Într-o zi, fiind târg devale, a-nceput dis-de-dimineaţă să se care într-acolo lume după lume de la deal. La dus, i-au mai zis babei câte unii "crede"; da spre seară, la-ntors, i-au dat care ce l-a lăsat inima... Păcum e obiceiul la târg: târguieşte omul ce târguieşte, cumpără, vinde; apoi, mai cu rachiu, mai cu vin, mai cu vorbă, se-nveseleşte, şi pe urmă îşi mai aduce aminte şi de sufletul răposaţilor şi le dă pomană după putere. Şi aşa, a rămas baba pe ziua aceea mulţumită destul cu traista plină.

Ion Luca Caragiale în Calul dracului
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul se vinde

Ştii cum se vinde omul?
Pe bucăţi, mai întâi îşi dă trupul,
De parcă n-ar fi al lui
Şi se lasă purtat într-o
Poveste aparent frumoasă,
Din care nu se va trezi decât atunci,
Când va conştientiza
Că vârtejul care l-a luat
Îl aruncă direct în prăpastie;

Apoi îşi dă sufletul,
Marcat de ideea:
"Te faci frate cu dracu'
Doar ca să treci puntea ",
Însă nu ştie că la mijlocul punţii
Acesta îi cere plata.

Puţini rezistă
Şi au demnitatea să şi-l păstreze,
Restul, iau coarnele necuratului
Şi pleacă prin lume
După alte suflete.

poezie de Any Drăgoianu (2008)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târg de carte

... iaca şi penalii ies la târg cu cartea
după ce-au belit nu că ţara - moartea
se dă scriitor hoţul Voiculescu
pe egal picior pân-ş-cu Eminescu
nu mai zic de ăla, fostul prim-ministru
cu sinucigaşul accident sinistru
au ieşit penali, şi cu ei argaţii
să-şi mai lustruiască de prin reputaţii
să ne mai sfideze, să se mai impună
la un târg de carte - ce grotesc mai sună!!!

pamflet de Iurie Osoianu (5 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce am mai sfânt pe lume

Ce am mai sfânt pe lume,
Mama care mi-a dat un nume,
Inima care în piept îmi bate,
Şi sufletul care de dor îmi arde.

Ce am mai sfânt pe lume,
Pământul pe care las urme,
Cerul plin de stele
Şi luna care călătoreşte prin ele.

Mai am doi fraţi care sunt în departare.
Doi bunici ce aşteaptă
De la copii sau nepoţi
Măcar câte o scrisoare.

Mai am şi un nume,
El Moldova se numeşte.
Când aud acest nume,
Sufletul în mine creşte.

Deci totuşi ce are omul
Mai sfânt pe lume:
Mama, patria şi al său nume.

poezie de Vladimir Potlog (12 mai 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farfuridi: (cu intenţie fină) Pe venerabilul d. Trahanache l-am văzut intrând la Caţavencu, astăzi pe la zece, când mă duceam în târg... Eu, am n-am să-ntâlnesc pe cineva, la zece fix mă duc la târg...

replică celebră din piesa de teatru O scrisoare pierdută, Actul I, Scena 6, scenariu de Ion Luca Caragiale (1884)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul

Din toate câte sunt pe lume,
Nu-i una fără semn anume:
După miros cunoşti o floare;
Cunoşti un fruct după savoare;
Un geniu după o gândire,
Şi steaua după o sclipire;
Pe-un om de duh, pe cum priveşte
Şi pe neghiob pe cât vorbeşte;
Cunoşti o pasăre pe glas;
Copoiul de vânat pe nas;
Un câine ori un om turbat
Pe bale şi lătrat;
Cunoşti o fiară
După gheară;
După un fluier, pe mierloi;
După mai multe... pe ciocoi.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se vede lucru că aşa e făcut omul, să nu fie singur. De multe ori i-a venit flăcăului în cap să se însoare, dar când îşi aducea aminte uneori de câte i-au spus că au pătimit unii şi alţii de la femeile lor, se lua pe gânduri şi amâna, din zi în zi şi de joi până mai de-apoi, această poznaşă trebuşoară şi gingaşă în multe privinţe, după cum o numea el, gândindu-se mereu la multe de toate... Unii zic aşa, că femeia-i sac fără fund. Ce-a mai fi şi asta? Alţii, că să te ferească Dumnezeu de femeia leneşă, mârşavă şi risipitoare; alţii alte năstruşnicii, încât nu ştii ce să crezi şi ce să nu crezi? Numai nu-i vorbă că am văzut eu şi destui bărbaţi mult mai ticăiţi şi mai chitcăiţi decât cea mai bicisnică femeie. Şi aşa, trezindu-se el în multe rânduri vorbind singur, ca nebunii, sta în cumpene: să se însoare... să nu se însoare?!... Şi, ba s-a însura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară, ba la vară, ba iar la toamnă, ba vremea trece, flăcăul începe şi el a se trece, mergând tot înainte cu burlăcia, şi însurătoarea rămâne baltă. Şi apoi este o vorbă: că până la 20 de ani se însoară cineva singur; de la 20-25 îl însoară alţii; de la 25-30 îl însoară o babă, iară de la 30 de ani înainte numai dracu-i vine de hac.

Ion Creangă în Povestea lui Stan Păţitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se înduplecară şi cele două, intrară cu toatele în casă; luară pe babă de păr ş-o izbiră cu capul de pereţi până i-l dogiră. Apoi cea mai tânără, fiind mai şugubaţă decât cele două, trânteşte baba în mijlocul casei ş-o frământă cu picioarele, ş-o ghigoseşte ca pe dânsa; apoi îi scoate limba afară, i-o străpunge cu acul şi i-o presură cu sare şi cu piper, aşa că limba îndată se umflă, şi biata soacră nu mai putu zice nici cârc! şi, slabă şi stâlcită cum era, căzu la pat bolnavă de moarte. Apoi nurorile, după sfătuirea celei cu pricina, aşezară baba într-un aşternut curat, ca să-şi mai aducă aminte de când era mireasă; şi după aceasta începură a scoate din lada babei valuri de pânză, a-şi da ghiont una alteia şi a vorbi despre stârlici, toiag, năsălie, poduri, paraua din mâna mortului, despre găinile ori oaia de dat peste groapă, despre strigoi şi câte alte năzdrăvănii înfiorătoare, încât numai aceste erau de ajuns, ba şi de întrecut, s-o vâre în groapă pe biata babă. Iaca fericirea visată de mai înainte cum s-a împlinit! Pe când se petreceau aceste, iaca s-aud scârţâind nişte care: bărbaţii veneau. Nevestele lor le ies întru întâmpinare şi, după sfătuirea celei mai tinere, de la poartă s-aruncă în gâtul bărbaţilor şi încep a-i lua cu vorba şi a-i dezmierda care de care mai măgulitor.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce se făcuse Stan Popescu? Se dusese să ia în posesiune jeţul lui de muşama în cancelaria poliţiei. De două zile nu dormise... Partida la chilometru... apoi alergăturile cu poporul... pe urmă festivitatea de dimineaţă la Lipănescu... entuziasmul... Se simţea zdrobit, şi era atât de plăcută răcoarea în cancelarie. O dulce aromeală, foarte naturală după atâtea emoţiuni, după atâta triumf, îi apăsa cu putere brava cerbice. Omul îşi încrucişă mânile pe biuroul său, îşi aşeză bine capul şi, gândind cu drag la viitorul tinerei Republice, adormi butuc.

Ion Luca Caragiale în schiţa Boborul (1896)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi după ce m-am despărţit de bunul meu maghiar, mi-am zis: "Nu! patriotismul lui e o meteahnă; nu mai e o virtute. Bine că ne-a ferit Dumnezeu pe noi, românii, de aşa meteahnă!"

finalul de la Meteahnă de Ion Luca Caragiale (1909)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata esenţă de viaţă

A fost odată un visător
care era cu gandul
în altfel de lume!
El prefera să trăiască
cu cărţile lui Sheakspeare,
ca un copil, căruia îi plăceau
filme clasice şi desene animate,
care i-au rămas în inimă!
Dar acestea sunt vise
aproape toate imposibile.
El a fost şi în căutarea
unor vise, în care banii
nu au importanţă
şi oricum el voia o lume
în care să fie liber,
să-şi urmeze pasiunea sa,
fără frică, fără resentimente.
O lume în care nu există umilinţă,
ci acceptare,
adevărata esenţă.
Cel mai important lucru
pe care se bazează viaţa este
o lume în care oamenii sunt respectuoşi
şi iubitori de mediul înconjurător.
În ziua de azi ar fi existat
mai puţine tipuri de cancer,
prevenirea este mai bună
decât vindecarea,
într-o lume civilizată,
care urmează adevărata esenţă,
şi anume apă, pământ, animale şi plante,
toate naturale fără chimicale.

poezie de Eugenia Calancea (10 iulie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tustrei feciorii babei umblau în cărăuşie şi câştigau mulţi bani. Celui mai mare îi venea vremea de însurat, şi baba, simţind asta, umbla valvârtej să-i găsească mireasă; şi în cincişase sate, abia-abia putu nimeri una după placul ei: nu prea tânără, naltă şi uscăţivă, însă robace şi supusă. Feciorul nu ieşi din hotărârea maică-sa, nunta se făcu şi baba îşi luă cămaşa de soacră, ba încă netăiată la gură, care însemnează că soacra nu trebuie să fie cu gura mare şi să tot cârtească de toate cele. După ce s-a sfârşit nunta, feciorii s-au dus în treaba lor, iar nora rămase cu soacra. Chiar în acea zi, către seară, baba începu să pună la cale viaţa nurori-sa. Pentru babă, sita nouă nu mai avea loc în cui. "De ce mi-am făcut cleşte? ca să nu mă ard", zicea ea. Apoi se suie iute în pod şi coboară de acolo un ştiubei cu pene rămase tocmai de la răposata soacră-sa, nişte chite de cânepă şi vreo două dimerlii de păsat.

Ion Creangă în Soacra cu trei nurori
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se învoiră şi rămase; ba încă baba se mândrea, că aşa fată nici în casa împăraţilor nu se găsea, frumoasă şi vrednică. Baba mergea mereu în prosteală, cum învăţase ea, dară într-o zi îi zise fata să-i cumpere din târg pânză şi mătase roşie şi verde; baba, biet, din paralele ce adunase din cerşit, îi cumpără. Fata îşi cusu toată istoria pe două sangulii; şi după ce le isprăvi, zise babei să se ducă cu dânsele la împăratul, şi când va fi pe tron alăturea cu fiul său, sangulia cusută cu verde să o pună pe genuchii împăratului; iară cea cusută cu roşu pe ai fiului său. Baba ascultă şi se duse; dară ostaşii n-o lăsa să intre. Atunci ea făcu zgomot, şi împăratul porunci să o lase a intra. Ea, cum intră, făcu cum îi zisese fata, şi ieşi ca să aştepte să vază isprava. Cum văzură sanguliile, împăratul şi fiu-său înţeleseră totul. Porunci să cheme pe logodnica împăratului...

citat celebru din povestea Cele trei rodii aurite de Petre Ispirescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul împăratului până să se scoale baba, se apucă de îngropă cada în pivniţă. După ce se deşteptă baba şi auzi că nescine a venit şi vrea să se întâlnească cu dânsa, se duse numaidecât în cămara unde o aştepta fiul împăratului; vezi că acolo voia să vorbească ea cu cei ce veneau la dânsa. Aoleo! era să uit a vă spune că în curtea zmeoaicei era de jur-împrejur pari înfipţi în pământ, şi în fiecare par câte un cap de om din cei ce îi trăgea aţa la moarte şi îi împingeau păcatele să-i calce hotarele. Numai unul mai rămăsese fără de cap, şi acela striga babei: cap! cap! Nu e vorbă, fiul împăratului o cam băgase pe mânecă de frică, dară îmbărbătat de fata, slujnica babei, îşi luă inima în dinţi zicând: "vei mai căpăta şi tu cap la moşii ăi verzi, ori la paştele cailor".

Petre Ispirescu în Poveste ţărănească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre Morminte!

Oameni care au fost şi nu mai sunt,
Cei care au rămas le-au făcut câte un mormânt.
Ei sunt morţi, şi nu-şi mai aduc aminte,
De cei vii, care merg printre morminte!

Au adormit într-un somn adânc şi nu au vise,
Noi am rămas să visăm în continuare la uşi deschise!
Cei ce au dispărut ne-au lăsat câte un gând,
Noi am rămas ca să le ducem flori la mormânt.

Suflete vii ce acuma nu mai sunt,
Iar unii dintre noi îi vom urma curând.
La câţiva dintre ei istoria le păstrează amintirea vie,
În timp ce unii dintre noi se pregătesc să nu mai fie!

Noi, toţi ne-am născut rând pe rând,
Ei au plecat dintre noi vrând-nevrând.
Cei care au rămas vor să umple şi să conducă pământul,
Iar pe cei care sau dus i-a înghiţit mormântul!

poezie de Ovidiu Kerekes (24 noiembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume plină de frică, fii curajos. Într-o lume plină de minciuni, fii onest. Într-o lume în care puţinora le pasă, fii plin de compasiune. Într-o lume plină de prefăcuţi, fii autentic. Pentru că lumea te vede. Lumea îşi pune speranţa în tine. Lumea este inspirată de tine. Lumea poate fi un loc mai bun datorită ţie.

citat din Doe Zantamata
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târg de sclavi

Hai, vino lume, vino să vezi,
vino să cumperi, vino să vinzi
titluri, poveşti şi bătrâni suferinzi,
aur, biciuşti, biciclete, cirezi.

Şi, mai ales, vino lume cu sârg,
privind cu milă copiii suavi,
haideţi cu toţii la comerţul de sclavi
şi onoraţi al copiilor târg.

Aici sunt mame ce vând copii,
mame deştepte cu mâinile reci,
care în cinicul veac douăzeci
se pricopsesc, nu s-ar mai pricopsi,
negustorind până-n veacul de veci,
ca-ntr-un obor pentru vite, copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Patrascu Ionut
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum o existenţă de nouă luni petrecute în pântecele mamei ne pregăteşte nu pentru ea însăşi, ci pentru o existenţă ulterioară, într-o lume căreia îi suntem încredinţaţi de îndată ce suntem capabili să respirăm şi să supravieţuim independenţi, tot aşa şi intervalul dintre pruncie şi bătrâneţe ne este dat ca o pregătire pentru viaţa "de dincolo". Ne îndreptăm spre o nouă naştere şi spre circumstanţe cu totul diferite de ceea ce experimentăm azi. Ziua de care te temi cel mai mult şi pe care o numeşti "ceasul din urmă" nu este altceva decât ziua de naştere pentru eternitate.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regretatului scriitor Ion Adam care mi se plângea într-o scrisoare că unii critici i-au contestat fondul şi alţii forma

Adame, biblicul tău nume
Orice discuţie o curmă:
Ca om, eşti cel dintâi din lume,
Ca scriitor, eşti cel din urmă!

epigramă de Cincinat Pavelescu
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini

Mi-am cumpărat blestemul
De la un târg de cai,
Ei îi spuneau talent...
Eu nu aveam pe ce să îmi cheltui
Singurătatea şi sufletul.
După un timp
A început să îmi intre sub piele,
Căuta fărâme din pierderile mele...
Ei îmi spuneau poetă,
Eu nu mai aveam nimic de pierdut,
Aşa că am lăsat acest viciu
Să mă posede... nimic absurd.
Aş fi ales un armăsar pur sânge,
Dar nu ştiam să călăresc
Precum o adevărată curvă...
Ei îmi spuneau că nu pot mai mult,
Eu... începeam să nu mai ştiu nimic
Şi am ajuns să regret
Sau să nu regret...
Nu poţi să mori doar dintr-o aventură poetică!

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!