Despre sfârșitul tranziției (în amfibrah)
Tutun doar s-aveți în dotare -
Nea Iancu dă sfat cu temei -
S-aveți puțintică răbdare,
Un veac numai, două sau trei!
epigramă de Grigore Vasile din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Odă Femeii
Să fiți frumoase
Să fiți sănătoase,
Să fiți iubite
Să fiți fericite.
Să aveți puterea,
De a trece cu vederea,
Și de a ierta
Tot ce vă face viața grea.
Dar și:
Să fiți iubitoare,
Și ocrotitoare,
De ai voștri copii
Și bune soții.
S-aveți suflet cald,
Să-i iubiți cu drag
Peai voștri părinți
Să-i faceți fericiți.
Să fiți drăgăstoase,
Și să fiți voioase,
S-aveți în priviri
Flori de trandafiri.
S-aveți glas duios,
Dulce și frumos,
Susur de izvor
Îngânând ușor.
Caldă melodie
Cum ți-ar placea ție
Azi ca să asculți...
poezie de Mariana Simionescu (7 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de primăvară
Când primăvara iar apare
Cu fascinantele-i splendori,
S-aveți în suflet numai soare
Și drumul presărat cu flori!
madrigal de Vasile Larco din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Către viitorime
Voi, care vă veți naște de-aci-într-un veac sau doi,
Voind s-aveți știință de cine-am fost și noi (...)
distih de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Răbdare și tutun
O fi așa? Cum să nu fie,
Când la ghișeu, în mod frecvent,
Îți trebuie, precum se știe,
Răbdare și un bax de Kent!
epigramă de Jean Buhman din Urmașii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Sfânta Maria Mică
Marie, Marie, Marine, Marine
Ziua voastră începe cu mine,
Împărțim totul cu bune și rele
Date de Domnul din tină la stele.
Câmpie de flori sub pașii grăbiți
S-aveți, în crezul iubirii în veci să trăiți,
S-aveți sănătate, rod în gânduri bune,
Să vi se împlinească dorințele străbune.
Să-i înălțați Preasfintei Maria Născătoare
Crinii purității spre razele de soare,
S-o slăviți prin rugi și prin credință,
Smeriți sub crucea sfântă să aveți voință.
S-aveți răbdare-n toate Marie și Marine,
Lumina ei ne-aduce în suflete doar bine,
Pacea și iubirea-i pavăză orișicând
În tot ce stă-n puterea noastră pe pământ!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Murphism agrar
Se-ntreabă unii, cu mirare:
"De ce-i atâta câmp nearat?"
Și au aflat: "S-aveți răbdare:
Revine grâul... exportat"!
epigramă de Mihai Cosma din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare
La mulți ani cu bucurie
Anul nou bun să vă fie,
S-aveți în casă de toate
Dar cel mai mult sănătate
Să iubiți, să fiți iubiți
În familie fericiți,
Să aveți prosperitate,
Bani să cumpărați de toate
S-aveți faimă și succes
În tot lucru, mai ales
Să aveți respect și fani
Și-nc-o dată LA MULȚI ANI!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Caragiale a fost sarcastic, dar și motivațional, fantastic: "ai puțintică răbdare!" - un sfat în prag de renunțare care aduce alinare și îl face pe om vizibil mai tare.
aforism de Michelle Rosenberg
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Răbdare ți tutun
Tutun mai e, se pare,
Dar alta este drama:
Că nu mai am răbdare
Să-i mai suport reclama!
epigramă de Valerian Lică din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbdare și tutun
Cu răbdare, cu un țoi,
Cu tutun de pe la greci,
A scăpa și de nevoi...
C-a ajuns la loc de veci.
epigramă de Mihai Sălcuțan din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Urare
Într-un ceas de înserare,
Într-o zi de iarnă grea,
Vă trimitem o urare
Să v-aducă liniștea!
Vă dorim s-aveți de toate,
Să trăiți nedespărțiți,
S-aveți multă sănătate,
Să fiți veșnic fericiți!
De necaz să n-aveți parte,
De bine să vă bucurați.
Pacea să vă fie parte,
Pe Dumnezeu să-l urmați!
Îngerii să vă vegheze
Viața pe care o trăiți,
Mintea să v-o lumineze
Întru Mulți Ani Fericiți!
poezie de Dumitru Delcă (6 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu drag vă dau o povață
Dacă vreți s-aveți în viață
Avere multă și bani,
Cu drag vă dau o povață:
Munciți! Și nu veți fi sărmani.
"Munca-i brățară de aur".
Dacă munciți veți avea
Pe cap, cunună de laur,
La gât, salbă gălbenea.
Munca vă sfințește locul.
Veți avea de toate-n casă.
Nu veți implora norocul
Ca s-aveți viață frumoasă.
De sunteți harnici și munciți,
Nu veți mai răbda de foame.
Puteți copiii să-i hrăniți
Cu mai bun, nu doar cu poame.
Munca vă dă sănătatea.
Vă prelungește mult viața.
Ușor veți învinge moartea,
Dacă-mi ascultați povața.
poezie de Dumitru Delcă (3 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Filiațiune
Mutând în curte un stâlp din drum,
Le-a spus, cu multă politețe,
Celor bătrâni: S-aveți, de acum
Și voi, un stâlp, la bătrânețe.
epigramă de Vasile Vorobeț
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui funcționar de la R.M.S. (Tutunuri), revoltat că nu-i vine avansarea pe care o așteaptă cam de mult
Te revoltă nedreptatea?
Ai răbdare, bre, îți spun:
Doar n-ai vrea să-ți dea Regia
Și răbdare și tutun!
epigramă de Victor Ionescu-Faur din Epigramiști români de ieri și de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Două-trei
Două dimineți:
Un soare.
Trei dorințe
La picioare.
Două căști:
O melodie.
Două mâini:
O veșnicie.
Trei păreri:
O ipoteză.
Două inimi
O viteză.
Două guri:
O nostalgie.
Două vieți:
O bucurie.
Trei minute:
O pendulă.
Trei motive:
O credulă.
Două stele:
O poveste.
Trei săruturi
La ferestre.
poezie de Gabriela Chișcari (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rețetă pentru Anul Nou
Se-aleg douășpe luni cât mai frumoase,
Vreo trei, pudrate-n cetini de ninsoare
Și trei cu mielușei sub pomi în floare,
Trei calde, fără nori, pline de soare,
Iar restul, mai bogate și mănoase;
Se curăță de of, de-amărăciune,
De ură, de invidie, mândrie,
Și-n mod egal se-mpart, de-ajuns să fie
Pe-ntregul an, cu drag și bucurie,
În zile cât mai lungi și cât mai bune;
Se ia apoi pe rând și se prepară
Zi după zi, cu grijă, cu răbdare:
O parte, muncă plină de sudoare,
O parte de odihnă și visare
Și-o parte de umor extra-ilară;
Adăugați din plin și toleranță,
Baban, praf de bun simț, un polonic,
Turnând, cât frământați, câte un pic
De optimism călduț, dintr-un ibric,
Amestecat cu boabe de speranță,
Iar în final, nu costă nici doi bani(!)
Peste-aluat puneți-o cu ardoare,
Iubirea cea mai pură și-arzătoare...
Noi vă dorim s-aveți o poftă mare
Și vă urăm din suflet... La mulți ani!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Conferință
Ne-a plictisit vreo două oare
Cum că fumatul nu e bun,
Rămas apoi făr' de răbdare,
Am apelat tot la... tutun.
epigramă de Ioan Pop din Fumuri (culegere de epigrame) (2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trahanache redivivus ( amfibrah)
"Aveți puțintică răbdare!"
Mereu, guvernarea ne-o cere,
Și-ajunsă, pe țară călare,
Promite doar lapte și miere.
epigramă de Mihai Haivas din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai Haivas

Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
În luna asta de Prier
Eu vă doresc să stați lejer,
S-aveți de toate eu vă-nchin
Cu dragoste, că-i mai divin!
Și nu uitați din când în când
Să fim cu toții într-un gând,
Un gând de pace și gentil
În luna-aceasta de April!
poezie de Vasile Zamolxeanu (2 aprilie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
"S-aveți o zi bună!" ne-a zis șefu' azi-dimineață. Așa c-am plecat cu toții acasă.
autor necunoscut/anonim
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!