Darurile nopţii

E-aproape Noaptea, bruna zână.
Sfioase stele lucitoare
Ascund târzii raze de soare,
Cu Seara, şoaptele îngână.

Astâmpără cu cântu-i moale
A puilor nebună joacă,
Îndoaie ritmuri ca de toacă,
Suflările muncesc domoale.

Se lasă ea. Preschimbă tot,
Îşi cheamă umbrele acum,
Presară liniştea pe drum,
Fiorul e al ei nepot.

Din coşul plin cu acadele
Şi felurite roade-mparte,
Citind pe nume dintr-o carte,
Ocheşte trupuri prin perdele.

Ici lasă mărul pe pervaz,
Aude sfadă-n urma ei
Şi zidurile nasc scântei,
Iar Neagra râde, face haz.

O văd că-mi face semn şi mie,
Grăbită e neaşteptata,
Şi taciturna este gata
Ca să îmi vină-n ospeţie.

Mi-ntinde palma într-o doară,
Să iau, să nu iau bunul ei?
Primesc, şi-n zbor de funigei
Năluca se strecoară-afară.

Şi darul ei l-ating în taină,
Îl duc spre tâmplă şi ascult:
Îi simt o zbatere-n tumult
În a singurătăţii haină.

Cu coaja-i rumenă mă-mbie
Al nopţii har să îl degust
Şi gura-mi lacomă de must
Se strânge-n poftă spre bărbie.

Dar buzele-mi rămân închise,
Poate-i amară zeama lui...
Renunţ şi-l dărui golului
Din cameră şi cad în vise.

În ele Noaptea este Zi
Şi Ziua-n sora ei se schimbă,
La geamuri calde zâne plimbă
Panere cu-mpliniri târzii.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (1997)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Votează! | Copiază!