Elefănţelul curios - poveste versificată

A fost odat' demult, demult,
În vechea Europă,
Când elefantul părea slut
Făr' de vestita-i trompă,

Un pui de elefant; Sfios
Părea printre-a lui semeni
Din fire tare curios,
Cum nu mai este nimeni.

Că întreba la nesfârşit:
De ce e iarba verde?
De ce azi pomul e-nflorit?
Şi-apoi petala-şi pierde?

De ce e cerul azuriu
Şi apa e albastră?
De ce-n pădure doar târziu
Auzi cântând măiastră?

De ce mănâncă iarbă –ei?
Maimuţele – banane,
De ce-nghit şerpii, şoricei?
De ce au cerbii coarne?

Dar într-o zi pe când trăgea
De-o salcie-plângătoare,
La crocodil se tot gândea:
"El, ce mănâncă oare?"

S-a dus în grabă – ca un mânz –
La tatăl său, pe luncă
Şi-a întrebat: "Să-mi spui, la prânz,
Nea Croco, ce mănâncă?"

"Eu nu ştiu – spuse tatăl lui –
Dar caută maimuţa;
Cum umblă ea aşa... hai-hui,
O şti ceva drăguţa..."

Dar vezi? maimuţa n-a ştiut
Răspunsul la-ntrebare
Şi l-a trimis, nimic mai mult,
La rinocerul mare.

Dar nici acesta nu ştia
De-aşa bazaconie;
Şi-a zis, în timp ce plescăia:
"Mătuşa Boa ştie;

O văd acolo, în tufiş,
Acum se odihneşte;
Dar du-te-'ncetinel, pâş-pâş...
Şi-o-ntrebi când se trezeşte".

S-a dus micuţul în vâlcea
La Boa, mătuşica;
A întrebat-o şi pe ea,
Dar nu ştia nimica.

"Să mergi cu întrebarea ta,
La fluviul mare, Nil,
Pe unde ştiu că dormita
Bătrânul crocodil...

Şi să-l întrebi pe dumnealui,
Că-i mare şi e dârz:
Don' Crocodil, aş vrea să-mi spui,
Cam ce mănânci la prânz?"

Şi uite-aşa, plecă tiptil
Spre fluviul înspumat;
Mătuşa Boa, pe copil,
În taină l-a urmat:

Căci crocodilu-i mincinos
Cum nu-ţi imaginezi;
Viclean şi foarte fioros
Pierdut eşti, dacă-l crezi.

Cînd l-a găsit, l-a întrebat
Pe crocodilul dârz:
"Mata, cel ce eşti şi lung şi lat,
Cam ce mănânci la prânz?"

Dar crocodilul cel mişel
A zis că-i surd şi gras,
Chemându-l pe elefănţel
Să facă înc-un pas.

De vreo trei ori l-a înşelat
Cu lacrimile-n glas
Pe puiul cel nevinovat
Să facă pas cu pas.

Şi după ce sărmanul ţânc
Aproape-a fost de el,
A spus aşa: " Am să mănânc
Un nas de-elefănţel..."

Aşa zicând, l-a înşfăcat
De nas pe bietul prunc;
Şi poate că l-ar fi mâncat,
Sau îl trăgea-n adânc...

Când, Boa – mătuşica lui –
De coadă mi l-a prins...
Iar nasul elefantului,
De-atâta tras, s-a-ntins...

Când crocodilul îl trăgea
De nas, pe-acel curios...
Când şarpele-l încolăcea
Mai tare, mai vârtos...

Şi cînd în fine, a scăpat
De crocodilul rău,
Plângând, se puse pe oftat,
Văzându-şi nasul său...

Că lung era – pân' la pământ...
Şi mare, gros, zbârcit...
Din nou, mătuşa cu-n cuvânt,
Pe loc l-a liniştit.

I-a spus că-n viaţă câteodat',
Chiar răul e spre bine;
Oricât ai fi de supărat,
Să ştii, trei zile ţine!

Să se gândească aşadar,
În marea-i întristare,
Cum să nu-i fie în zadar
A sa înfăţişare...

Şi uite-aşa, încet, pe rând,
Constată cât confort
E... duş să faci, pe piatră stând,
Să nu depui efort.

Pui trompa-n apă şi aspiri
Atâta apă cât
S-o-arunci pe tine – când transpiri –
Pe cap, pe trup, pe gât;

Iar pe acel ce s-ar hlizi
Râzând de nasul tău,
Tu, sau cu apă-l vei stropi,
Sau ai să-l zvârli-n hău.

De-atuncea are dragi copii
Elefănţelul trompă;
Sunt ani la număr... mii şi mii...
În vechea Europă...

poezie pentru copii de Elena Leach
Adăugat de Elena Leach
Votează! | Copiază!