Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Phantasma de luxe

La început puțin, apoi din ce în ce mai mult, se-așază praful
pe noi. La început se-aseamănă cu puful fin de pe aripile
fluturilor. Apoi e ca noaptea desenată de un copil din amestec
de alb și negru. Și din ce în ce mai puțin alb și tot mai mică luna.

Odată cu praful, se-așterne liniștea. La început puțină, chiar
mai mică decît pauzele dintre cuvinte, apoi se-adună
ca în momentele în care discul s-a terminat și nu-ți dai seama.
La un moment dat liniștea devine violentă și-ajunge
să ne curgă sînge din urechi.

Pe rînd mamele, tații, prietenii, copiii ne spală de praf și de liniște.
Mai întîi mai des, după aceea din ce în ce mai rar, pînă praful
devine gros și liniștea o atmosferă în care ne abținem să respirăm.
Ca să n-o tulburăm.

La început praful e ușor, dar într-un tîrziu e povara de sub care
nu ne mai ridicăm. Iar liniștea noastră se unește cu liniștea altora
și formează un fel de cîntec. Îl aud doar cei legați prin jurămîntul
tăcerii.

La început mai mult, apoi din ce în ce mai puțin, iubirea se depune
în noi. E moale, e pufoasă și atît de plăcută, la fel ca o plapumă
din lumină blîndă în septembrie. Și cînd praful și liniștea ne-au acoperit
complet, lăsăm plapuma să acopere locul gol de la masă.

La început am fost eu și tu. La început mai mult eu, apoi mai mult
tu, pînă cînd praful și liniștea și iubirea ta m-au învăluit. Și simt
cum fiecare cuvînt al tău se oprește în mine, ca într-o poveste
care se tace pe sine pînă inima stă și-așteaptă trupul să miște
ca un clopot.

Într-un tîrziu, praful meu, liniștea și iubirea se vor așeza pe tine
asemenea zăpezii ce se-așterne lent, ca o singurătate cu care începi
să te obișnuiești. Și ți se face frig, tot mai frig, la început cît o noapte
fără nimeni, apoi din ce în ce mai multe, pînă cînd vei striga. Atunci
mi se va opri sîngerarea din urechi și te voi auzi.

Voi auzi și voi striga și eu, voi striga atît de tare încît vor dispărea
și praful și liniștea și iubirea și va rămîne doar adevărul:
doi oameni cărora oasele le vor fi prea mari pentru carne, moartea
insuficient de neagră și-adîncă să ne ascundă și chiar și cerul va fi
prea mic să ne fie cearșaf pentru dragoste.

poezie de (septembrie 2010)
Adăugat de Leonard AncuțaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "CD 69 de poeme de dragoste" de Leonard Ancuța este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 31.35 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

Cineva are nevoie de răspunsul tău: Care sunt cele mai bune jocuri online de strategie, fără violență? Fii primul care răspunde!

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Votează pagina

Dacă îți place această pagină, o poți vota cu un clic, pentru a-i ajuta pe alții să o găsească mai ușor.

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!