S-a gârbovit rău bunica

În clipe târzii de viaţă,
Îşi poartă paşii obosiţi.
Pe nepoţi nu-i mai răsfaţă.
Ei o privesc şi zic cuminţi:

S-a gârbovit rău bunica.
Vorba-i este tot mai rară.
Nu-şi mai doreşte nimica.
Suspină din zori în seară.

Ochii a-început să-i piardă,
În cap părul i-a albit,
Cu greu mai poate să meargă...
Viaţa ei, a-îmbătrânit.

poezie de Dumitru Delcă (12 iunie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucuria-i tot mai rară

În vara asta norii-au plâns
Cu prea puţine lacrimi.
Cât a plouat, n-a fost de-ajuns
Să stingă-a noastre patimi.

Tristeţea mai greu ne apasă.
Bucuria-i tot mai rară.
Lipseşte pâinea pe masă,
Viaţa noastră-i mai amară.

Speranţa pentru viitor
E din ce în ce mai sumbră.
E blestemat acest popor
Să rămână doar o umbră.

Mai marii ţării au orbit.
Nu văd cum naţia dispare,
Cum tot românul e sortit
Să meargă peste hotare.

Natura nu ne ajută,
Ei de noi nu au habar,
România e pierdută.
Rămâne fără hotar.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâneţea

Cute-adânci brăzdează fruntea,
Părul în cap se albeşte,
Omul nu mai trece puntea,
Mersul i se-împleticeşte.

Când tot mai puţin vorbeşte,
tonusul nu mai e tonus.
Se roagă, dar nu primeşte
de la viaţă niciun bonus.

poezie de Dumitru Delcă (1 octombrie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Înainte merge fata,
După ea vine bunica.
-Hai bunico! Hai că-i gata.
Uite-ajungem acuşica.

-Ehei! Nu mai sunt eu zdravănă.
Vai de picioarele mele!
Viaţa firu-şi deapănă
Şi mă îndoaie de şele.

Bunica stă şi socoteşte
Anii ce i-a adunat.
Vede cum îmbătrâneşte,
Apoi, în casă au intrat.

La gura sobei înşiră-acum,
Poveşti cu zâne frumoase.
În vatră, lemne se fac scrum,
Afară-i iarnă peste case..

Pe focul care abia mocneşte,
Bunica lemne mai aruncă,
Apoi poala-şi pregăteşte
Unde nepoata se culcă.

Bunica duios îi cântă,
Zăpada cade-n troiene,
Fata aţipind ascultă,
Moşul vine pe la gene.

În mintea mea o văd mereu
Cu ochii obosiţi de viaţă.
O văd veghind la capul meu
Când mă sculam în dimineaţă.

Îmi punea mâna pe frunte
Să vadă dacă sunt bine.
M-alinta cu vorbe multe
Şi-mi zicea: Scoală copile!

Mă ridica uşor din pat,
Pe frunte mă săruta,
Eu mă duceam la spălat
În timp ce ea îmi cânta.

.......................

În sobă nu mai este jar,
Dar tot mai e cald în odaie.
Bunica mi-a lăsat în dar
Căldura ei de mamaie.

În vatră flăcări dansează
Un dans al zânelor, frumos.
În jocul lor, fata visează
Că-l vede pe Făt Frumos.

poezie de Dumitru Delcă (2 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aproape portret

Anii mulţi m-au viscolit,
părul în cap mi-a albit.
Pasul mult mi s-a scurtat,
dus îi sporul la umblat.
Faţa-i galbenă ca ceara,
dusă-i de mult primăvara.
A rămas tare departe,
s-o readuc, nu se poate.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-fiinţa cea mai scumpă

Mama a plâns, a suferit şi a îndurat
pentru ca noi să ne bucurăm de viaţă.
Simţirile noastre, demnitatea, speranţa şi lumina
sunt legate strâns de femeia numită mamă.
Toate acestea îşi au locul
în sufletul şi inima ei plină de iubire.
Chiar dacă părul i-a albit,
chiar dacă pe faţă i-a apărut un rid,
sau dacă câteodată obrajii
îi sunt brăzdaţi de o lacrimă,
mama rămâne veşnic tânără
şi frumoasă în ochii noştri.
Mama este îngerul nostru păzitor.
Ne iubeşte aşa cum suntem.
Mama este cea care ne dăruieşte iubire,
linişte, soare şi iertare,
ori de câte ori greşim.
Este tânără mereu şi frumoasă.
Este raza noastră de soare.
Ochii ei împrăştie căldura şi lumina
de care orice copil are nevoie.
Mama e icoana sfântă
către care-întidem mâna.
E fiinţa cea mai scumpă.
Mama-i mama-întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (28 septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sperat

I. Am tot sperat c-o să ne fie bine,
Am tot votat, ca proştii, doar limbrici
Şi-acum ne mai mirăm că n-are cine
Să facă rânduiala pe aici!
Dar... se mai poate, nu e plin paharul,
Năduful ni-l vărsăm la colţ de stradă,
Mai e puţin şi-n cap le dăm cu parul,
Că au făcut din ţară o corvoadă!

II. Cât să-i mai rabde poporul
pe aceşti bezmetici hoţi?
Luaţi furca şi toporul
şi daţi-le-n cap la toţi!
Pentru ei legi speciale
îşi croiesc în Şparlament,
pe noi, cu două parale,
ne trimit la colţ urgent!
Stăm cuminţi, cu mâna-ntinsă,
poate ne-o "pica" ceva,
lumea încă nu-i convinsă
că au chip de mucava.
Sătui de-atâta urât,
de tâlhari şi de mişei,
Haideţi să-i strângem de gât,
să scăpăm Ţara de ei!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe băncuţa de la poartă

Gârboviţi, cu părul nins,
Bătrânei bătuţi de soartă
Îşi vorbeau cu glasul stins
Pe băncuţa de la poartă.

Dorul aprig i-a cuprins:
Îşi chemau copii-îndată,
Gârboviţi, cu părul nins,
Bătrânei bătuţi de soartă.

Tot sperau vorbind în şoaptă,
Dorinţa li s-a încins,
Au plecat încet la toartă
Şi mâine îi mai aşteaptă
Gârboviţi, cu părul nins.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni şi copii

Aceşti bătrâni, aceşti copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord şi alţii sud
Şi lacrima nu şi-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinţii dintre ei lipsesc,
Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,
Străinătatea strigă-n toţi.

Aceşti copii, aceşti bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Şi rudele, cu ei nici nu-s.

Nişte copii în ţarc vulgar,
Nişte bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.

Copiii n-au ce-şi aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis şi spre infern.

Şi pân' s-ajungă la sfârşit,
Au de trăit şi de murit,
Ca vietăţile-n nisip
Ei nici nu-şi seamănă la chip.

Aşa au fost, aşa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veşnic paradis.

Purtându-şi umbrele în mâini,
Ce trişti copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiţi de vii,
Ce trişti bătrâni fără copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Focul nu s-a mai aprins

Când viscoleşte afară,
Gânduri negre îi frământă.
Vor mai prinde-o primăvară,
Ori linia vieţii-i frântă

Ei ştiu ca orice muritor
Că viaţa li se sfârşeşte.
Şi mărturisind un dor,
Bătrâna pe moş priveşte.

De-ar vrea bunul Dumnezeu
Să-i primească împreună,
Că, unul fără altu-i greu
Să se transforme în humă.

Şi-ntr-o noapte-ntunecoasă
Viaţa repede s-a stins.
În casa lor friguroasă,
Focul nu s-a mai aprins!

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caniculă

Încă de azi dimineaţă
soarele arde pe cer.
Pe câmp nu-i fir de verdeaţă.
florile-n grădină pier.
Se-anunţă o zi încinsă.
Poate fi cea mai fierbinte.
Răcoarea este învinsă,
rămânem fără cuvinte.
Nori, pe cer, nu se adună.
Vântul parc-a dispărut.
Arşiţa este stăpână,
Canicula a-început.
O răsuflare fierbinte
arde totul ca un foc.
Grădinile-s pustiite,
nu mai au viaţă deloc.
La pomi le-a secat voinţa
de a mai rămâne verzi,
Nouă ne-a secat credinţa,
de-a sta la umbră-n livezi.
Căldura e-înăbuşitoare.
De sete, animale mor
în arşiţa de soare,
din luna lui cuptor.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Bunicul stă pe scăunel,
Gânditor de Amangia.
Gânduri frământă în el,
Se luptă cu nostalgia.

Ar munci dar nu mai poate.
Bătrâneţea-l stăpâneşte.
- E grea viaţa, măi nepoate,
Când totul te părăseşte.
Bătrâneţea-i haină grea,
Ce n-aş da să scap de ea!
Altădată, nu acum,
Mergeam sprintenel pe drum.
Acum am îmbătrânit,
Părul în cap mi-a albit,
Puterile m-au lăsat,
Ani destui am adunat.
E timpul să vă părăsesc.
Nu vreau să vă chinuiesc.
Dumnezeu, la el mă cheamă,
Plec din viaţa pământeană!
Nădejdea mea este la tine.
Eşti tânăr şi ai putere.
De vei trăi tot cât mine,
Vei dobândi şi tu avere.

Un sfat bătrânesc e bine
Întotdeauna să-l primeşti!
Tu vei avea zile senine,
Dacă povaţa o-mplineşti!

poezie de Dumitru Delcă (1 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că eşti mare, că eşti mic...

Când eşti mic, asculţi de tata.
Când mai creşti, îţi croieşti soarta,
Tot muncind vară de vară,
De cu zori până în seară.

Prea mult nu agoniseşti,
Doar atât cât să trăieşti.
Muncind din greu ai obosit,
Timpul te-a îmbătrânit.

Cam des cerul îl priveşti.
La viaţă nu mai gândeşti.
Aştepţi ceva şi nu ştii ce,
Dar ştii că locul, sus îţi e.

Ai fost copil şi nu mai eşti.
Roata vieţii n-o opreşti.
Asta-i viaţa omului.
Este vrerea Domnului.

După cum se vede treaba,
Muncim şi muncim degeaba.
Că eşti mare, că eşti mic,
Când te duci, nu iei nimic.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe australieni

Acum nu-i mai arde focul.
Acum îi îneacă apa.
I-a părăsit rău norocul.
Din aer îi paşte moartea

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai prins o primăvară

Cerului îi mulţumim
c-am mai prins o primăvară.
Că soarele ei îl primim
pentru a şaizecea oară.
Tot păşind din an în an
am ajuns octogenari.
Am adunat ban cu ban,
fără ca să fim avari.
Ne-am îngrijit sănătatea,
priveam zori în dimineaţă,
Ne-am păstrat şi demnitatea,
astfel am răzbit în viaţă.
Deşi timpul ne-a albit
destinele au rămas unite.
Dumnezeu ne-a ocrotit
şi-avem dorinţe-împlinite.

poezie de Dumitru Delcă (28 februarie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea Mădălinei

Pe crucea de piatră au fost încrustate,
cuvinte cu care tu pleci din cetate.

Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfrunzesc gorunii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai înfloresc salcâmii.
Pentru tine, Mădălina,
nu mai zboară nici lăstunii.
Pentru tine, Mădălina,
a venit sfârşitul lumii.

Pentru tine, Mădălina,
florile n-au înflorit.
Pentru tine, Mădălina,
timpul în loc s-a oprit.
Pentru tine, Mădălina,
soarele în zori s-a stins.
Pentu tine, Mădălina,
doar lumânări s-au aprins.

Pentru tine, Mădălina,
cerul senin s-a deschis.
Pentru tine, Mădălina,
viaţa a fost doar un vis.

Fără tine, Mădălina,
cetatea e mult mai tristă.
Flori ca tine, Mădălina,
pe pământ nu mai există.

Noaptea, cerul îşi aprinde candelambrul plin cu stele,
"Fata cu părul de foc" străluceşte printre ele.

poezie de Dumitru Delcă (21 iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoarea de la tâmplă

De pe bolta lui cerească
soarele cât e de soare,
nu poate ca să topească,
de pe cap, a mea ninsoare.

S-a aşezat întâi la tâmplă.
Mi-a cuprins inteligenţa.
Rareori se mai întâmplă,
omul să-i simtă absenţa.

Odată ce s-a instalat,
peste toate e stăpână.
Din cap şi-a făcut palat,
şi-acolo vrea să rămână.

În zadar mă rog de soare
să mă scape de ninsoare.
Se străduieşte, n-am ce spune.
Ninsoarea pe cap rămâne.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Când vara este-n amiază,
seceta se instalează.
Câmpia plânge cu dor
după ploaia unui nor.
E căldură-îngrozitoare.
Totul în natură moare.
N-a mai plouat de o lună.
A secat apa-n fântână.
Nici la izvorul din vale
apa nu-şi mai taie cale.
Peste tot pământul crapă,
că cerul nu-l mai adapă.
Ţăranii, genunchi îndoaie
şi se roagă Sfntului,
să dea o bură de ploaie
pe faţa pământului.
Ruga le-a fost ascultată
şi din cerul plin cu nori,
a-început să plouă-îndată
peste oameni, peste flori.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi nu mai e ca altădată,
"după muncă şi răsplată".
Azi munceşti din zori în seară,
patronul te dă afară.

catren de Dumitru Delcă (august 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părul pubian funcţionează ca o cortină mică şi vă face zona dintre picioare mai misterioasă pentru cel care doreşte să pătrundă acolo. Vă păstrează intimitatea şi îl incită pe iubitul tău să muncească mai mult... pentru a ajunge unde-şi doreşte. Oferiţi-o ca pe un cadou celui ales şi ar fi bine să îl lăsaţi să o descopere ca pe un cadou... aşa cum este. Cu cât ajunge mai greu la destinaţie, cu atât îşi doreşte mai mult să revină.

citat din Cameron Diaz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa a tăcut

Peste casa părintescă
Liniştea s-a aşternut.
Totul miroase a iască,
Aici viaţa a tăcut.

Porumbeii nu mai zboară.
Nici-un câine nu mai latră.
Noaptea vieţii-ncet coboară
Şi pune lacăt la poartă.

poezie de Dumitru Delcă (2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!