Ca pe vremuri (extras)

E-o mare necunoscută dincolo de soare-apune şi-o semeaţă flotă
Naviga pe-acele ape – azi luptele-i sunt amintite-n câte scurtă notă.
Goelete, galioane, brigantine şi şalupe cu fel de fel de greemente,
Fregate, nave cu tunuri pe trei punţi şi pânze albe, confiente,
Dormeau acolo şi visau... când, brusc, velele li s-au umflat sus
Pe catarg, deoarece Briza amintea de marinari cum astăzi nu-s
Şi-o mie de voci pătimaşe lansau chemări pe apele singurătăţii:
"Veniţi, ei v-aşteaptă, ca pe vremuri, pe drumul mării şi-al libertăţii!"

Şi Briza călătoare susura-ncet, ispititor: "Ca pe vremuri,
În gerurile Nordului, unde norii negri şi-au tot stors şi stors
Fulgii, iar ei au aşteptat, oh, aşteptarea! Ca pe vremuri,
Puternici şi răbdători, de la Pentlants la estuarul Forth.
Ceţurile vinete orbeau ochii, nu se vedeau promontoriile,
Se prăvăleau furtuni sălbatice, zilele se-apropiau tot mai haine,
Dar ei le luau în piept nepăsători – ca pe vremuri,
Şi ştiu că întotdeauna se gândeau la tine."

Era pe-ocean o fregată cu vele întinse, în grăbit marşrut,
Vorbea răstit, ca toate fregatele care n-au timp de pierdut:
"Sub Nelson era zor mare, noroc că eram făcută din lemn bun,
Căci ne trudea pe-atât cât ne iubea, era greu de mulţumit, vă spun.
Mai sunt englezii nebuni ca altădată? Fregatele, tot puţine?
(Vor mai lâncezi velele-aştepând să le fie înnoit tachelajul?)
E, ca tot ce-i saxon, greu de urnit şi ezită-n expectativă echipajul?
Mai veghează fregatele pe mări? Semnalizează cum se cuvine?"

"Ca pe vremuri", i-a răspuns încetişor Briza surâzătoare,
"Ar trebui să vezi cât de rapid se-nşiră crucişătoarele uşoare
Scrutând orizontul, ca pe vremuri, pe arşiţă sau ger
Şi hidroavioanele cum se rotesc în zbor pe cer.
Când radiotelegrafistul şuieră ‘Duşmanul în vedere",
Chiar dacă modul de comunicare-i altul, el are-acelaşi înţeles,
Marinarii scot aceleaşi urale şi-aplaudă, ca pe vremuri,
Şi eu, fireşte, surâd şi mă gândesc la voi la fel de des."

Atunci, s-a auzit o voce dinspre nava cu tunuri pe trei punţi,
Gravă ca tonul unui monarh, nu se putea să n-o asculţi:
"Era seara, pe o furtună de iarnă pe care-o mai simt încă,
Trebuia să reducem din vele-n valurile înalte cât o stâncă,
Dar noi am înălţat până şi velele zburător, şi le-am călcat pe urme,
Şi, cum ne-nvăţase Hawke*, am luptat cu ei pe apele în spume.
Până-n zorii zilei îi izgonisem de pe întreaga mare;
Acum, când inamicu-i învins, mai e de noi nevoie oare?"

A strigat briza: "Ei au luptat ţinând drept drumul, ca pe vremuri,
Au luptat şi-au rămas de neuitat, o frumoasă amintire,
Nicio milă marină parcursă virând sau rezistând, ca pe vremuri,
N-a-ncăput în nişte mile marine măsurate cu teamă sau cu şovăire;
Şi-armele lor în amurg scoteau hohote vesele de râs.
Părerea că inamicul a fost victorios ar putea fi adevărată
Când el numai în port îşi găsea adăpost pe vremuri,
Iar eu mă-ntreb dacă el a uitat ce-a păţit vreodată?"

S-a auzit un chicot înfundat şi o navă ca un negru nenoroc
S-a furişat în vântul brigantinei, făcându-şi cu curaj acolo loc.
"Daţi-i foc, Domnilor, căci mareea, iată,-i tot mai iute, iar
Vântul va înteţi focul pe navele Armadei, asta-i clar!*
‘Făclia'* era o misiune primită de pe ‘Ark'*, de la lordul Howard*.
Noi, glumeţii din Brixham, noaptea eram cruzi ca un ghepard.
Santină şi cală-au explodat, sulf şi smoală,-n aer întregul arsenal!
Credeţi, dragii mei, că asta fost pe placul Marelui nostru Amiral?"

A strigat briza: "Ştiţi numai câteva lucruri de pe vremuri
(Gloriana6, te-a trezit vâltoarea luptelor, ai avut emoţii?);
Umbre zdrenţuite şi speriate, zburând, ca pe vremuri,
Din faţa vârtejului distrugător al spectrelor nopţii:
Unii au fugit luând drum cap compas spre sud, să scape
De batjocoritorul ecou venind din vest "Hei, unde sunteţi, ahoy?"
Dar toţi au primit şi înţeles mesajul, ca pe vremuri,
Iar scânteile din întuneric mai povestesc şi astăzi despre voi."

Dincolo de-apusul soarelui se află Portul de Aur, locul fericit;
Acolo ancorează navele-ndrăzneţe când luptele iau sfârşit,
Acolo nu-s valuri, stânci submarine, războaie, nu bântuie furtuna,
Acolo zefirul susură cântece-ncântătoare şi-i pace-ntotdeauna.
Ei au traversat şi ultimul orizont, solemni pe puntea navei lor,
Pilotul îi conduce-n Rai, unde fiecărei nave s-ajungă i-a fost dor:
E gloria finală, nouă şi, ciudat, totodată nespus de veche,
Acolo sobrul gri luceşte ca auriul din stema Tudorilor*, nepereche!

Şi bigile,-n aştepare,-s ridicate, ca pe vremuri,
Şi-n vreme ce tunurile încep să bubuie-n saborduri
Ei ascultă îndemnul trompetei de-argint, ca pe vremuri,
Înălţându-se deasupra flamurilor, în prova şi în borduri!
"Ai voiajat tăcut şi supus, mic şi singur, spre străine ţărmuri
Sau plin de faimă sub o norocoasă stea, dintre aleşii cei mai cei?
Acum te-aşteaptă dincolo Portul de Aur, ca pe vremuri,
O mare binevoitoare şi străveche te-aşteaptă la sânul ei."

NB.
* Edward Hawke, 1705 -1781, celebru amiral englez.
* În dimineaţa zilei de 7 august 1588 o flotă spaniolă (celebra Armada - 130 de nave având la bord 29 453 de oameni - marinari, artilerişti, calugari, preoţi, medici) destinată cuceririi Angliei ancorează în rada portului Calais. In aceeaşi noapte fostul corsar Francis Drake, acum primul adjunct al lui Charles Howard of Effingham, 1536 - 1624, mare lord amiral al Angliei, comandatul forţelor navale engleze, decide încărcarea a opt mici nave cu materiale incendiare (smoală, pucioasă, praf de puşcă etc) şi lansarea acestora la sacrificiu, folosind vântul prielnic şi mareea ca elemente propulsoare, asupra navelor spaniole). Operaţiunea a fost o reuşită, Armada dispersându-se şi, ulterior, datorită vremii nefavorabile pierzând 63 de nave si cca 25000 de oameni.
3. Făclia ~ Torch – sistem avertizare a faptului că inamicul se apropie de Anglia, mai exact un lanţ de faruri-făclii de-a lungul coastei de la Cornwall până la Londra. Făcliile se aprindeau în caz de pericol dinspre mare. Deşi cumva rudimentar acest sistem a funcţionat dându-i timp lui Drake să-şi pregătească acţiunea
* Ark Royale – nava amiral a flotei engleze pe care se afla comandantul acesteia.
* Charles Howard of Effingham, 1536 - 1624, mare lord amiral al Angliei.
* Gloriana a fost numele dat de poetul Edmund Spenser, 1552-1599, personajului său care o reprezintă pe regina Elisabeta I în poemul său Regina zânelor (The Faerie Queene).
7. Dinastia engleză Tudor, 1485-1603, întemeiată de Henric al VII lea.

poezie de Ronald A. Hopwood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!