Azi-noapte m-a trezit un cutremur

Azi-noapte m-a trezit un cutremur,
Care în patul morţii m-a ţinut aţintit
Nu ştiam cum să tremur...
Nici să ignor urletul vecinului, grotesc şi ascuţit,
Însă un singur lucru am simţit
După ce camera s-a oprit din tremurat
Căci deşi de neputinţă eram paralizat
Mi-aş fi dat viaţa oricând pentru femeia ce-o aveam în pat,
Iar în acel moment nu m-am putut gândi
La amintirile perfecte ce le-am trăit zi de zi,
M-am gândit doar la corpul ei perfect,
Lipsit parcă de defect, îl puteam pipăi,
Iar gândurile lăundrice au început a lucra
Punând mâna pe telefon încep fraza
"Azi-noapte ma trezit un cutremur, clipe groaznice"
Ea întorcându-se în lumina telefonului
Se trezi cu ochii în bătaia lui
Plângându-se vorbi:
"Închide telefonul! De ce n-ai somn?"
Eu am continuat căci aşa-i când vrei să scrii,
Ea insistă, eu îi spun: "De ce te-ai întors în lumina lui"
Mă zmuncesc ca un nebun
Mergând în locul singuraticului
Ea vine după mine:"Vino să nu răceşti!"
Eu mă întorc spunând:"Vezi că mă iubeşti"
Căci fiecare clipă e o dovadă
Iar fiecare dovadă durează o clipă
Ce ar face un înger căzând de pe o stâncă
Dacă ar avea o singură aripă.

poezie de Cristian Harhătă (6 octombrie 2013)
Adăugat de Cristian Harhătă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, o să ne avem

Cine spunea că dacă atingi soarele
te arzi?
Minciuni!
Eu, astăzi am fost in miezul lui
şi nu m-am ars,
am simţit altceva.
Ea, ea ardea!
Ardeau buzele,
am simtit când atingerea lor
mi-a lăsat răni pe fiecare gând.
Ardeau mâinile,
când buzele mele au atins
fiecare notă din simfonia
de netrăiri din ele,
am rămas cu o rană
ce nu se va vindeca niciodată.
Probabil n-am să mai pot
săruta altceva,
decât pe ea.
De ce?
Fiindcă cicatricile noastre
se potrivesc de acum.
Ardeau ochii când mi-a spus:
-Stop!!!
Îi era teamă sa nu se stingă,
îi plăcea flacăra,
îi plăcea lava ce îi curgea
din fiecare literă a gândului ei,
mă voia şi mâine,
eu, o voiam de acum.
Am simţit cum mă cuprinde.
Ce puteam să fac?
Am întins mâinile
şi am cuprins-o în braţe,
nu voiam ca lava
să se scurgă dincolo de mine.
M-a strâns în braţe,
şi am simţit
că m-a îmbrăţişat
o întreagă lume.
De undeva, un înger m-a lovit
peste ceafă spunându-mi:
Iubeşte-o!... Iubeşte-o!
Am lăsat-o uşor pe pat,
arăta ca o felină,
părul răvăşit îi acoperea faţa,
era o panteră,
pantera mea,
mă chema cu degetul,
cu trupul,
cu ochii,
cu totul ei.
M-am oprit...
Şi ea.
Am visat destul pentru azi,
ştiu, cândva o să ne avem
şi va fi cutremur.
Până atunci, ard!

poezie de Mihail Coandă (16 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi-noapte m-am trezit în paradis

Azi-noapte m-am trezit în paradis,
Eu ortodox convins şi botezat,
Că, stând mereu departe de păcat,
S-ajung în locu-acela ca de vis
N-am fost surprins şi nici nu m-am mirat;

Ajuns în faţa "marelui altar",
Un înger milostiv m-a aşezat
La masă şi pios m-a întrebat
Cam ce-aş dori să pună la grătar...
Eu şapte mici pe loc am comandat;

Până atunci mi-aduse una mică,
Iar un ţambal bătrân şi o vioară
Mă alintau la ciorba de burtică,
Dar apăru şi nea Petrescu Gică...
L-am auzit prin fumul de ţigară;

Babani, zemoşi, condimentaţi perfect,
Simţeam în mici o nouă înviere,
Cu guler înălţam halbe de bere
(De la Azuga, să fiu mai corect)
Fără suspin şi fără de durere....

Nevastă-mea făcu o tevaturăăă...
Mă luă de dimineaţă foarte tare,
Nu mă credea că-n rai făcui o tură(!?)...
Noroc că miroseam a băutură
Şi-n gură tot sugeam o scobitoare!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o clipă...

ochii tăi nu mă văd
nu mai sunt
o clipă
de timp pierdută
cineva m-a aruncat în lume
o simplă clipă
care nu trebuie nimănui
când mă vezi mă arunci
un bobârnac şi gata
m-am dus
am fost oare dată ţie?
eu cu sufletul meu
transformat în clipa
nici măcar colorată
doar simplă şi incoloră
nu spun nimănui nimic
nici măcar o clipă
iar în final tu sufli
în timp să mă duc
departe
gata ai scăpat de mine
de inutila clipă
care nu are ce căuta
în viaţa ta!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu? Care-i locul meu în cosmos?

Fără mine nu se poate, dovadă că sunt.
Fără mine nu s-a putut;
dovada e că m-am tras din mine însumi
adică din acel mine care-a fost.

Eu sunt cel care nu se poate fără de el.
Eu sunt cel care nu s-a putut fără de el.
Eu sunt cel care a dat mărturie
pentru existenţa lui Dumnezeu.

Eu sunt cel care am dat mărturie
de nonexistenţa lui Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu vizibil.

Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că
eu l-am făcut pe Dumnezeu.

Eu nu sunt nici bun nici rău
ci sunt, pur şi simplu.

Eu sunt cuvântul "sunt"
Eu sunt urechea care aude cuvîntul "sunt"
Eu sunt spiritul care înţelege cuvîntul "sunt"

Eu sunt trupul absurd al lui "sunt"
şi literele lui.
Eu sunt locul în care există "sunt"
şi patul lui, în care doarme.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de prima oară când m-am îndrăgostit. Am ţinut mâna mea în a ei fără să mai vreau să-i dau drumul. Am zburat alături de ea mai uşor decât m-am simţit vreodată. I-am sărutat mâna ca şi cum ar fi fost prinţesa mea. Aveam o inimă plină de iubire, şi toată era pentru ea. Fiecare floare, cântec, nor, rază de soare, strop de ploaie era ca un dar venit din ceruri. Căci acest înger sosise ca să-i dăruiesc dragostea mea. M-am simţit iubit pentru întâia dată...

citat din Jarson Micheal Ratliff
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonya: Ştii, ea scrie foarte mult despre tine în jurnalul ei.
Lucian: Cum ai spus?! Jurnalul... Ce jurnal? Jurnalul ei? Al ei personal? Lia are un jurnal al ei aici, pe Proxima?
Sonya: Da. Nu ştiai?
Lucian: Nu. Nu ştiam... Şi spui că scrie despre mine în jurnalul ei?
Sonya: Sigur. Cred că nu există pagină din acel jurnal, pe care să nu-ţi fi menţionat numele, cel puţin o dată.
Lucian: Adevărat?! De ce şi ce ar putea să scrie despre mine?
Sonya: Nu ştiu. N-am văzut ce scrie. Nu sunt chiar atât de curioasă sau indiscretă, deşi aş fi putut observa foarte clar tot ce era scris acolo, în jurnalul ei, dacă aş fi mărit puţin imaginea, însă n-am procedat astfel.
Lucian: Atunci înseamnă că n-ai văzut că ar fi scris despre mine în jurnalul ei, dacă n-ai urmărit îndeaproape.
Sonya: Ai dreptate, n-am văzut concret, însă de scris, a scris despre tine în fiecare zi în jurnalul ei, asta-i sigur. Iar după cum ţi-am spus, cred că nu există pagină pe care să nu fie scris numele tău, cel puţin o dată.
Lucian: De unde ştii? Dacă n-ai văzut, cum poţi susţine că ar fi scris despre mine?
Sonya: Am dedus.
Lucian: Ai dedus? Te-ai bazat pe deducţie?
Sonya: Sigur, am dedus după mişcările pe care le făcea cu mâna în timp ce scria şi după privirea visătoare pe care o avea în acele momente... De altfel, nici nu era prea greu de dedus. În plus, de când v-aţi separat, e mereu tristă; cred că nu se gândeşte decât la tine, la nimic altceva.
Lucian: Serios? Chiar crezi? Uite, mi-ai trezit curiozitatea, nu pentru că susţii că s-ar gândi la mine mereu, ci pentru că nu ştiam că ar avea un jurnal al ei personal, aici, pe Proxima. Aş vrea să văd ce scrie zilnic în el.
Sonya: Păi, acum ştii: Are unul şi scrie foarte mult despre tine în paginile lui.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trezire

M-am trezit dintr-un
somn în care visasem mult,
în episoade - viaţa mea.
Fiecare anotimp - un episod.
Fiecare an - un episod.
Cel mai urât lucru
a fost, că nu puteam să mă trezesc
din acest lung somn.
Cineva îmi lipise ochii
Şi nu vedeam în jur,
decât cu ochii ascunşi
ai minţii.
Nu vreau să mai dorm.
Nu-mi plac visele când
se transformă în adevărate
coşmaruri...
Îmi place viaţa mea aşa
şi va fi şi mai bună,
Căci sunt trezită din somnul
greu în care intrasem....
Surprinzător! chiar şi fără prinţ...

poezie de Daniela Voicu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Iar m-am trezit cu sufletul de plumb
Cu mintea gri, în scoarţa cenuşie...
Visam reîntoarcere din ţara lui Columb,
Eram epuizat d-eşec, pe veşnicie.

Aveam inima grea, bătăile mai rare
Aproape de apnee sufeream
Şi-n gerul crunt de afară, căutam răcoare...
Eram din nou captiv, inert şi agonizam.

Timpul şi spaţiul le simţeam arcan
În jocul sumbru al dramei, revenit...
Trăiam inevitabilul de care mă feream...
Eram din nou acasă, locul părăsit.

Straniu-i dorinţa şi să nu ţi-o vrei
Şi inima să-ţi stea îndoită în sul
De-o minte ce-ai şi raţiunea de le zei
Precum salvarea de la fulger printr-un nul.

Căci energia nu-mi lipsea, curgea prin vine,
Dar nu putea irumpe nicăieri...
Eram precum tabloul inundaţiei de sine
Ce fără scurgere-şi îneacă sursa de plăceri.

"Feed back"-ul din axoni şi din hormoni
Ce l-am intuitiv prin nopţi automat,
Din vis în vis, din somn, în celule din atomi
Mă resuscită. M-am trezit iar LIBER??!!...(am realizat!)

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Fiecare moment are propria lui semnificaţie,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
În fiecare clipă are loc o acţiune importantă,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Timpul este totdeauna hotărâtor,
Pentru mine, pentru tine, pentru el.
Fiecare moment poate oricând schimba viaţa ta, a mea, a lui,
Astăzi, mâine, poimâine, pentru totdeauna.
Pentru un scurt moment, poţi fi un mare rege,
Peste mine, peste tine, peste el.
Într-o singură clipă, poţi să pierzi,
Totul, puţin, sau nimic...

poezie de Cornelia Păun Heinzel
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

În armonia iubirii

Noaptea a trecut ş-acum soarele ne calcă-n prag,
aş vrea să fii lângă mine să mă mângâi cu drag,
dar degetele tale au plecat la lucru şi eu mângâi un pluş,
mă ridic cu gândul la tine şi de-abia aştept să vii ca un spiriduş,
să mă cuprinzi în braţe, iar eu să te cuprind cu dor,
şi-ncet în armonia iubirii suntem purtaţi de-amor.
Uşor mă-ntinzi, să-mi poţi vedea ochii şi a mea privire,
îmi mângâi părul şi ochii mi-i săruţi cu iubire,
iar gândurile şi emoţiile cresc în iubirea ce am,
închid apoi ochii şi te simt încet,
iar lacrimile mele se scurg uşor pe-al meu piept,
iar tu lacrimile-mi săruţi cuprins de al meu dor,
dar lasă-mă o clipă încă, să pot şi eu să te ador,
că vreau a mea privire ochii tăi să-i pătrundă,
căci te-am strigat profund atunci când m-am trezit,
aveam lacrimi în ochi şi doar pluşul m-a auzit,
dar tu acum cu dragoste-n suflet ai venit,
te strâng în braţe şi speranţa iubirii noastre a revenit.

poezie de Eugenia Calancea (13 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărturisire

Pe vremuri, când pământul era nou,
iar paradisul doar o şoaptă,
pe vremuri, când numele
nu se lipise încă de lucruri;

pe vremuri, când la cele mai mici adieri
vara aluneca-înspre toamnă,
când toţi plopii fremătau înfioraţi,
fiecare după soiul şi gradul lui...

lumea m-a chemat, iar eu am răspuns.
Fiecare scânteie-aprindea o ochire.
Am respirat şi-am numit asta viaţă,
leşin între linguri pline cu şerbet de lămâie.

Eram piruetă-înflorită,
eram filigran şi flacără.
Cum aş fi putut să-mi număr binecuvântările
când nu le ştiam numele?

Pe vremuri, când toate-aşteptau să vină,
norocul se prelingea pretudindeni.
I-am făcut lumii o promisiune,
iar lumea m-a urmat până aici.

poezie de Rita Dove ( 1952- ),laureată a premiului Pulitzer , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiune

Au trecut anii peste mine
cum au trecut peste râul din spatele grădinii,
peste sălciile umilite de singurătate,
peste trifoiul înflorit...
Iar eu m-am aflat
în fiecare zi,
în fiecare anotimp
şi m-am trezit
în fiecare dimineaţă
pentru mai târziu,
în fiecare săptămână
pentru luna următoare
şi în fiecare an
pentru un nou început.
Atunci,
de ce în toate trecerile eu nu apar?

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maricica...

Mama lui de Photoshop,
Sunt toate frumoase foc,
Însă numai pe ecrane,
Când le vezi... sunt mai "sărmane"

M-a oprit una pe stradă,
M-am trezit că mă întreabă:
Mă mai ştii? Sunt Maricica!
Dintr-o dată mă luă frica!

Maricica ce-o ştiu eu
N-are frate chipul tău!
E mai altfel, mai stilată,
Mai finuţă... nemachiată

Pe când tu? Îmi fac şi cruce
Cât fard faţa ta mai duce...
Aveai ochi frumoşi, căprui,
Ai tăi... unul e mai şui!

Ce să spun... hai sărut mâna!
Dau să fug... însă nebuna
Se ţinea scai după mine
Să îi scriu o poezie

Şi i-am scris una pe loc:
Maricica, zic, stop joc!
Scoate poza din profil
Că-n real... eşti cam trotil

Plus că ai rămas c-un dinte,
Nu mai spun că n-ai nici minte,
Iar în rest?... eşti o frumoasă!
Dar mai bine stai în casă

Că dacă mai ieşi pe stradă,
Creezi vreo degringoladă,
Te-am pupat! Mă rog... bezea,
Mai mult chiar nu îţi pot da...

Şi-am luat-o uşor la trap,
Doar cu gândul c-am să scap...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai fost lumina

Nu m-am născut ca să trăiesc în noapte,
Precum nici schimnic n-am jurat să fiu,
Cu rugi şi nevoinţă în pustiu,
Gustând ale durerii fructe coapte.

Te-am coborât din rai să-mi fii lumină,
Să-mi mângâi ochii greu înrouraţi,
Spre ispăşiri nedrepte închinaţi,
Căci a-şi dori lumină nu-i o vină.

Ai fost răgazul meu pentru visare,
Căci în lumină ea mi s-a trezit
Şi m-ai lăsat în vis încremenit.
E noapte iar, iar eu o arătare.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (22 martie 2015)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După ce a trecut sâmbăta, când se lumina de ziua întâi a săptămânii (Duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: "Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă." Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.

Sfântul Matei în Sfânta Evanghelie după Matei, Învierea lui Hristos. Arătările Mântuitorului. Porunca botezului. - 28:1-8
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu diavolul

Azi-noapte, Diavolul din mine -
Un Diavol ce pretinde-a fi profet -
M-a luat cu vorba-ncet... încet...
Şi m-a băgat în tainele divine,
Pe care eu - spun drept - mi-e frică
Să nu care cumva să le-nţeleg,
Fiindcă sunt taine care - când se strică -
Nu se mai dreg...

De-aceea nici nu sunt prea lămurit
Asupra celor ce mi-a povestit...
Dar cum azi-noapte Diavolul din mine
Vorbea ca un profet adevărat,
Să nu-l ascult deloc mi-a fost ruşine,
Şi curios, ca orice om, i-am suportat
Năzbâtia cu care m-a-ngrozit
De la-nceput şi până la sfârşit...

Mi-a spus că-n viaţă trebuie să ştii
Ce nu ştiu decât morţii
Când pleacă dintre vii.
Să ştii că dacă-ntâmplător vei fi flămând,
Să nu te-arăţi bogaţilor aşa cum eşti,
Să nu te-audă prietenii plângând,
Să nu-ntinzi mâna dreaptă să cerşeşti
Femeilor ce ţi-au păpat avutul,
Să nu-ţi compari prezentul cu trecutul,
Să nu blestemi... şi să nu faci
Nimic mai mult decât ce face mutul:
Să taci, să taci, să taci...
Şi iar să taci...
Iar când vei amuţi complet,
Ca orice-autohton fără defect,
Tăcerea, care-i aur controlat,
Te va-ndrepta spre lozul cu noroc,
Iar tu - un simplu sâmbure de-alună -
Te vei schimba-ntr-un sâmbure de foc...

Şi Diavolul din mine sfârşi cu...
"Noapte bună!"

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (I)

E-un lucru bun acela că ori de câte ori stau într-un colţ al tavernei
sorbindu-mi grappa, pederastul este-acolo, aşa cum sunt şi copiii
cu ţipetele lor sau omul fără slujbă,
sau fetele frumoase care trec pe trotuar – toţi frângând
spiralele fumului meu de ţigară. "Aşa merg treburile, copile,
ţi-o spun de-a dreptul, eu lucrez în Lucento".

Însă vocea aceea, vocea aceea amară a bătrânului
(patruzeci şi ceva de ani, poate?) cu care-am dat mâna
într-o noapte rece, pentru ca apoi să plecăm împreună
pe drumul către casa mea, acea tonalitate de trompetă veche –
n-o voi uita niciodată, nici măcar în ceasul morţii.
N-a pomenit nimic de vin, dar îmi vorbea atunci
pentru ca eram suferind şi fumam pipă.
"În fumătorii de pipă," a declarat el, tremurând un pic,
"poţi avea întotdeauna încredere!" Am dat abrobator din cap.

"M-am întors şi-am găsit fetele mai prietenoase, mai sănătoase,
cu rochiile mai scurte – iar asta după luni lungi de foamete –
şi, pentru că prospeţimea lor mă îmbătase,
m-am trezit căsătorit – o dragoste senilă.
M-am însurat cu cea mai exuberantă, musculoasă fată
ca să simt iarăşi gustul vieţii, să nu mor
în spatele unei mese, într-un birou, înconjurat de străini.
Însă şi Nella era o străină pentru mine – iar un pilot student
a văzut-o şi mai târziu a pus gheara pe ea.
Acum el e mort, acel ticălos – acel biet copil –
a pierdut controlul avionului – bănuiesc că, de fapt, eu sunt ticălosul.
Acum are un copil – cine ştie dacă-i al meu? –
şi stă tot timpul acasă, iar eu nu-s decât un străin
care n-o poate face fericită. Nu îndrăznesc să spun un cuvânt,
şi nici Nella, ea doar se uită la mine."

Era drăguţ felul în care plângea când spunea toate astea,
felul în care plânge un om beat, o făcea cu tot corpul –
apoi, s-a atârnat de umărul meu spunând, "între noi,
întotdeauna respect", iar eu stăteam acolo, tremurând de frig
şi dorind să-l părăsesc, şi-ajutându-l să meargă.

E plăcut să bei grappa, dar e la fel de plăcut
să asculţi cum se-aeriseşte un om bătrân şi impotent,
care s-a întors de pe front şi-ţi cere iertare.
"Ce satisfacţie voi mai putea avea vreodată-n această viaţă?
Ţi-o spun de-a dreptul, eu lucrez în Lucento.
Ce satisfacţie voi mai putea avea vreodată-n această viaţă?"

*Grappa – băutură italienească asemănătoare rachiului nostru de tescovină.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zenas Witt

Aveam şaisprezece ani - şi aveam vise îngrozitoare,
Şi debilitate nervoasă, şi puncte scânteietoare îmi împăienjenau ochii.
Şi nu putem să-mi amintesc cărţile pe care le citisem
Asemena lui Frank Drummer care memorase pagini după pagini.
Iar spatele îmi era moale, şi eram mereu îngrijorat
Şi stingherit, şi îmi făceam cu greutate temele,
Şi, când mă ridicam să recit, uitam
Ceea ce tocmai învăţasem.
Well, am văzut anunţul doctorului Weese
Şi, iată, era totul tipărit acolo,
De parcă m-ar fi cunoscut personal pe mine
Şi totodată visele mele pe care nu puteam să le controlez.
Astfel, am înţeles că eram însemnat deja pentru mormânt.
Şi am tot continuat să mă îngrijorez până când a început tusea,
Şi atunci visele s-au oprit.
Şi de atunci dorm somn fără vise
Aici, pe dealul de lângă râu.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căţelul, amicul meu

Într-o curte, la o casă,
Cu flori mândre la terasă,
E-un căţel, ca nimeni altul,
Cred că-l ştiţi şi voi, Băiatul!...
Cu picioarele lui, scurte,
Se tot zbenguie prin curte,
Iar blăniţa lui tărcată
Se iveşte după poartă.

Latră rar şi cum se ştie,
Nu prea face gălăgie,
Nici nu sforăie în somn,
Ce mai, parcă e un domn...
Pe când m-am apropiat
De căţelul, zis Băiat,
M-a luat cu binişorul,
Mi-a adulmecat piciorul,

Ne-am simţit, aşa, deodată,
Buni amici pe viaţa toată.
Dar avea o jucărie
Ce mi-a trebuit şi mie,
Un oscior roşcat, din plastic...
Ce-a urmat, a fost fantastic!
Când am pus mâna pe os,
M-a privit în ochi, gelos,

S-a pornit pe un lătrat,
Spre picior şi-a îndreptat
Dinţii lustruiţi, colţoşi,
Rânduiţi şi sănătoşi!
Şi am înţeles îndată
Că nu-i fraier niciodată.
Chiar de-i lord, Băiatul ştie:
Ce-i al lui, nu-i jucărie!

poezie de Gabriela Genţiana Groza (8 iunie 2015)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!