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul tot poet rămâne. Şi chiar dacă-i rătăcitor printre cuvinte sau exilat departe pe o insulă pustie, poetul tot poet rămâne, cu inima lui uriaşă, cât o Patrie, bătând în pieptul unui copil.

Ionuţ Caragea în Întreita suferinţă (2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne mai rămâne...

Nu ne mai rămâne altă soluţie
Decât să semaforizăm labirintul.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Poezii cu un singur punct
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul scrie cam pe unde apucă,
Pe-o tâmplă de cer, pe-o coaja de nucă.
Poetul ghiceşte în palma Tăcerii,
ÎIn chiar miezul Nopţii, în splendoarea Verii.

Poetul adulmeca urma Ideii,
De se-nchina toti, uluiti, ateii.
Poetul saruta gura de vin,
Poetul e-un demon, un demon divin.

Poetul se-mbata cu vinul celest,
Poetul se-mbata de trupul acest'.
Poetul se-nchide in propriul arest,
Poetul se-nsala, sperand ca-i onest.

Poetul traieste Absolutul acum,
Poetul renaste din cenusa si scrum.
Poetul mai are o viata secreta,
Scrisa pe ceruri cu-a versului creta.

Poetul traieste intr-un stat paralel,
E rau uneori, si crud si rebel;
Poetul e-adesea bland ca un miel,
Iubitor de Cuvant, il iubeste pe El.

poezie de Doru Stoica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi poezia (paradox)

Trudeşte să scrie bine,
Din suflet ce e bun să dea,
Dar tot el, fără ruşine,
Bagă... "picioarele" în ea.

epigramă de Paul Constantin (6 septembrie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia rămâne ultima speranţă (Motto. Poetul este ultima speranţă. Mircea Eliade)

Poezia este ultima speranţă.
Pentru acela care mai crede în eul său.
Şi nu a uitat,
Cine a fost marele Orfeu.

Căci cînd a ieşit din infern,
Trecând printre morminte.
El a scris primul vers,
Cu cele mai frumoase cuvinte.

Şi cu glas melodios,
La harpa lui de aur,
A făcut din poezie un cântec
Şi din muzică un tezaur.

Mii de ani de atunci au trecut,
Dar poezia rămâne ultima speranţă,
Pentru acel care iubeşte viaţa mult
Şi nu are inima de faianţă.

poezie de Vladimir Potlog (12 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul meu prieten...

Singurul meu prieten şi oaspete,
este timpul.
Stăm împreună la taifas
şi la masă.
Asta, vreo optzeci de ani şi mai bine.
De la masă, eu mă ridic primul,
el rămâne.
Din viaţă, eu plec primul,
el rămâne. E nemuritor.
Fiindu-mi bun prieten nu-l duşmănesc.
Ferice de el!

poezie de Dumitru Delcă (2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doctorul Gabriel: Prelevarea este o măsură extremă şi numai atunci când corpul nu mai luptă pentru viaţă. Iar corpul rămâne în viaţă atât timp cât sufletul nu renunţă la viaţă. Comă înseamnă nevoia sufletului de a-şi câştiga răgaz de gândire. Omul se află în comă, pentru că sufletul este indecis. El are de făcut cea mai importantă alegere: aceea de a rămâne sau de a pleca. Cu cât e mai îndelungată coma, cu atât mai puţin e pregătit sufletul de a se desprinde de viaţă. Indecizia unui suflet înseamnă regretul de a se despărţi de viaţă şi dorinţa de a se reîntoarce printre vii.

replici din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţa în noi, rămâne

La noi, în România
credinţa a învins.
În lupta cu stihia,
victorie am scris.

Ne este scris pe frunte
să fim învingători.
Am mai urcat un munte
spre cerul fără nori.

Avem imunitate,
nimic nu ne dărâmă.
De viaţă avem parte,
suntem tot împreună.

Oricât de grea e lupta
noi nu dăm înapoi.
Vom câştiga reduta,
vom deveni eroi.

Aşa e scris în carte.
Credinţa în noi rămâne.
Vom duce mai departe
tradiţii vechi, străbune.

poezie de Dumitru Delcă (16 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

La catafalcul lui Adrian Păunescu

LA CATAFALCUL LUI ANDREI PĂUNESCU

Mai tristă-i Toamna cu pomii ruginii,
de când o veste din moarte răsună
despre Poet plecat dintre cei vii,
cu-naintaşii de-a fi împreună.

Nedeaptă-i soarta care curmă viaţă
cu suferinţe trupeşti şi sufleteşti,
scurtând destin şi spulberând speranţă
din cei ancoraţi în visuri omeneşti.

Regrete şi zbatere lăuntrică
pe file se scurg cu lacrimi din condei,
când sufletul la Ceruri se ridică
din maestrul şlefuitor de idei.

Adesea contestat de semenii săi
în bătălie scriitoricească,
Poetul călător pe drum către zei
e preţuit după moartea-i trupească.

Scrie versuri cu lacrimi de iubire
să fie moştenire sufletească.
Sacrificându-şi drept la fericire,
duce speranţe în Lumea Cerească.

Doar moartea îi scurtează suferinţă
poetului ce-i veşnic neînţeles,
când vine dumnezeiască sentinţă
să-i ducă misiunea în Univers.

Nedrept hulit îşi poartă-n vieţuire,
menire sacră cu har nepreţuit.
Posterităţii lăsând moştenire,
în lut coboară cu chip ne-nsufleţit.

Iertare să îi ceară-n rugăciune,
cei care i-au nesocotit valoare,
într-o făţarnică procesiune,
la catafalc i-aprind o lumânare.

Infirmitatea-n loc mă ţintuieşte,
numai în versuri să pot omagia
Poetul care la îngeri vorbeşte
despre boala neamului din ţara sa.

Durere şi profundă neputinţă
se revarsă din suflet îndurerat,
de Poetul răpus de suferinţă,
ce-n lume neprihănită a plecat.

Dar zestrea poetului nu dispare,
ci dăinuie pe rază-n poezie
să amintească lumii trecătoare
de cel ce i-a aprins prima făclie.

Când suflet urcă la divinitate,
din versuri străbate spirit combativ
către confraţii din posteritate,
ca să-i nemurească harul creativ.

*În memoria poetului Adrian Păunescu
5 noiembrie 2010

Maria FILIPOIU / UZPR

poezie de Maria Filipoiu din Antologie colectivă "Să nu-l uităm..." , Editura Inspirescu 2014 (5 noiembrie 2010)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul e firav, bolnav
Se plimbă prin oraş fără un tel
Şi se opreşte, din când în când,
Pe stradă, şi îşi aduce aminte de ea, de el.

Rămâne uimit. Ea nici acum nu a venit
Ea îl visează, dar pentru el este cumplit
O sperie, dar îl iubeşte
Se cunosc demult, dar nu s-au întâlnit.

Sperie lumea pe bulevarde
Când rămâne cu ochii neclintiţi
Prin crâşme, şi parcuri,
Sau pe poduri, privind la ape,
Toţi îl ştiu - vorbeşte singur..

Acasă se întoarce poetul, târziu
Şi suferă, pentru ceva nedefinit
El suferă pentru noi,
Suferă pentru tot ce este viu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul trăieşte în cuvinte
poetul uită vai de viaţă
iar dacă îşi aduce-aminte
să moară brusc învaţă

catren de Costel Zăgan din Ia catrenul, neamule! (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Un gând tare-l chinuieşte,
De cum intră-n aşternut:
Dac-o fi, Doamne, fereşte,
Genial şi n-a ştiut?

epigramă de Aurelian Păunescu din Antologia epigramiştilor români (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când ai plecat

De când ai plecat
soarele nu mai e soare.
Nici luna nu mai e lună.
Numai este sărbătoare,
nici o zi nu mai e bună.
De când ai plecat
cerul este negru.
Rămas fără lumină
a muri e verbul
care mă domină.
De când ai plecat,,
viaţa nu mai ester viaţă.
Fără tine,
totul este gheaţă.
Vin şi eu la tine.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia adevărată este cea care rămâne în inima celui care ascultă când Poetul a terminat de vorbit.

aforism de Donato Di Poce din Aforismul în Italia. Antologia Premiului “Torino in Sintesi” (septembrie 2011), traducere de Simona Enache
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre poezie

Poezia n-a murit. Ea a rămas.
Rămâne până dincolo de soare.
Din vremi, în vremi străbate al său glas,
Şi nici cine o scrie nu moare.

Făclia ei mereu aprinsă
Va dăinui cât este omenirea.
Atât cât viaţa e nestinsă,
Ea îşi va împlini menirea.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ţara numită România

Oameni buni şi lume bună,
România ne e mumă.
România noastră Mare,
cu Dunăre, Carpaţi şi mare.
România legendară
cu români de viţă rară.
România dodoloaţă
unde toţi am primit viaţă.
Am stat de strajă la hotară
şi-am apărat această ţară.
Aici ne e ţara şi neamul.
Aici ne e râul şi ramul.
Aici viaţa nu-i amară.
De ce să plecăm afară?
Când cei aleşi să cârmuiască
închină ţara românească
marilor puteri din lume,
se leapădă de al său nume.
Hai să dăm mână cu mână
cei cu naţie română!
Să readucem în ţară
iar, frumoasa primăvară.
Aici am fost şi vom rămâne
stăpâni pe ape şi pe grâne.
Vom trăi şi vom lucra moşia
aici, în ţara numită ROMÂNIA

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O pată de culoare

poetul e în vervă şi verva e poetul,
ce oare îi rezervă din ceruri alfabetul?
deschide cartea groasă cu foile virgine
şi scrie epopeea tiparelor aldine.
ce titlu să îi pună tristeţii fără nume?
pe care dintre muze, în vers, să o sugrume?
poetul e în vână şi vâna e poetul,
şi sângele ne spune: acesta e profetul.
durerii nu-i va pune cea mai frumoasă mască
şi foamea ancestrală n-o va hrăni cu pască,
şi lacrimi el va curge, ca să sfinţească glia,
din negurile vremii îl strigă România.
fiţi gata, e momentul, să vină sfânta moarte,
din tainiţele nopţii se-aude, de departe,
un scâncet de copil şi-un urlet decibelic,
şi inima oftează în spaţiul interbelic,
şi Luna îşi arată cadavrul pe fereastră,
o palidă făptură ce intră-n casa noastră.
poetul e pe moarte şi moartea e poetul,
şi veşnic, peste toate, îşi pune epitetul.
a fi sau a nu fi?, aceasta-i întrebarea,
răspunsul îl aflăm odată cu turbarea.
coperţile se-nchid, poetul se rezeamă
de ultima secundă şi nu mai are teamă,
deschide ochii larg, cât viaţa să încapă
în spatele retinei - se adânceşte-o groapă
şi trupul se agaţă de ultima suflare,
şi tot ce i-a plăcut - acuma i se pare...
şi tot ce i se pare - îi place şi mai mult.
nu-i nicio îndoială în spaţiul cel ocult.
o flacără se-aprinde şi-un muc de lumânare
ne spune cald adio - cu ceară şi cu fum,
şi sângele rămâne o pată de culoare -
e urma unui scrib ce a plecat la drum.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi rămâne din viaţă? Ce-mi rămâne? Ce ciudat, nu-mi rămâne decât ce am dat altora.

Vahan Tekeyan în Judecata
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale de mijloc

Între o lacrimă

Şi o fântână arteziană

Mai rămâne atât:

Dreptul la rană.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!