Fără a-şi trăda prezenţa, cele trei tinere domnişoare secretare, urmăriră cu atenţie scena de afară, dintre director şi protejatul său; aceştia nu ştiau că erau indirect urmăriţi, de trei perechi de ochi, aparţinând unor secretare mult prea curioase. Lucian, din ce în ce mai descurajat, cu gândul doar la acel plic incriminator, nu-şi putu reţine lacrimile, care-i năvăliră din nou pe obraji. Directorul se opri şi-l privi compătimitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai îşi conduse colegul până în locul în care se aflau roboţii; aceştia erau într-adevăr, finisaţi. Lucian îi mai văzuse cu doar câteva zile în urmă, dar atunci nu erau gata. Acum păreau altfel, de parcă erau alţii, nu aceiaşi. Lucian nu-şi putu reţine o scurtă exclamaţie admirativă; acum roboţii arătau foarte bine. Îi privi îngândurat şi-i păru bine că decisese ca aceştia doi să fie roboţii pe care-i vor lua cu ei, în misiune, dacă vor mai pleca vreodată în această misiune. Amintindu-şi de reclamaţie, de Comisia Disciplinară, de neplăcerile care-l aşteptau luni, se încruntă a nemulţumire. Totuşi, îşi eliberă mintea de aceste gânduri, făcând astfel loc întrebărilor pe care să le adreseze celor doi roboţi, însă întrebările parcă fugeau de el în acel moment. Privi din nou spre cele două creaturi metalice...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, Lucian, voios, fără a bănui ce-l aştepta, ajunsese la Institut. Parcă maşina albastră la locul ei şi porni spre clădirea principală a Institutului. Traian Simionescu se întrebă de ce oare îi spusese că-l aşteaptă în biroul său, doar acolo era dezordine; în plus, se aflau fetele acelea care încă strângeau documentele înşirate pe jos; nu terminaseră. Le lăsă vorbă acestora ca în momentul în care va sosi băiatul, să-l trimită urgent spre apartamentul dânsului. Şi iată-l! Lucian Enka însuşi, în persoană, stătea în pragul biroului, privind nedumerit spre hărmălaia din interior. Cele trei secretare ale directorului se ridicară rapid, şuşotind: "E el... Lucian, comandantul misiunii..." Tânărul surâse fermecător, zăpăcindu-le pe loc, pe toate trei.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între timp, în oraş, două maşini se apropiară de secţia de poliţie în arestul căreia se aflau doi dintre cei trei agresori din noaptea trecută. Body-guarzii nu coborâră din vehiculul lor, în schimb din maşina albastră coborâră trei persoane (două în uniforme albastre) şi intrară în sediul Poliţiei. Poliţiştii îi recunoscură de îndată şi-i întâmpinară cum se cuvine. S-ar fi simţit onoraţi şi doar de vizita geneticianului, la a cărui prezenţă se aşteptau, doar acesta era nevoit să dea declaraţie; văzându-l însă însoţit, atât de comandantul misiunii, cât şi de directorul Institutului, nici nu mai ştiau ce să spună sau să facă; erau cam derutaţi de prezenţa celor trei. Totuşi, nu se lăsară copleşiţi de "înalta" vizită neaşteptată.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând, maşina albastră se afla din nou în curtea casei lui Lucian. Amândoi coborâră, directorul lăsând din nou cheile în maşină. Iar de data aceasta nu mai reuşi să se împotrivească; acceptă în cele din urmă chiar şi să intre în casă, deşi dânsul cu siguranţă nu-şi dorea aşa ceva... Intrase totuşi, în urma insistenţelor tânărului comandant. Cum să-l refuze, mai ales în acele momente, când el era deja deprimat în urma celor aflate? Se aflau în holul de la intrare. Nero îi recunoscu pe amândoi; chiar şi pe director şi se bucură să-i revadă, însă tânărul său stăpân nu-i acordă aceeaşi atenţie ca în fiecare seară, deşi nici nu-l neglijase complet; totuşi, dulăul se văzu mângâiat mai mult de director, asta doar până ce prinse Rikky de veste despre noul musafir.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alex, mândru, porni şi el spre director pentru a-şi primi accesoriile care-i vor definitiva uniforma. Evident, tot trei bulinuţe mici va primi şi el, iar de prinderea lor de uniformă se va ocupa tot directorul Institutului. Nu după mult timp şi Alex arăta ca un membru al echipajului şi primi felicitările ce i se cuveneau. Urmară strângerile de mână, iar geneticianul reveni la locul său, alături de colegi, ascultând scurta prezentare pe care i-o făcea directorul.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu după mult timp, tânărul comandant, cu papagalul său pe umăr, se afla din nou la volanul maşinii albastre; pe bancheta din spate stăteau cei doi body-guarzi. Dar Lucian îndreptă maşina spre ieşirea din oraş; mergea la Institut. De ce? Nu-i era nici lui foarte clar de ce, dar simţea nevoia de a-l vedea pe director, de a-l avea aproape, de a-i vorbi. Steaguri tricolore fluturau în adierea vânticelului cald de vară. Poarta Institutului se deschise imediat pentru maşina albastră, dar înainte de a fi intrat, cei doi body-guarzi coborâră. Lucian opri maşina la locul ei; acesta nu era ocupat. Nu-l anunţase pe director de sosirea lui, dar spera să-l găsească acolo, deşi era posibil ca dânsul să fi plecat pe undeva. Dar Lucian nu renunţă la ideea de a-l căuta. Se opri doar în faţa uşii pe care scria "Director", ciocăni discret şi intră fără a mai aştepta vreun răspuns. Directorul era acolo, la biroul său. Îşi aranjase singur hârţoagele; acum le completa, nu mai avea mult până să le termine. Vru să reproşeze ceva noului sosit, dar când îşi ridică privirea şi-l zări pe favoritul său, îi zâmbi îngăduitor.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deciseră să plece, dar planul părea mai greu de pus în aplicare. Totuşi, în cele din urmă, vânzătorii se dovediră înţelegători; nu-i puteau reţine prea mult acolo pe cei doi, pentru că nu aveau motive, iar să inventeze ei unele, nu era cazul. Deci cei doi putură pleca în cele din urmă, o contribuţie esenţială în acest sens având-o şi body-guarzii, cu toate că nici Petre, nici Adi nu se arătară de neînduplecat sau neîndurători. În maşina albastră a domnului director urcaseră doar cei doi body-guarzi; Lucian le dăduse cheile maşinii cu cea mai mare încredere. Oare îl va certa directorul? Nu prea existau şanse, deci, nu-şi făcea asemenea griji.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să i se împotrivească acestui om atât de drăguţ? Îl urmă, nu pentru că ar fi directorul Institutului, ci pentru că era foarte convingător. Se opri, împreună cu dânsul, în dreptul colegilor ei. Aceştia o întâmpinară mai cu răceală, după cum se aştepta şi ea. În mod ciudat însă, nu doar blonda îi zâmbi cu amabilitate, ci chiar şi Lucian, din nou; scurt, discret, însă ei îi adresase acel surâs...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Erau în Institut, aici nu li se asigura protecţie. Protecţie?! Pentru ce-ar fi avut nevoie?! Şi totuşi, în drum spre rachetodrom, câteva fete, angajate ale Institutului sau încă eleve, îl reţinură pe Lucian. Vai... Şi de ele cum să mai scape?! Tocmai când sosise şi el mai devreme, înainte de ora 08.00, să nu întârzie... Noroc că aceste domnişoare nu erau chiar atât de insistente, deci uniforma lui nu avea de suferit, însă de sărutări nu putu scăpa; fetele nu-i dădeau pace. Şi iată-se din nou cu urme de ruj, nu doar pe obraji... El spera totuşi să reuşească să ajungă în navă înainte de a sosi colegii săi; n-avu însă această şansă. Şi cine sosise mai devreme de ora 08.00?! Ah, ce ghinion! Tocmai Lia, domnişoara consilier... Dintr-o singură privire albastră pricepu tot ce se întâmpla, dar nu se opri în acel loc, îşi continuă drumul spre rachetodrom. Deşi era conştient că acţiunea la care se gândise nu era deloc în favoarea lui, Lucian găsi totuşi tăria de a o striga... Uimită, ea se opri totuşi, iar el privi rugător spre fetele ce-l înconjuraseră, cerându-le să-l lase să treacă spre rachetodrom.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Şi toate astea se întâmplă doar din cauza acestei domnişoare capricioase; consilierul misiunii... Nu înţeleg! Ce naiba are cu tine fata asta?
Lucian: Nu ştiu, dom' director.
Traian: Ce i-ai făcut? Cu ce-ai supărat-o?
Lucian: Eu, dom' director? Nicicând, cu nimic.
Traian: Stai puţin; ai condus-o acasă, cu maşina mea, de trei ori până acum, în ultimele zile, fără body-guarzi, pentru că m-ai rugat pe mine să vă ajut... Chiar nu i-ai făcut nimic?
Lucian: Nu, dom' director! Jur!
Traian: Bine, te cred... Şi atunci, de ce? Ce are împotriva ta?
Lucian: Cine ştie?! O avea ea motive, deşi eu n-o înţeleg, deloc.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerit, tânărul comandant se întoarse din nou spre director, fără a-l întreba nimic cu vocea, ci doar cu ochii. Tăcut, timid chiar, Lucian se apropie şovăielnic de acel om pe care credea că-l cunoaşte destul de bine; inexplicabil, simţea o puternică emoţie interioară, pe măsură ce se apropia de director. Dânsul îl îmbrăţişă cu putere, prieteneşte, cu căldură, sau cel puţin aşa simţea Lucian. În plus, îi zărise ochii umezi, plini de lacrimi îndărătnice, care se încăpăţânau să nu se rostogolească pe obrajii directorului; oare ce-l impresionase atât de mult?! Lucian îl îmbrăţişă şi el pe director, ceva mai cu rezervă, deşi putea observa că parcă nu astfel şi-ar fi dorit directorul această ultimă îmbrăţişare. Simţi în acele momente un sentiment straniu, de parcă-l lega ceva de acel om, de parcă dânsul îi era foarte apropiat, însă nici prin gând nu-i trecea că, de fapt, îşi îmbrăţişa pentru ultima oară, pentru următorii cel puţin 13 ani, tatăl, adevăratul său tată. Cu ochii încă umezi (deşi Lucian nu pricepea deloc de ce), directorul îl privea cu drag.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul şi doamna Ristea intrară, în urma lui Lucian. Directorul îi întâmpină amabil pe cei doi, bucuros să-i cunoască. Îi salutase, zâmbitor, arătându-se tare binevoitor. Cei doi îl priviră cu atenţie; nu avuseseră ocazia să-l întâlnească personal până-n acel moment, deşi îl mai văzuseră de vreo câteva ori, de mai departe. Din apropiere însă, îl găsiră mult mai interesant şi agreabil, poate prea tânăr pentru a fi director.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câtva timp directorul continuă să semneze; nu terminase nici pe sfert documentele din faţa sa, iar alături mai aşteptau alte trei teancuri identice, deşi, cu alte acte... De când sosise însă plicul, nu se mai putea concentra; trăgea prea des cu coada ochiului spre acesta. Prea curios pentru a mai putea continua, îşi întrerupse activitatea, mai ales că, din neatenţie, risca să-şi pună semnătura pe cine ştie ce acte... Luă plicul şi-l desfăcu. Scoase foile, două la număr, xeroxate, din interior. Îi fu de ajuns o singură privire pentru a pricepe rapid despre ce era vorba. Brusc, se ridică furios în picioare, nevenindu-i să-şi creadă ochilor; ţinea în mână o reclamaţie depusă în acea seară împotriva preferatului său, semnată chiar de domnişoara consilier. Neintenţionat, doborî câteva dintre actele semnate deja, acestea, la rândul lor doborând altele, nesemnate, acelea altele, căzând toate pe jos, într-o dezordine de neînţeles, greu de descurcat. Nici nu mai avea chef să le descurce sau să le semneze în acel moment, aşa că le abandonă rapid. Ieşi din birou şi zări una dintre secretare, încă de serviciu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrucât se descălţase deja, iar Nero era cuminte şi înţelegător, Lucian intră cu Rikky în cameră; papagalul repeta strident: "Haide, şefu', repede! Vedem director... Vedem director la televizor, şefu'..." Aici erau şi părinţii şi bunicii lui; priveau la televizor. Lucian îi salută pe toţi, apoi privi şi el curios spre micul ecran; nici urmă de director; se înşelase papagalul! Însă, nu după mult timp, pe ecran apăru Institutul din Craiova, iar mai apoi, în prim plan, o tânără domnişoară, probabil moderatoarea. Emisiunea se transmitea în direct. În curând, operatorii şi moderatoarea intrară nu doar în sediul principal al Institutului, ci chiar în biroul directorului, unde, într-adevăr, se aflau atât Traian Simionescu, cât şi profesorul Manea. Directorul îşi întâmpină oaspeţii aşa cum se cuvenea, apoi se aşezară cu toţii, mai puţin cei cu camerele de filmat. Lucian îl privi atent, cu admiraţie: dom' director era un om tânăr, tare frumos, chiar şi pe micul ecran; un adevărat domn... Nu doar Lucian şi familia lui urmărise cu interes această emisiune, acest scurt "talk-show" cu directorul şi instructorul, ci toţi ceilalţi tineri din echipaj, cu familiile lor; foarte probabil, nu doar ei...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cele aflate seara trecută de la prietenul său, directorul, despre Lucian, profesorul Manea parcă-l privea altfel pe tânărul comandant, iar acesta chiar sesizase o mică schimbare în atitudinea instructorului, dar nu-şi dădea seama despre ce-ar putea fi vorba. Însă şi directorul îl privea insistent, mai ales din momentul în care observase lănţişorul dăruit de Diana Enka la gâtul băiatului. Îl recunoscuse imediat, doar dânsul i-l dăruise Dianei cu mulţi ani în urmă. Traian Simionescu îşi întoarse întrebător capul spre Diana, însă aceasta se afla alături de blondul Iulian, pe care-l ţinea de braţ, aşa că directorul renunţă la a privi spre ea. Totuşi îi părea bine că fiul său va avea acel lănţişor în următorii ani.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În curând sosiră şi celelalte două domnişoare: Stela şi Maria; acum erau toţi şapte pe puntea principală. La îndemnul lui Lucian, coborâră, fără cele trei domnişoare, pentru a aduce la bordul navei albastre computerul informaticianului. De cum îşi văzu computerul adus la bord, tânărul nu aşteptă să i se spună să şi-l instaleze, se puse imediat pe treabă. Îşi instală computerul chiar pe puntea principală, în aşa fel încât să poată avea cu uşurinţă acces la el oricând şi-ar dori. Îl conectă rapid în reţea cu celelalte computere de la bordul navei albastre şi pătrunse în sistem, transferând fişierele importante în memoria computerului său.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian era pe culoar, cu directorul şi încă se întreba de ce acesta se interesa atât de mult de soarta lui. Ce-l interesa pe acest om dacă lui îi era bine sau nu? Directorul... Îl cunoştea încă de când avea 6 ani, de când se înscrisese la şcoală, la Institut; şi atunci tot dânsul era director, în ciuda vârstei fragede; era foarte tânăr pe atunci – avea doar vreo 24 de ani (cam cât Alex) – şi totuşi era directorul Institutului, funcţie pe care o deţinea şi acum, după vreo 15 ani (aproape perioada misiunii lor). Incredibil! Şi acum era tot tânăr, n-avea decât 39 de ani. Lucian îl privi discret şi descoperi un domn distins, frumos; întotdeauna îl admirase! I se părea un om perfect, în tot ceea ce făcea... Merse tăcut alături de dânsul; îşi aminti că-n toţi aceşti ani, 15, îi crease o sumedenie de necazuri, dar dânsul nu se supărase niciodată, ba chiar îl scotea basma curată de fiecare dată. Acum se îndreptase spre biroul dânsului, acelaşi de 15 ani. Uşa se deschise; domnişoarele secretare erau încă în interior. Tresăriră uşor şi se ridicară; nu terminaseră cu documentele şi credeau că vor fi mustruluite serios.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian acceptă ajutorul oferit de director; îl prinse de mână şi se ridică în picioare. Directorul aşeză plicul cu pricina pe o măsuţă. În acel moment, privirea flăcăului se opri ţintă asupra acelui plic; brusc simţi că totul cade, se prăbuşeşete, de deasupra, de dedesupt, cu sau fără el, ori peste el; nimic în jur nu mai avea nici un sens. Brusc, ochii i se umeziră; până atunci se abţinuse, acum nu mai reuşise. Cum adică?! Ea, tocmai ea, îl reclama? De ce ea?! Simţi că se clatină, sau nici el nu ştia sigur ce anume. Totul era instabil; îşi pierdea echilibrul... Era derutat. Noroc cu directorul, aflat în apropierea lui; îi oferi un punct de sprijin.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amabil, directorul veni spre favoritul său şi înainte ca Lucian să-şi dea seama, îl apucă prieteneşte de braţ, iar tânărul se trezi mergând spre apartamentul directorului, alături de dânsul. Directorul deschise uşa apartamentului său şi intră; Lucian îl urmă. Cunoştea interiorul, destul de modest pentru un apartament de director, deci, nu luă seama, plin de curiozitate, la amenajarea apartamentului, doar mai avusese el prilejul să intre pe acolo, fiind preferatul ocupantului de drept al acestui apartament. Directorul porni în căutarea cheilor de la maşină, în timp ce Lucian se oprise îngândurat în prag. Părea absent, tulburat de ceva... Îl cam răvăşise noutatea aflată de la director; el era comandantul misiunii... Nu ştia dacă să se bucure sau nu.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Directorul îl întâlni pe Lucian la intrarea în sediul principal al Institutului; băiatul respira greu, se vedea că venise în grabă, de abia scăpase de grupul de fete de afară. Totuşi, ele fuseseră destul de înţelegătoare. Noroc că directorul nu pornise mai din timp în căutarea lui; l-ar fi surprins iarăşi în mijlocul admiratoarelor. Dânsul îl întâmpină, încruntându-se uşor... Lucian porni spre locul în care i se hotărea viitorul, cariera; directorul îl urmă. Zărindu-şi fiul, Diana îi reproşă şi ea întârzierea. Iar Diana îl sărută pe ambii obraji, apoi el intră grăbit. Iată însă cum pe obrajii lui apărură urme de ruj; nu de la fetele de afară, ci de la mama lui. El nu-şi dădu seama şi nici nu încercă să se şteargă. Înaintă grăbit. În faţă se afla vicepreşedintele Comisiei Disciplinare, domnul Sever Forţan, fostul său profesor de cultură civică...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!