Motanul pedepsit

Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.

Râde sub mustăţi motanul:
- Ce noroc!... Păcat să-l scap!...
Iute sus!... Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.

Trist se tânguie motanul:
- Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
- Iartă-mă te rog, căci eu

Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

motanul meu cu ochii verzi
cu blana netedă şi fină
sărise gardul la vecină
şi ea striga c-ai să mă pierzi
iar el mergea cu coada-n sus
prin lanul ei de zarzavaturi
şi ocolea când lături-laturi
când umbra soarelui, apus
motanul meu cu lungi musteti
sărea alt gard şi sta vecinul
în calea lui cum stă rechinul
să prindă stoluri de mistreţi
vecinul meu, din Răscăieţi
cu care nu vorbesc de-o viaţă
decând l-am prins vanzad la piaţă
când fete suple, când băieţi
puse-se nu demult capcană
din ălea care şobolanii
când cad în ea se ţin cu anii
covitaind că-i inumană
căzu motanul meu, căzu
de pe gărduţul ca reduta
în patul unde dus cu pluta
dormea vecinul meu şi tu
sugetul pare cam subtil
dar speriat de forfoteală
şi de smântâna lor din oală
motanul meu fugea tiptil
dar nu spre casă, doamne, nu
spre altă haimana de mîtă
ce da la toţi motanii ţîţă
pe care cred c-o ştii şi tu
şi m-am trezit. Ce vis bizar
mi-a stat în cale astă noapte
cu toate perele racoapte
şi cu motanul meu hoinar...

poezie de Iurie Osoianu (19 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocniţa sobei, iar şoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o şterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în mijlocul odăii se opreşte, adulmecă, lacom, mirosul de caşcaval, apoi, zărind motanul, se repede şi latră cu înverşunare. Ar sări în ocniţă, dar e prea sus. Se sprijină pe labele de dinainte, tremură, cască, de neliniştit ce-i, mârâie şi latră. Apoi tace şi, cu ochii ţintiţi la motan, aşteaptă să se coboare. Numai uneori întoarce capul spre poliţa de unde brânza parcă-l ademeneşte. Şi astfel, câteşitrei duşmanii — şoarecele în gaură, motanul în ocniţă şi câinele în mijlocul odăii — se pândesc, munciţi de acelaşi gând.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar motanul? E-hei! la dânsul nu se prea gândise. Şi, Doamne, mulţi fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie. Ha? nu era. Nu. Orişicum, să mai aştepte puţin, să vadă, nu se mişcă nimeni, nu-l pândeşte cineva? Cum să nu-l pândească! Dar de când aşteaptă motanul prilejul să puie laba pe bietul şoricuţ. Dacă nu mâncase el caşcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise şi lui mustăţile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni şi lucioşi ca sticla, cu mustăţile întoarse, subţiri şi ascuţite ca oasele de peşte, stă neclintit după perna de pe divan şi-aşteaptă. L-a zărit. Uite-l, îi vede mărgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da; aşa, încă un pas, încă unul, doi, aşaa!

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Când stăpânul nu-i acasă!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi pare rău

Îmi plânge inima în piept
Şi sufletu-mi suspină,
Căci m-ai iubit...
Dar nu te-am vrut,
Şi sunt atât de vină.

Că n-am simţit suflarea Ta
Şi inima cum bate.
N-am chibzuit
Că apoi, cândva,
V-oi regreta prin fapte.

Îmi pare rău,
N-am vrut să aud,
Chemarea sinceră din suflet,
N-am preţuit iubirea Ta,
Curată, ca şi lacrimile multe.

Mă ierţi, te rog,
Căci am greşit,
Apatic fiind faţă de Tine,
Te-am supărat, te-am chinuit,
Când mă iubeai pe mine.

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul motanului

Motanul meu e un ştrengar,
Mâncare-i dau pe săturate:
La mic dejun un corn cu lapte,
La prânz, friptură la grătar.

Are confortul lui aparte
Cu un pătuţ în buduar,
Motanul meu e un ştrengar,
Mâncare-i dau pe săturate.

Îi reproşez doar că-i hoinar
Şi-n mahalale-ndepărtate
Seduce-ntr-una, zi şi noapte
Fetiţele ce-i cad la dar;

Motanul meu e un ştrengar.

rondel de Laurian Ionică din Un ficior de plai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motanul Ivan

Eu sunt motanul Ivan
Cel mai mare şarlatan,
Cât este ziua de mare
Dormitez, stând în cotloane.

Mă deranjează lumina
Zgomotul de la vecina
Aoleu! Fir-ar să fie
Cred că am castrofobie.

Şoarecii îmi fac cu mâna,
Cred că vor să mă salute
Sunt atâta de isteţ
Ei imi trec pe la mustăţi...

Dar acum, cu pandemia
S-a agravat lenevia;
Să nu-mi dea stăpâna vină,
Spun că sunt în carantină...

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă...

Iartă-mă că m-am crezut stăpână,
Iartă-mă, c-am fost atât de rea
Iartă-mă, despovărează-mi mâna
Ca să pot să Te adun în ea.
Iartă-mă, despovărează-mi mintea
Să Te-adun acolo în cuvânt
Să mă plec umilă înaintea
Celui care-a fost şi este sfânt.

Iartă-mă, despovărează-mi gura
Să Te-adun în cântece mereu
Sufletul mi-l iartă şi făptura
Iart-o, Doamne, Dumnezeul meu.

Iartă-mă acum, despovărează
Inima şi tot ce azi însemn
Golgota e-n mine şi veghează...
Iartă-mă că Te-am ucis pe lemn...

Iartă-mă, am pus să Te omoare
Şi despovărează-mi mâna mea...
Te-am lovit, Isuse şi mă doare...
Iartă-mă c-am fost atât de rea...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândăcelul

- De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu ştii oare
Că-s mic şi eu şi că mă doare,
De ce mă strângi aşa de rău?

Copil ca tine sunt şi eu,
Şi-mi place să mă joc şi mie,
Şi milă trebuie să-ţi fie
De spaima şi de plânsul meu!

De ce să vrei să mă omori?
Că am şi eu părinţi ca tine,
Şi-ar plânge mama după mine,
Şi-ar plânge bietele surori,

Şi-ar plânge tata mult de tot,
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Şi lasă-mă, că nu mai pot!...

Aşa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Şi l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!

A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în ţărnă frânt
Şi-nţepenit pentru vecie!...

Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum şi zi-le
Părinţilor isprava ta.

Şi zi-le că de-acum ai vrea
Să ocroteşti cu bunătate,
În cale-ţi, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate
Şi-oricât de mică ar fi ea!

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăbuş (poezie pentru copii)

Un căţel frumos de pluş
Are numele Lăbuş:
Este câinele cel nou
Adus, în casă cadou.

Miţi, motanul de casă
A căzut, iute... în plasă
Şi-a trecut la cercetat:
Lăbuş, câine-adevărat?...

Da, se mişcă, şi chiar latră!
Are, coada ridicată:
"Ham, ham, ham - am energie:
Sunt cuplat la baterie"

Ham, ham, ham - mierlau! mierlau:
"Încotro acum s-o ia-a-u"
Ţipă Miţi speriat
Ascunzându-se su'-pat

- Miţulică! Ce prost eşti:
Tu n-ai minte să-l priveşti?...
Aista-i, căţel de pluş!
Şi nu este, chiar... Lăbuş!

Dar Lăbuş, tot îl lătra...
Miţulică, miorlăia...
Şi de-odat', a amuţit:
A tăcut, şi a murit.

- Măi să fie, măi să fie
Lăbuş, este-o jucărie?...
Ia să ies eu, de su'-pat...
Vorbi Miţi-ngândurat

Şi târâş făcând pe burtă,
Cu urechea, îl ascultă...
Apoi, ţâşti... l-a şi lovit:
Lăbuş - mort, rostogolit!

- Miţulică! eşti frumos
Eşti motanul curajos:
Lăbuş - jucăria ta!
Să tot ai a te juca

Şi deodată, iar s-a dat
Energia la lătrat:
Miţi-al nostru, l-a lovit
Iute, pe jos l-a trântit!

- Miţi! Stai, că mi-l fărâmi:
De pe masă mi-l dărâmi!
Uite, mi l-ai dărâmat:
Bucăţi mici l-ai sfărâmat,

"Of, Lăbuş, Lăbuş, Lăbuş:
Mi-ai fost câinele de pluş...
Şi-acum, mi-eşti de aruncat:
Fără viaţă, fărâmat..."

Şi motanul Miţulică
A rămas cu multă frică,
Orice mişcă, îl atacă:
Praf şi pulbere să-l facă!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-i nimeni

Nu-i dor şi nici durere în tihna ce te doare,
Ci-n ceasul ăsta parcă tot gândul ţi se pare
Că se topeşte-n greul unei adânci tăceri,
De n-ai mai şti de vieţii mai ai ceva să-i ceri...
(...)
Şi când pe alte ţărmuri te-o inveli pământul,
Nu-i nimeni să-ţi audă măcar în vis cuvântul...
Şi nimeni să-ţi recheme blândeţea unei şoapte
Să-i lumineze-o clipă a gândurilor noapte...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă

Iartă-mă când nu am răbdare
Şi-aş vrea mai repede să intervi;
Tu-mi ştii dorinţa şi dorul meu mare,
O, Doamne, Tu toate le ştii.

Iartă-mă când nu am credinţă
Şi nici puterea de-a nădăjdui;
Aştept ca să vină a Ta biruinţă,
Ajută-mi spre Tine-a privi.

Iartă-mă când n-am bucurie
Şi mă autocompătimesc
În loc s-aduc laude vrednice Ţie;
Mă iartă că mă poticnesc.

Iartă-mă când nu am voinţă
Să-nalţ către Tine în duh rugăciuni;
Te rog ca în mica şi slaba-mi fiinţă
Tot harul Tău scump să-l aduni.

Iartă-mă când lacrimi şuvoaie
Îmi curg, şi ce faci nu înţeleg;
Trimite-mi în suflet a Duhului ploaie,
În toate cu Tine s-aleg.

Iartă-mă când nu am curajul
Să merg înainte chiar dacă e nor;
Mă iartă când nu văd salvarea, prilejul
Prin care faci greul uşor.

Iartă-mă când grija mă apasă
Şi-n loc să am pace, mă îngrijorez;
A Ta liniştire în suflet îmi lasă
Şi-ajută-mi să nu mai oftez.

Iartă-mă, Doamne, pentru starea
Care nu este după voia Ta;
În dragostea-Ţi dă-mi vindecarea
Cu Tine să pot semăna.

Amin.

rugăciune de Paula Diţă (14 mai 2013)
Adăugat de Anton
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tanu

Tanu i-un motan cuminte,
Şi-i atât de curat,
C-are voie să se culce
Chiar cu pernele din pat.

Ilenuţa îl iubeşte
Şi se joacă mult cu el,
Astăzi însă-i supărată,
Nu l-a mângâiat de fel!...

"Miau!"... o-mbie din fereastră,
Dar fetiţa stă pe loc:
- Taci, măi Tanule, că mie
Nu-mi mai vine să mă joc!...

- Ce-ai păţit?...
- Nimic, dar mama
Aşa aspru m-a certat!

- I-ai greşit ceva?
- De unde!...
Pentru că nu m-am spălat!...

- Ştii, fetiţa mea cuminte,
Iartă-mă că-ţi spun, dar eu,
Pentru asta, te-aş şi bate
Dac-ai fi copilul meu!

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea tăiată

M-au ascuns bătrânii, după obicei,
Să nu uit de frica păsării tăiate,
Şi ascult prin uşa încuiată
Cum se tăvăleşte şi se zbate.

Strâmb zăvorul şubrezit de vreme,
Ca să uit ce-am auzit, să scap,
De această zbatere în care
Trupul mai aleargă după cap.

Şi tresar când ochii, împietrind de groază,
I se-ntorc pe dos ca să albească
Şi părând că-s boabe de porumb
Alte păsări vin să-i ciugulească.

Iau c-o mână capul, cu cealaltă restul,
Şi le schimb când mi se pare greu,
Până nu sunt moarte, să mai stea legate
Cel puţin aşa, prin trupul meu.

Însă capul moare mai devreme,
Ca şi cum n-a fost tăiată bine,
Şi să nu se zbată trupul singur
Stau să treacă moartea-n el prin mine.

poezie de Ileana Mălăncioiu (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă. mamă

Iartă-mă, mamă
Mamă, iartă-mă de toate
Ce eu le-am făcut,
Cu tandreţe şi cu şoapte
Alte gânduri am avut.
Refuzând a ta vorbă
Am avut mai multe rele
Iartă-mă de rog mamă
Şi ma rog eu pân' la stele.
Ştiu că nu te-am ascultat
Când îmi vorbeai adesea
-Ascultă Sorina acest sfat
Şi vei putea să treci de rele.
Iartă-mă mamă, am greşit
Că nu te-am ascultat la timp
Tu eşti cel mai scump prieten,
Cel mai scump cuvânt.
Aş da totul să mă ierţi,
Doar pe-o clipă să te-ascult
Mamă iartă-mă re rog
Pentru tot ce am făcut.

poezie de Gandrabur Sorina (4 noiembrie 2017)
Adăugat de Sorina Gandrabur
Comentează! | Votează! | Copiază!

În temniţă nu-l aruncaţi...

(Inspirată după poezia "Nu-l pedepsiţi" - Florin Tudoran)

În temniţă nu-l aruncaţi,
S-aibă apă şi mâncare...
Vă rog, mamelor să-l daţi,
Să-l taie, să-l frece cu sare.

Să-l ţină-n cuşcă, animalul!
Cu lanţuri la picior şi gât,
Sătul, să îşi ceară finalul,
Dar să nu scape cu atât!

Să îl jupoaie în reprize,
Fâşii, fâşii până la os,
Iar Alexandre şi Luize,
Să râdă la libidinos.

Să simtă şi el, ticălosul,
Chinul săpându-i adânc,
În carnea slută, şi mirosul,
De moarte şi de pământ.

Să i se dea în loc de hrană,
Bătăi cu biciul, ca-n trecut,
... Lovit de fiecare mamă,
Ce-şi are puiul scrum făcut.

Să-i fie smulse, câte unul,
Degete cu gust de sânge,
Să simtă din plin "nebunul",
Cum tot corpul i se frânge.

Să-i fie smulse, fără milă,
Mâinile, cu os cu tot,
Ca nici o altă copilă,
Să nu mai piară-n râul Olt.

În temniţă nu-l aruncaţi,
Căci puşcăria e prea blândă
Vă rog, mamelor să-l daţi,
Morţii, pe bucăţi să-l vândă...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenicul vrăjitor

Iar s-a dus în târg batrânul
Maistru vraci, şi-s eu stapânul!
Hai, că pun eu azi la cale
Toate duhurile sale!
Ştiu pe dinafară
Farmecele lui,
Şi minuni, ca dânsul,
Fac, fără să-i spui.

Iute! iute
Adă apă,
Să înceapă
Rotitoare
Valuri-valuri pe-ntrecute
Să se verse-n scăldătoare!

Vino dar, mătură roasă!
Ia-ţi mantaua zdrenţuroasă!
Slugă-ai fost, fii iară slugă!
Fă-mi pe voie dintr-o fugă!
Capătă-ţi picioare,
Sus răsară-ţi cap.
Du-te, poartă-mi, adă-mi
Doniţele-n trap!

Iute! iute
Adă apă,
Să înceapă
Rotitoare
Valuri-valuri pe-ntrecute
Să se verse-n scăldătoare!
Iată-mi-l fugind pe cale!

Umple doniţele-n vale,
Ca un fulger mi se-ntoarnă,
Un potop de valuri toarnă,
Pleacă, vine iară!
Colcăie-n bazin,
Saltă, creşte apa,
A, dar este plin!
Ho! străine!

Scalda-i plină
La hodină,
Ca-nainte!
Ah, pricep... amar de mine!
Vorba mi-a pierit din minte!

Vorba, vai! ce cată spusă
Ca să-l facă iar ce fuse!
Fuge, vai, şi vine-n grabă!
Mătură, de-ai fi de treabă!
Tot mai mult aduce,
Toarnă tot mereu,
Vai, şi mii de râuri
Cad pe capul meu!

Şaga-i şagă,
Nu-mi mai place!
Stai, tu, drace!
Încă râde?!
Inima-n răcori mi-o bagă!
Ce ochi crunţi! Ce schime hâde!

O, dar ai ieşit din iaduri
Ca să faci prin casă vaduri?
Unde caut, pretutindeni,
Parcă-i un puhoi cu grindeni!
Mătură netoată,
Stai pe loc, îţi spun!
Băţ, ce-ai fost odată,
Nu mai fi nebun!

Nu ascultă?!
Hai tu numa!
Căci acuma
Cu toporul
Fără de zăbavă multă
Am să-ţi potolesc eu zorul!

Iată-mi-l! Târâş s-arată!
De m-arunc la tine-odată,
Nici nu mântui tot cuvântul,
Una fi-vei cu pământul!
L-am crăpat în două!
L-am lovit la mir!
Pot s-aştept acuma
Şi să mai respir!

Iată! Iată!
Că învie
Şi-mi îmbie
Doniţi pline
Doi acuma dintr-o dată!
Ajutor, puteri divine!

Şi aleargă! Curg pâraie,
Pretutindeni prin odaie!
Ce privelişte avană!
Vraciul! — Maistre, fă-ţi pomană!
Duhurile tale,
Doamne,-şi fac de cap
Le-am chemat, şi-acuma
Nu mai pot să scap!

— Măturice!
Stai cuminte
Ca-nainte...
Căci la vreme
Doar bătrânul vraci aice,
Duhuri, poate să vă cheme!

poezie celebră de Goethe
Adăugat de PsychEul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!...
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi-aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!...
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-

Noapte bună!...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună –
Să-l încălzească mama, să adoarmă –
Noapte bună!

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puişorul moţat

Puii mamii, pui, pui, pui,
Are cloşca şapte pui:
Cinci pestriţi, unul bălţat,
Numai unul e moţat
Şi curat şi încălţat.

- Spune-mi, puiule, şi mie
De ce-ţi face numai ţie
Mama ta, ciorapi şi ghete,
Şi îţi leagă moţ în plete?

Oare frăţiorii tăi
Sunt aşa de proşti şi răi,
Sau că poate mama ta
O fi leneşă, ori rea?

Spune puiul: - Mama mea
Nu-i nici leneşă, nici rea,
Dar e tristă, vai de ea,
Căci îi fac ruşine multă
Fraţii mei şi n-o ascultă,
Că de-i cheamă, fug pe-afară,
Şi de-i prinde, plâng şi zbiară,
Şi de-aceea-s nespălaţi
Şi desculţi şi nemoţaţi.

Dar eu stau cu mama mea
Şi mi-e drag s-ascult de ea;
Şi de-aceea sunt moţat
Că-s cuminte şi curat.

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!