Tânărul informatician remarcase şi el faptul că Lucian era preocupat de ceva; de altfel o auzise şi pe doamna Diana Enka vorbind despre ceva ce se întâmplase seara trecută, judecând după chipul trist al colegului său, probabil ceva destul de grav, de serios. Mihai nu era de obicei foarte curios din fire şi nici nu dorea să devină cicălitor sau enervant, dar nu se putu abţine să nu se intereseze despre ce ar putea fi vorba.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Vai, Luci, îmi pare rău! Sincer; n-ar fi trebuit să-ţi spun aşa ceva.
Lucian: Nu, n-ar fi trebuit să gândeşti astfel despre mine! Nu s-o spui... Serios, Lia, să ştii, nu sunt un om chiar atât de îngrozitor precum ai tu impresia că aş fi. Nu sunt rău!
Lia: Nu am deloc această impresie!
Lucian: Nu?! Oare?! Cum altfel ar putea fi considerat un om care şi-ar putea urî tatăl?! Cum?! Spune-mi tu! Poate ştii tu, că eu, nu!
Lia: Ah, am greşit în ceea ce te priveşte; din nou...
Lucian: Să ştii că da. Dar, să nu mai vorbim despre el, altfel voi deveni eu enervant, deşi nu sunt deloc blond.
Lia: Cum aşa?! De ce ai deveni?
Lucian: Păi, dacă-mi amintesc de el, devin melancolic, trist şi foarte probabil, nesuferit. Deci, clar, enervant!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian simţi cum îl copleşeşte ameţeala; nu s-ar fi aşteptat la asemenea cuvinte de laudă din partea blondului. De obicei, domnul Enka era mai rezervat în a împărţi aprecieri, mai ales fiului său. Lui Lucian nu-i plăcea să fie lăudat, dar din partea blondului, aceste cuvinte erau binevenite, mai ales că în ultimul timp, băiatului i se părea că tatăl său nu ar avea o impresie prea bună despre el; acum avu ocazia să constate că se înşelase, dar nu i se urcă la cap ideea că ar fi un tip perfect, doar pentru că aşa se exprimase acum domnul Enka. Ce mult conta însă părerea blondului pentru el (poate din cauză că până atunci nu-l auzise deloc, spunând nimic de genul acesta despre "Pacifis"). Lucian zâmbi... Blondul era totuşi mândru de el?! Asta era foarte bine! Iar dacă nici Lia n-avea nimic împotriva lui, ce l-ar mai putea indispune? Probabil nimic.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ştii, Nis, de fapt, trecusem pe la tine cu un scop anume, nu doar aşa, din curtoazie...
Nistor: Serios? Cu ce scop, şefu'?!
Lucian: Păi, nu ştiu... Te simţi bine?
Nistor: Sigur. Super... De ce nu m-aş simţi bine? Nu-s bolnav!
Lucian: Bolnav, nu, dar zilele trecute, la şedinţă, îmi păreai preocupat de ceva. Te rog, spune-mi sincer, ai vreo problemă? Te pot ajuta cu ceva?
Nistor: Ce probleme să am, şefu'?! Nimic serios; poate doar nişte denumiri lipsă, dar le adaug eu pe toate, cât de curând. Altfel nu s-ar putea...
Lucian: Sigur, mă?! Doar despre atât e vorba?
Nistor: Păi, despre ce altceva?!
Lucian: Hai, mă, chiar atât de mult te-a deranjat faptul că ţi-am atras atenţia în şedinţă despre denumirile alea?! Dacă ştiam, tăceam!
Nistor: Lasă, şefu'... De ce să fi tăcut? Totuşi, sunt un bun geograf, măcar atâta, dar nu aflasem încă despre denumirile astea... Ar fi trebuit să mă interesez din timp, nu să aştept să-mi atragi tu sau altul atenţia. Acum însă ştiu, aşa că mă ocup serios de ele!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian se bucură şi el să ştie că acest băiat simpatic îi va fi totuşi, cu siguranţă, coleg, deşi tristeţea că doar el nu se înţelegea cu părinţii lui, mai ales cu doamna Diana, nu-i putea părăsi sufletul, dar tot nu-şi schimba hotărârea luată, aceea de a pleca, fără a ţine cont de împotrivirea fermă a mamei lui, deşi, normal, ar fi preferat să poată rezolva această nedorită problemă, într-un mod favorabil lui. Privi spre colegul lui cel nou, tânărul Mihai: Pe chipul acestuia se putea citi cu uşurinţă o expresie de bucurie, foarte evidentă; tânărul informatician uitase de orice probleme. Pentru el, totul era clar: Va putea participa la această misiune, nu va fi nevoit să se retragă, din cauza împotrivirii părinţilor lui. Aceştia însă nu erau la fel de veseli ca fiul lor, ceva le umbrea fericirea; acel ceva care îngrozea pe oricare dintre părinţii tinerilor din echipaj, anume durata misiunii, estimată la cel puţin 13 ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai reveni la locul său. Părinţii lui îl priviră cu mândrie; băiatul lor, de nici 18 ani, era nu doar un simplu membru al echipajului, deşi chiar şi atât ar fi fost de ajuns. Era o performanţă la care nu putea ajunge oricine. Judecând după numărul bulinuţelor ataşate uniformei, cinci, era al doilea în echipaj, după comandant, pe care soţii Ristea îl cunoscuseră seara trecută; numirea lui Lucian în funcţia de conducere nu li se părea deloc o greşeală, le plăcuse băiatul... În acel moment, directorul oferea publicului spectator şi telespectator informaţii despre băiatul proaspăt numit în funcţia de şef al securităţii misiunii.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din modul în care-şi vorbeau, cei doi păreau a se cunoaşte foarte bine, ceea ce, probabil, era normal, doar băiatul Dianei Enka învăţase de mic la acest Institut, la care Traian Simionescu era director de mulţi ani, deşi era tânăr. În plus, doamna Enka învăţase şi ea tot aici, iar de când îşi terminase studiile, lucra în acest Institut, ca şi soţul şi fiul ei; era o trăsătură de familie. Dar judecând după felul în care se adresau unul altuia, după privirile pe care le schimbau între ei, părea mai mult decât o relaţie dintre director şi angajat, sau director şi mama unui tânăr de curând angajat şi el în Institut. Privirile-i trădau, oricât se fereau să nu lase ceva de bănuit, deşi erau singuri acolo.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sala în care-şi desfăşura activitatea Comisia Disciplinară a Institutului se aflau în acel moment domnul şi doamna Stoica, Andrei şi Eleonora, părinţii domnişoarei biolog, de la care Lucian îl avea pe Rikky; normal, părinţii blondei Maria nu puteau spune ceva rău despre acel tânăr simpatic, care-i vizitase de câteva ori şi care le lăsase o impresie foarte bună. După soţii Stoica, se pregăteau părinţii lui Mihai să intre, pentru declaraţii: domnul Emilian şi doamna Marilena Ristea; apoi ai domnişoarei doctor Stela, medici şi ei: domnul doctor Sergiu Stejăran şi doamna doctor Ecaterina Stejăran. Directorul discuta cu cei rămaşi afară: părinţii lui Mihai şi ai Stelei. Nu încerca să-i influenţeze în favoarea lui Lucian; probabil nici nu era necesar, pentru că nici unul nu părea a avea ceva de declarat împotriva tânărului comandant.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Serios?! Ascultă, dacă vrei să mai rămâi, atunci plec eu.
Lucian: Dacă pleci tu, plec şi eu.
Lia: De ce? Tu poţi rămâne afară, oricât pofteşti.
Lucian: De unul singur? Ce, ai impresia că sunt nebun? Par cumva a fi? N-am nici un chef să mai rămân. În compania ta, da, ar mai merge, ar fi plăcut, dar aşa, singur, nu, în nici un caz. Nu-s idiot!
Lia: Ah, dar eşti enervant! Nu pricepi că vreau să fiu singură?
Lucian: Nu pricep! Nu la acest capitol. Dacă ar fi vorba despre matematică, poate aş mai pricepe câte ceva, aşa însă... Prefer să fiu enervant.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După plecarea blondului, Traian Simionescu oftă scurt. "Rivalul" său... Într-adevăr, se părea că el învinsese, ieşise în avantaj; Lucian şi Diana se numeau Enka, nu Simionescu... Deci, el, directorul, pierduse. Era singur... Se resemnase sau nu încă? Oare mai spera la vreo minune? Diana îl preferase pe Iulian, deşi acesta era cu 11 ani mai mare decât ea, iar la 49 de ani, Iulian Enka încă era blond. Nefiresc de blond şi nu era vopsit; părul nu începuse deloc să-i albească, nici măcar pe alocuri, câtuşi de puţin... Iar acest domn blond trecea oficial drept tatăl lui Lucian.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul privise spre blondul Iulian Enka; "rivalul" său... Ah; şi cât de bine îi înţelegea pe toţi, chiar şi Traian Simionescu, doar era vorba şi despre fiul dânsului, Lucian... Dar de titulatura de "tată" al tânărului comandant se bucura în continuare acel domn blond, Iulian Enka...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: În orice caz, dânsul mi-a zis că eşti perfectă, ba chiar divină.
Diana: A spus domnul director aşa ceva despre mine?!
Lucian: Nu. De fapt, eu am spus aşa ceva, dar dânsul m-a aprobat.
Diana: Ah, linguşitorule.... Era însă vorba despre ce mi-a spus mie distinsul tău prieten.
Lucian: Te ascult.
Diana: Asta ar fi o mare noutate.
Lucian: Ce ţi-a zis dom' director, mamă?
Diana: Că i-ai fi povestit ce s-a întâmplat în seara aceea, când ne-ai anunţat despre misiune, pe mine şi pe tatăl tău.
Lucian: Da, evident, i-am povestit.
Diana: Şi i-ai spus că încă te mai simţi vinovat, deşi ne-am împăcat.
Lucian: Ah, mamă... Normal că mă simt vinovat. Nu pot uita că am fost un mare dobitoc şi nici nu ştiu cum mi-aş putea îndrepta greşeala aceea; nu prea am cum. Am fost atât de neghiob, mai ales faţă de tine... Iar acum vom pleca şi... Ceea ce-am spus rămâne...
Diana: Dragul meu, nu te mai frământa degeaba. Ţi-am spus că n-am fost supărată deloc pe tine atunci, n-am luat seama la câteva cuvinte rostite într-un moment tensionant, deci, n-are rost să te simţi vinovat, să-ţi faci zilele amare din cauza acelui incident. Uită ce-a fost atunci!
Lucian: Dacă ar fi atât de simplu...
Diana: Este!

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamna Enka dispăru în interiorul navei, lăsându-l pe lungan cu dulciurile sale. Însă nu-şi găsi fiul pe puntea principală. Îl strigă de câteva ori, dar acesta nu-i răspundea, chiar dacă ar fi fost acolo. Nu ştia pe unde să-l caute, nava fiind imensă; porni însă spre culoarul ce ducea spre rezervele echipajului. O verifică pe cea cu iniţialele E. L., corespunzătoare numelui fiului ei, dar Lucian nu era nici acolo, sau dacă era, nu dorea să-şi dezvăluie prezenţa, ceea ce-i reuşea foarte bine. Îl mai căută câtva timp, în zadar însă! Fiul ei nu era de găsit pe nicăieri. Dacă-şi propusese să se ascundă, reuşea foarte bine acest lucru. Tristă, Diana Enka ieşi din nava albastră; acum pe trepte nu era doar Nistor, ci şi Alexandru. Amândoi se ridicară în picioare, auzind trapa navei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când Traian Simionescu reveni în biroul său, nici Lucian, nici Diana Enka nu se mai aflau acolo. Directorul se aşeză pe fotoliul său, pentru a-şi relua activitatea pe care şi-o întrerupsese temporar. Găsi însă un bileţel care-i atrase atenţia, pus acolo, foarte probabil, de Diana Enka. Se convinse chiar că ea era autoarea bileţelului, după ce-l citi: "Mulţumesc că m-ai ajutat să-mi recuperez fiul. Îţi rămân datoare." Directorul privi câtva timp bileţelul. Recunoştea scrisul Dianei, ordonat, citeţ, frumos... Oare ce nevoie avea de mulţumirile şi de recunoştinţa ei? Ce înţelegea Diana prin a-i rămâne datoare? Clătină uşor din cap, apoi îşi văzu de treburile sale. Dar nu rupse foiţa scrisă de Diana; o păstră. O pusese cu grijă în buzunar, deşi nici el nu-şi dădea seama de ce.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca de obicei, mâncarea, de a cărei pregătire se ocupa în ultimul timp, de vreo câţiva ani bunicei, tânărul Lucian, era foarte gustoasă. Mamei lui nu-i plăcea să-şi vadă fiul petrecându-şi majoritatea timpului liber la bucătărie, cu şorţul legat la brâu, printre cratiţe şi tigăi, deşi băiatului îi stătea bine în postură de bucătar. Sau poate că tânărului îi stătea bine oricum; era un băiat frumos, amănunt ce nu putea scăpa neobservat, mai ales din atenţia fetelor. Semăna mai mult cu mama lui, doamna Diana, care era tare mândră de el. Cât despre tatăl său, nu avea nimic în comun cu acesta. În timp ce mama şi fiul serviră împreună cina, tatăl cel blond nu se ridicase deloc de pe fotoliu şi nu-şi întrerupsese activitatea începută, cea de a afla ultimele noutăţi din presa locală şi naţională a zilei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adela îl privi în treacăt; pe chipul lui se putea observa că era îngândurat, preocupat de ceva anume. Ajunseseră afară din liceu, iar adolescenta bălaie, avertizată din timp de înaltul ei prieten, nu se sperie deloc de prezenţa celor doi body-guarzi; de altfel, aceştia nici nu erau prea fioroşi, în ciuda poreclelor lor. În curând, maşina body-guarzilor porni pe străzile municipiului, până la casa Adelei, deşi aceasta stătea nu foarte departe de liceul la care învăţa... Tocmai de aceea, ajunseră destul de repede în dreptul imobilului în care locuia puştoaica. Coborâră toţi patru din maşină, însă, evident, doar Adela şi Nistor intrară în curte. Brutus îi întâmpină bucuros, aşteptându-se la alte "daruri dulci" din partea înaltului prieten al stăpânei sale. Şi ca de obicei, le căpătă; lunganul păstrase ceva pentru dulău.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia intră prima, apoi Lucian. Ea-i întâlnise totuşi privirea, aceeaşi, ageră ca de vultur, nu putuse evita acest lucru. Iar ochii lui căprui, mari, pătrunzători, nu exprimau doar tristeţe, ci şi multă bunătate, ca de obicei. În plus, nu doar chipul îi era plăcut, ci şi vocea, dar acum îi zisese "dumneata, domnişoară...". Era clar; reuşise, deci, să-l îndepărteze de ea, deşi parcă nu asta dorea ea. Sau, de fapt, ce-şi dorea cu adevărat?! Nici ea nu ştia foarte sigur.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Ia loc, te rog! Doar nu eşti pedepsit.
Mihai: Mda... E drăguţ aici, la tine!
Lucian: Mihai, rezervele noastre sunt toate la fel, cel puţin din punct de vedere al dimensiunilor, nu există nici o diferenţă între ele.
Mihai: Ştiam asta. Dar nu la dimensiuni mă refeream. Îmi place cum ai aranjat-o. E foarte plăcut. Ai creat o atmosferă... intimă! Plăcută!
Lucian: Păi... Ce să-ţi spun?! Am încercat să-mi fac şederea aici cât mai plăcută, confortabilă. Dar hai să abandonăm subiectul ăsta! Nu cred că mi-ai cerut să venim într-un loc mai retras, doar ca să discutăm despre confortul sau aspectul rezervei mele.
Mihai: Asta aşa este.
Lucian: Atunci, care-i problema? Ai vorbit cumva cu ea? Ţi-a spus?!
Mihai: Să vorbesc?! Despre ce?! Şi cu cine?
Lucian: Cum adică despre ce şi cu cine?! Cu Ly, bineînţeles! Despre originea ei terestră. Ţi-a spus cumva adevărul?
Mihai: Ah, nu... Despre asta credeai că ar fi vorba?! Nu, îmi pare rău, n-am reuşit să discut cu ea despre acest subiect. Iar ea nu mi-a spus încă nimic din proprie iniţiativă, deci, n-am adus deloc vorba despre aşa ceva. Nici n-am încercat măcar.
Lucian: Nu?!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelegându-se cu body-guarzii asupra modului de deplasare, două maşini ieşiră din curtea casei comandantului misiunii; deocamdată, încă mai era comandantul misiunii, până la pronunţarea definitivă a deciziei Comisiei Disciplinare. În prima maşină, albastră, elegantă, modernă, se aflau Lucian şi Mihai, în cealaltă, cu care venise tânărul informatician, se aflau cei patru body-guarzi. Maşina lor o urmă îndeaproape pe cea a directorului. Şi astfel merseră până acasă la Mihai; se opriră nu în curte, ci la poartă, dincolo de cordonul format din poliţişti, jandarmi şi gardieni care păzeau non-stop casa campionului. Coborâră toţi pasagerii celor două maşini, dar numai Lucian şi Mihai se îndreptară spre poarta casei. Lucian nu se putu împotrivi invitaţiei tânărului său coleg de a intra numai puţin, deşi parcă el nu dorea; totuşi îl urmă...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Bine. Eşti un tip grozav!
Mihai: Aşa sper şi eu.
Lucian: Te cred...
Mihai: Ştii, şi tu arăţi destul de binişor. Ba chiar minunat, aş putea spune.
Lucian: Normal, doar eu n-am hoinărit până târziu cu iubita mea prin parcuri, ca tine. Haimana ce eşti!
Mihai: Iubita ta?! Care? Ai vreuna? Cine este?
Lucian: Nu, voiam să spun dacă aş fi avut vreuna...
Mihai: Haide, fii sincer! Spune-mi! Care-i norocoasa?
Lucian: Nu! Adică, n-am nici una. Nu încă.
Mihai: Lia, ea este! Nu-i aşa?
Lucian: Cum?!
Mihai: Despre ea este vorba, nu? Iubita ta, adică Lia.
Lucian: Nu! Cine ţi-a spus ţie aşa ceva?
Mihai: Haide, Luci! Orice prost ar observa. Recunoaşte!

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!