O cucoană mare
Cu nuri "să vâre sfinții în iad", să înfioare
Sub mantie un jude! I-s pașii altieri,
Vorbește-n italiană - cu dinții-n scânteieri -
Și-n leneșe accente rusești legănătoare.
Ochi reci, în smalț cu-albastrul de Prusia-n chemare
Aprind trufașa pară-a diamantelor de ger.
În luciul pielii,-n sânul hieratic giuvaer,
Regină-ori curtezană, de-ar fi să se măsoare, -
Nici Cleopatra linxa, Ninon motana chiar,
Nu suie, nu! pe treapta velitului ei har!
Vezi, Buridan, o, blânde: "E o cucoană mare!"
Să o adori - alt chip nu-i decât îngenuncheat,
Având drept astru-n ceruri doar greu-i păr roșcat, -
Sau să-i pleznești obrajii cu o cravașe tare!
sonet de Paul Verlaine din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Tașcu Gheorghiu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sfinți
- poezii despre religie
- poezii despre păr roșcat
- poezii despre păr
- poezii despre prostituție
- poezii despre lene
- poezii despre iad
- poezii despre ger
- poezii despre diamante
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.