Accident

Cu fiecare clipă dăruirea ţi-e totală,
Eşti propriilor vise un eşafodaj,
Eşti zbuciumiul perpetuu, al destinului linşaj...
Pretinsa-ţi nemurire o invoci normală.

Şi trup şi suflet eşti un tot integru;
Echipamentul trofic "pic", sofisticat..
Te lupţi o viaţă-ntr-un necunoscut tenebru,
Te-adori, te-aduni îmbogăţit, eşti unicat.

E-un paradox -cum o clipită de nimic
Din viaţa-ţi o fărâmă infinitezimală-
Te pierzi, te rupi... Ce imprudet eşti, doar un pic!...
Devii o simplă victimă-n hazard sau caz de boală.

Nimic nu e întâmplător, e-o consecinţă,
Scăpare-i; gând şi suflet, lipsă... raţiune.
Balanţa ţi se înclină brusc înspre nefiinţă;
E prea târziu, nu-ţi mai serveşte nicio-nţelepciune.

Doar semenii ţi-aleg formula de regret;
Finalul e d-un "nimeni" sau "păcat"...
Din chinul d-exilat al vieţii ce sfârşeşti secret
Eşti simplu obiect sau ştiri mondene, caz televizat.

În trecerea prin viaţă sigur e-o morală;
Garant la banca vieţii e divinul!
Prudenţa ţi-e asociata ocazională;
Un joc al întâmplării de-a fi tu, nu altu-n faţă cu... destinul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti sărac...

Eşti sărac... că nu iubeşti.
Aproapele nu-l ajuţi,
Îţi place doar să bârfeşti
Sau mai grav, insulţi.

Eşti sărac... chiar de munceşti,
Arunci în jur doar ură
Din loc nu te urneşti
Şi-ţi ies doar răutăţi pe gură.

Eşti sărac... c-un suflet negru
Şi aşa vei fi mereu
Nu eşti deloc integru,
Să te schimbi, e greu.

Banii n-ajută cu nimic,
Tot sărac te numeşti.
Nici măcar un pic
Dacă om nu eşti...

Bine umbli îmbrăcat,
Dar gol în realitate.
Şi nu l-ai respectat
Pe-al tău frate.

Ce-ar fi într-o dimineaţă,
În oglindă, caracterul să-l zăreşti.
În loc de frumoasa faţă,
Îţi mai vine să zâmbeşti?

poezie de Alina-Georgiana Drosu (17 aprilie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghinion

Fapt unic sau o înlănţuire fulminantă
Fără control, voinţă, nici dreptate...
Pedeapsă aplicată cu seninătate
De-o machiavelică entitate inductantă.

E-o parte din egalul de balanţă
Pierdut nemeritat de la câştig;
Cum peşte prins, scăpat, rupând cârlig...
E paria la reuşită, dintr-o discrepanţă.

Visezi succese sau pretinzi normalul
-Îndreptăţit de a şti totul şi d-efort-
De ambiţii ce n-ai renunţa nici viu, nici mort...
Şi brusc pierzi tot sau doar esenţialul.

E-o blasfemie de ocult a întâmplării
Ce-mparte lumea în săraci ori fortunaţi.
... Sau din extazici îi transformă în rataţi,
Fără respect! E non valoarea renegării!

Te pierzi! Eşantion de etalon;
Ades poate-l invoci, să ai o scuză...
Neimportant e geniul... minte-obtuză!?!...
Eşti pur şi simplu, la discreţia de-un ghinion!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzători

Vând nopţi, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câştig din viaţă
Şi vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experienţă, vă răsfaţă.

Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu serveşte la nimic.
Mă vând deştept, pe cel ce-i cel mai prost
Şi îmi mai rămân şi bani, să mă destind un pic.

Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parţial,
Fără pretenţii... pentru orişicare
Şi dau factură înaltă, sau pe ilegal.

Vând totul, chiar şi ce nu am
Căci ţine, este obişnuinţă.
Pot vinde şi copii sau câte un organ;
Nu de la morţi, direct, direct din fiinţă.

Vă vând asigurarea vieţii, după moarte,
Oricum nu vă serveşte la nimic.
Vă vând şi diplome, fără să faceţi carte,
Doar să semnaţi primirea când daţi bani în plic.

Vă vând averi, ce n-aţi putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar eşti... moştenitor!

E ţara unde totu-i de vânzare
Şi nu doar bunuri, tot ce nu gândeşti.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un ţigan... ai viţe împărăteşti!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu eşti cu 2 paşi în faţă, cel mai probabil eşti cu 10 în urmă. Nimeni nu se mişcă mai repede ca timpul. Aşa că dacă ai impresia că eşti doar un pic în urmă, e doar o impresie. Eşti la un kilometru distanţă şi nu îţi mai permiţi luxul de a sta pe gânduri sau a de pierde vremea simulând activităţi importante.

citat din Paul Melinte
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul meu

Tu eşti scânteia mea de viaţă,
Născut în lacrimi la ceas sfânt,
Voinţa tatălui ceresc,
Enigmă a vieţii pe pământ.

Eşti muza stelei călătoare,
Pe agitatul drum al vieţii,
Eşti dărnicia întruchipată,
În suflet viu, plin de culoare.

Tu eşti oceanul vieţii mele.
Eşti răsărit către apus,
Eşti uraganul nemilos,
Pentru pedeapsa celor rele.

Eşti orizontul meu de viaţă,
Iar eu pământ însufleţit,
Eşti zala unui lanţ de vieţi
Şi un întreg pân’ la sfârşit.

poezie de Valeria Mahok (8 mai 2007)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Eşti mai sărac cu duhul
Sau eşti un om deştept,
Ai inima de gheaţă
Sau simţi o torţă-n piept,
Nu te iubeşte nimeni
Sau eşti divinizat,
N-ai bani nici de mâncare,
Sau eşti super bogat,
Eşti ticălos, nemernic,
Sau bun şi generos,
Urât ca o maimuţă
Sau ai un chip frumos,
Eşti gras şi scund sau poate
Ai trupul zvelt, înalt,
Oricum ai fi, eşti numai
O umbră pe asfalt.

poezie de Octavian Cocoş (13 mai 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata din vis

Eşti aici
să te ating?
Să te cuprind?
Eşti aici şi...
totuşi sunt trist.
Te văd şi nu eşti
când te-ating
şi nici nu-ţi cuprind
cuprinsul trupului tău...
Eşti aici? Nu eşti.
Vreau să te simt şi nu te simt.
Eşti nefiinţă sau lumină?
Frumoasă, eşti aici,
eşti în mine,
mă priveşti de necuprins
de neatins...
Eşti fata din vis...

poezie de Dorel Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire totală

Când nu mai e dorinţa, în sine, egoistă
Şi nici privitul scoarţei în sclipire,
Atunci, târziu, doar dragoste există
Într-un profund... esenţă de iubire.

Când nu mai ai nevoie în spusul de cuvinte
Şi doare un celălalt, lovit, în depărtare,
Atunci e amorul aburul fierbinte,
Ce umple piept, iubind pe cel ce-l doare.

Când nu mai vezi că eşti, nu mai exişti
Decât să fii întruparea altui gând,
Atunci în dăruit şi Universu' îl mişti
Şi-iubirii îi eşti îngerul... se pogorând.

Când nu mai ai nimic, nici trup să dărui
Şi suflet, dintr-un gram, eşti un halou,
Numai atunci, îndrăgostit să stărui
Să ceri iubirea, ce doar tu o strigi, ecou!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plictis

De câte ori n-aţi obosit de silă
Când nu mai este ţel, de tine nu ţie milă
Ş-ai lăsa tot, doar timpul ca să treacă
Fără ambiţii, sau valori, de sex ţi se apleacă.

Când totu-i în zadar, la bine şi la rău
Şi viitor şi muncă au destin de hău...
Furat d-agoniseală, de speranţă
Devine-un joc de-a pierde-n lipsă d-importanţă.

Te pierzi printre străini - tu ce-ai crescut copii-
Uitat, n-ai zi de-aniversare, nu eşti din cei vii,
Părinţii te-au dezmoştenit pe vorbe ticluite...
Nici şcoala nu-ţi serveşte-n diplome-nvechite.

Nu ai oricum acces, n-ai dreptul la salut
Eşti paria, refuz anticipat, un neştiut,
Trăieşti înşelăciuni de la prieteni şi hoţie;
Nu vrei să mai exişti, vrei lenea-veşnicie.

Eşti o depresie, o decădere de moral
Un inutil recunoscut, un nul universal
Şi nu ai vină, e-un concurs de circumstanţe
De mii d-eşecuri, cu-nceputuri în speranţe.

Paradoxol nu eşti nicicum sinucigaş
Ai doar simptom de emetic, nu eşti un laş,
Eşti un cobai al sorţii, ocazional
În insuficienţă, cu eventual sfârşit fatal.

Eşti tare-n caracter de te-a menţine
Ce poate-ntoarce fatalismul înspre bine...
Cu multul stoicism, tot, poate să reînvie...
Rămâne sila.... Pentru altă dată, fă-o să se ştie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere de propriu

Cât n-ai pierdut părinţi, bunici,
Eşti răsfăţat încă de soartă;
Singurătăţi nu-ţi bat la poartă...
Întreg eşti încă tot, pe aici...

Nu ştii ce-i încă suferinţă,
Când plaga, altora o credeai...
Ţi-e episod; când nu mai ai
Un lucru, poate nici credinţă...

... Ce-i caldul aşteptat acasă
-O mână în păr, un strâns la piept,
Un împrejur, bine- îs defect;
E-o lipsă în scaune la masă!

Când pierzi alăturea de sânge,
Îţi pierzi procent din tine, trup,
Gânduri; nu mai ai tot şi grup,
Mai puţin e... El, ce te-ar plânge!

Stai tot mai des îngândurat,
Te condamnând de bucurii
Ce-ai tăi, în ţarina fără vii,
Nu le mai au şi-l simţi... păcat!

Rămâi încet tot mai stingher,
Te cauţi parte-n noi copii...
Dar altfel sunt; în zbor, zglobii,
Până ce-i laşi... La rând, toţi pier!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

Eşti nevoia-n sine de-a fi parte într-una
Ca într-un Univers fără de planete,
Existenţa însăşi cum lumea-i doar una
Ce-o ţi tu... în dulceag, sorbit pe-ndelete.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renunţă un pic la gândul din capul tău, rămâi deconectat ca simplă fiinţare, prezenţă sau "Eu-Sunt" şi vei realiza fulgerător că ai dat jos din spinare cea mai sufocantă povara. Doar gândul din capul tău te-a făcut sclavul acestei lumi şi fricilor muribunde ale efemerului corp ce pâlpâie în tine. Tu nu eşti mintea, tu eşti Infinit, eşti fără formă, eşti Nenăscut!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa trece ca o clipă

Cine eşti tu suflet de om?
Tu care te-ai născut.
Să ai un nume, să fii un domn.
Dar până la urmă te usuci ca o frunză
Pe o ramură de pom.

Cine eşti tu pasăre care zbori?
Peste dealuri, peste nori.
Cu aripile întinse în vânt,
Dar nu ai cuibul tău pe pământ.

Cine eşti tu fir de iarbă verde?
Care nimeni nu te vede.
Dar toţi te calcă în picioare.
Poate eşti o frumoasă floare.

Cine eşti tu pui de pom?
Care ai fost sădit de mâna unui om.
Ai suflet tu sau nu ai?
Sau poate eşti un cântec frumos cântat la nai.

Cine eşti tu inimă care baţi în piept?
Plină de bucurie şi regret.
Tu eşti acea care ne îndemni mereu să iubim.
Căci viaţa trece ca o clipă şi trebuie s-o preţuim.

poezie de Vladimir Potlog (11 mai 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inexistent

Când uiţi de existenţă, d-orice gând,
Le pierzi în haosul nimicului total;
Timpul s-opreşte şi trăieşti imponderal...
Eşti pururi punctul zero, nu exişti, e doar străfund.

Alunecarea n-are nicio pârtie, culoare;
Nu eşti, n-ai fost, e vidul absolut,
E fracţie, e-un vis de-o zi sub un minut...
E doar extazul pur, necăutat, opreşti numărătoare.

Din tresărirea la real, nu-ţi faci iluzii;
E doar pasaj nedefinit de încercare
Tradus prin diabolica sintagmă de trădare
Ce-o ascunzi totalitar de muritori, creând confuzii.

Lumină îi eşti umbrei, negru-incandescent
Cum golul aspirant al gravităţii;
Uitata tentativă de-a exista a umanităţii...
Creaţia absentă, lipsa de bun simţ, inexistent!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis

Tu de unde vii? Hai spune!
Din ce univers? Ce lume?
Prea eşti altfel... diferit,
Prea iubeşti şi eşti iubit

Sau te pomeneşti, că oare,
Ce-i uman nu te mai doare?
Şi cum faci? Care-i secretul?
Poezia? Menuetul?

Îmi furi teama, îmi dai vise,
Îmi scrii poezii nescrise,
Îmi zâmbeşti, ce zâmbet ai!
Şi nu-mi ceri nimic... doar dai

Nu ştiu cum... de ce exişti
Printre cei ce sunt prea trişti?
Poate eşti o amăgire,
Doar o stare, o trăire

Tu eşti... oare? Eşti real?
Am uitat tot ce-i banal...
Simt un freamăt, existenţă,
Poate vis... dar ce prezenţă!

Eşti doar sufletul oftând,
Mă alini, te port în gând,
Eram ieri fără un mâine...
Mulţumesc, mă simt mai bine!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau lângă tine

Văd că stai lângă mine clipă de clipă,
Iar tot ce-i mai pur, în mine se-nfiripă
Eşti lumina, visul, dorinţa şi iubirea,
Eşti căldura, nădejdea şi chiar simţirea,
Eşti liniştea, calmul, eşti flacăra vieţii,
Eşti raza de soare, prinos a dimineţii,
Eşti valul, limanul ce-mi dă siguranţă,
Eşti sprijinul meu, eşti vis şi speranţă,
Eşti crezul ce-atestă arzătoare credinţă,
Eşti freamătul viu ce-mi stârneşte dorinţă,
Eşti murmurul blând adus de departe,
Şi totuşi, în tot, eşti doar vorbe deşarte,
Şi cum timpul trece atunci când sunt cu tine,
De parcă mâine e azi şi azi nu e mâine,
Voi reuşi vreodată să pătrund în lumea de har,
Sau stau lângă tine şi privesc în zadar.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Femeie!

Eşti maică născătoare de răsărit divin,
Eşti reazem neclintit în clipa dureroasă,
Eşti blândă mângâiere şoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am aşteptat! Bine-ai venit acasă!"

Eşti piatra ce zideşte a vieţii temelie,
Eşti suflet mistuit de grija tuturor,
Eşti înger iubitor, izvor de armonie,
Eşti braţul ce alină c-un zâmbet protector.

Eşti candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Eşti lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Eşti inima vibrând, clădind altar iubirii,
Eşti slova ne-ntinată ce naşte poezia.

Eşti mamă, fiică, soră, soţie sau mireasă,
Eşti gingaşă făptură, eşti stâncă şi eşti zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăieşti, Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Femeie!

Eşti maică născătoare de răsărit divin,
Eşti reazem neclintit în clipa dureroasă,
Eşti blândă mângâiere şoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am aşteptat! Bine-ai venit acasă!"

Eşti piatra ce zideşte a vieţii temelie,
Eşti suflet mistuit de grija tuturor,
Eşti înger iubitor, izvor de armonie,
Eşti braţul ce alină c-un zâmbet protector.

Eşti candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Eşti lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Eşti inima vibrând, clădind altar iubirii,
Eşti slova ne-ntinată ce naşte poezia.

Eşti mamă, fiică, soră, soţie sau mireasă,
Eşti gingaşă făptură, eşti stâncă şi eşti zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăieşti, Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulţi ani, Femeie!

Eşti maică născătoare de răsărit divin,
Eşti reazem neclintit în clipa dureroasă,
Eşti blândă mângâiere şoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am aşteptat! Bine-ai venit acasă!"

Eşti piatra ce zideşte a vieţii temelie,
Eşti suflet mistuit de grija tuturor,
Eşti înger iubitor, izvor de armonie,
Eşti braţul ce alină c-un zâmbet protector.

Eşti candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Eşti lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Eşti inima vibrând, clădind altar iubirii,
Eşti slova ne-ntinată ce naşte poezia.

Eşti mamă, fiică, soră, soţie sau mireasă,
Eşti gingaşă făptură, eşti stâncă şi eşti zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăieşti, Femeie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!