Elefănţelul curios - poveste versificată

A fost odat' demult, demult,
În vechea Europă,
Când elefantul părea slut
Făr' de vestita-i trompă,

Un pui de elefant; Sfios
Părea printre-a lui semeni
Din fire tare curios,
Cum nu mai este nimeni.

Că întreba la nesfârşit:
De ce e iarba verde?
De ce azi pomul e-nflorit?
Şi-apoi petala-şi pierde?

De ce e cerul azuriu
Şi apa e albastră?
De ce-n pădure doar târziu
Auzi cântând măiastră?

De ce mănâncă iarbă –ei?
Maimuţele – banane,
De ce-nghit şerpii, şoricei?
De ce au cerbii coarne?

Dar într-o zi pe când trăgea
De-o salcie-plângătoare,
La crocodil se tot gândea:
"El, ce mănâncă oare?"

S-a dus în grabă – ca un mânz –
La tatăl său, pe luncă
Şi-a întrebat: "Să-mi spui, la prânz,
Nea Croco, ce mănâncă?"

"Eu nu ştiu – spuse tatăl lui –
Dar caută maimuţa;
Cum umblă ea aşa... hai-hui,
O şti ceva drăguţa..."

Dar vezi? maimuţa n-a ştiut
Răspunsul la-ntrebare
Şi l-a trimis, nimic mai mult,
La rinocerul mare.

Dar nici acesta nu ştia
De-aşa bazaconie;
Şi-a zis, în timp ce plescăia:
"Mătuşa Boa ştie;

O văd acolo, în tufiş,
Acum se odihneşte;
Dar du-te-'ncetinel, pâş-pâş...
Şi-o-ntrebi când se trezeşte".

S-a dus micuţul în vâlcea
La Boa, mătuşica;
A întrebat-o şi pe ea,
Dar nu ştia nimica.

"Să mergi cu întrebarea ta,
La fluviul mare, Nil,
Pe unde ştiu că dormita
Bătrânul crocodil...

Şi să-l întrebi pe dumnealui,
Că-i mare şi e dârz:
Don' Crocodil, aş vrea să-mi spui,
Cam ce mănânci la prânz?"

Şi uite-aşa, plecă tiptil
Spre fluviul înspumat;
Mătuşa Boa, pe copil,
În taină l-a urmat:

Căci crocodilu-i mincinos
Cum nu-ţi imaginezi;
Viclean şi foarte fioros
Pierdut eşti, dacă-l crezi.

Cînd l-a găsit, l-a întrebat
Pe crocodilul dârz:
"Mata, cel ce eşti şi lung şi lat,
Cam ce mănânci la prânz?"

Dar crocodilul cel mişel
A zis că-i surd şi gras,
Chemându-l pe elefănţel
Să facă înc-un pas.

De vreo trei ori l-a înşelat
Cu lacrimile-n glas
Pe puiul cel nevinovat
Să facă pas cu pas.

Şi după ce sărmanul ţânc
Aproape-a fost de el,
A spus aşa: " Am să mănânc
Un nas de-elefănţel..."

Aşa zicând, l-a înşfăcat
De nas pe bietul prunc;
Şi poate că l-ar fi mâncat,
Sau îl trăgea-n adânc...

Când, Boa – mătuşica lui –
De coadă mi l-a prins...
Iar nasul elefantului,
De-atâta tras, s-a-ntins...

Când crocodilul îl trăgea
De nas, pe-acel curios...
Când şarpele-l încolăcea
Mai tare, mai vârtos...

Şi cînd în fine, a scăpat
De crocodilul rău,
Plângând, se puse pe oftat,
Văzându-şi nasul său...

Că lung era – pân' la pământ...
Şi mare, gros, zbârcit...
Din nou, mătuşa cu-n cuvânt,
Pe loc l-a liniştit.

I-a spus că-n viaţă câteodat',
Chiar răul e spre bine;
Oricât ai fi de supărat,
Să ştii, trei zile ţine!

Să se gândească aşadar,
În marea-i întristare,
Cum să nu-i fie în zadar
A sa înfăţişare...

Şi uite-aşa, încet, pe rând,
Constată cât confort
E... duş să faci, pe piatră stând,
Să nu depui efort.

Pui trompa-n apă şi aspiri
Atâta apă cât
S-o-arunci pe tine – când transpiri –
Pe cap, pe trup, pe gât;

Iar pe acel ce s-ar hlizi
Râzând de nasul tău,
Tu, sau cu apă-l vei stropi,
Sau ai să-l zvârli-n hău.

De-atuncea are dragi copii
Elefănţelul trompă;
Sunt ani la număr... mii şi mii...
În vechea Europă...

poezie pentru copii de Elena Leach
Adăugat de Elena Leach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barza şi crocodilul

O barză mergea pe Nil
În căutare de mâncare
Şi vede în al lui mâl
Un crocodil foarte mare.

Priveşte ale picioroange
Şi crede că sunt de lemn
Barza vrea să zboare
Ca să scape de el.

Şiretul îi spune să stea
Poate prinde vreun şarpe,
Ea însă nu mai vrea,
Neştiind cum să scape.

Sare repede s-o înhaţe
Cu dinţii ca de ferăstrău,
Ea zboară mai departe
Şi-i spune că este rău.

- Şi să te laşi de carne,
Să mănânci numai orez,
Citrice şi banane;
Nu vezi că eşti obez?

Ia-ţi plăcile chitinoase
Şi aruncă-le în apă,
Să stai tolănit la soare,
Ca urgia să nu înceapă.

De mânia omului,
Care te caută zi şi noapte
Pentru distrugerea orezului,
Vezi ce faci, eu plec departe!

poezie clasică de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatălui meu (care azi ar fi împlinit optzeci de ani)

De acolo sus, de unde eşti
Ştiu că veghezi la mine
Mai ştiu că încă mă iubeşti,
Şi vrei să-mi fie bine.
Dar oare care-i steaua ta
Din miile de stele?!
Că-n fiecare noapte stau,
Şi tot privesc la ele...
Şi încă nu m-am dumirit
Dar tare mult aş vrea
Să ştiu de jos, de unde sunt
Cam, cum arată ea...
Eu cred că-i mare, luminoasă
Ca şi inima ta.
C-aşa a fost de când te ştiu
Când mic copil fiind,
Îmi aduceai bomboane-n pungi
Ce le-auzeam foşnind,
Prin buzunarul de la haină
Ce o purtai mereu.
Mi-e tare dor de tine tată
Şi tare-mi este greu...
Te-ai dus de tânăr ş-ai lăsat
În urmă doar durere,
Ce n-as fi dat să-mi fii alături
Dar totu-i doar... tăcere...

poezie de Mariana Simionescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâmplarea

Furios nevoie mare,
Se gândeşte la-ntâmplare
Şi nu poate să-nţeleagă
Cum, nevasta lui cea dragă
Poate să i-o facă-aşa
Lui, de parcă n-ar avea
Intuiţia la ea.

Cu trei zile-n urmă-a spus
- Iar el nu i s-a opus –
Că mătuşa ei bătrână
E bolnavă. "Să rămână
În tot weekendul cu ea
Dacă-i liberă şi vrea
Cât de cât a o-ajuta".

Şi-a plecat! Iar el, "cuminte",
Doar din câteva cuvinte
S-a-nţeles, a rezervat
Şi la mare a plecat
Iute cu amanta. Da,
S-o-ngrijească – de! – că ea
N-are pe altcineva.

Toate bune... până-n seară
Când – ah! – inima să-i sară
Când, pe-o uşă din hotel
Au intrat şi Ea, şi El,
Ea – nevasta lui, vezi bine!
El – vecinul. Ah, Mărine,
Tare-mi pare rău de tine!

Na! – că are-o grijă nouă:
Lasă că v-arăt eu vouă!
Cum adică, eu, minţit?
Chiar credeai că m-ai prostit?
Cum să-mi spui aşa ceva
Când mai simplu îţi era:
"Dragă, plec la mama, pa!"

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul vânător

Spunea Mihnea către câine:
- "Tare sunt voios, măi Pik!
Uite-ţi dau un os şi pâine,
C-am să merg cu tata mâine
Şi cu tine merg, măi Pik,
Nu-mi mai trebuie nimic;

Am o puşcă-adevărată,
Am şi sac de vânător,
De s-ar face "mâini" odată
Să-mi văd puşca încărcată
Şi să văd şi eu cum mor
Păsărelele din zbor...

Va muri vreuna oare
Când oi da cu puşca? - Dar
Am să stau să vad cum moare?...
Că eu plâng, mai Pik, şi-mi pare
C-am să plâng şi-acuma chiar.

Plâng, dar mama-i vinovată
Că tot spune că-i păcat,
Ce, nu ştii? a plâns odată
Pentru-o pasăre-mpuşcată
Şi pe tata l-a certat
Că spunea că nu-i păcat...
Dacă spune tata, poate
Că-i aşa cum spune, dar
Bine-ar fi, măi Pik, de toate
Păsărelele-mpuşcate
Ar putea să-nvie iar...

Dar atunci la ce-ar fi bune
Gloanţe şi alici şi puşti
Daca-n sac nu ai ce pune
Când te-ntorci -? atuncea, spune,
Pentru ce să mai împuşti?

Şi cum mergi cu sacu-n spate
De n-ai gând să-mpuşti nimic,
Şi ce sac mai am eu, frate,
Şi ce haine încheiate
Cu butoni ce nu se stric'
Că-s de corn de cerb, măi Pik.

Ai să vezi tu mâni ce bine
Îmi sta mie vânător,
Merg cu tata şi cu tine
Şi-au să spuie toţi de mine:
- "Ce mai pui de vânător!"...

Pui de vânător, vezi bine,
Dar cu mila ce mă fac?
Când mi-o spune tata - "Ţine
Puşca drept, şi trage bine!"
Ce mă fac, măi Pik, ce fac
Când va face puşca PAC,

Şi-oi vedea eu păsărele
Moarte din pricina mea?...
Am să plâng mai rău ca ele...
Doamne, zău, ce de belele,
Vai de bucuria mea!...

Dar de-aş spune tatei oare
Că pân'mă deprind, aş vrea
Să merg doar la vânătoare
Şi să-mi fac o ţintă mare
Colo-n câmp să trag în ea?
Ce crezi tu, mă Pik, ar vrea?

Şi să-l rog să-mi dea şi mie
Să aduc ceva vânat?...
Uite-aşa, halal să-mi fie!
Cine ar putea să ştie
Că nu eu l-am împuşcat?

Dar de cineva mă-ntreabă
Ce aduc în sac, pot eu
Să mai fiu copil de treabă
De-oi minţi spunând în grabă
Că aduc vânatul meu?

Nu, măi Pik, întotdeauna
Le-am spus toate drept şi-acum
Să trântesc gogea minciuna
Pentr-un "bravo" luat în drum
Pe nedrept?... Ba nicidecum,

Eu răspund vorbă curată
Cum e drept, şi alt nimic; -
Că pe cei ce mint o dată
Nu-i mai crede nimeni, Pik.
Şi rămân pe viaţa toată
Nişte oameni de nimic".

poezie pentru copii de Elena Farago
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă un părinte spune copilaşului său că sub pătuţ se află un crocodil care-l va mânca, micuţul paralizează de teamă. Dar când îi arată că acolo nu este nimeni, de fapt, copilul se eliberează de orice teamă. Frica este tot atât de reală ca şi crocodilul de sub pat. În mod asemănător, mulţi dintre noi se tem de fantasme, de o mulţime de umbre sinistre, care nu au nici o legătură cu realitatea.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştii ce zic?

aici nu-i vorba de mine, sau despre cum ar trebui să ne mişcăm ca să fim plauzibili
acel zid pe care ţi-ai imprimat urmele palmelor tale, acel zid care ţi-a îngrădit existenţa
acum nu mai există, ştiu că nu crezi, ai rămas cu impresia asta
sufletul tău mutilat, inima ta rănită de moarte
un trup vlăguit nu mai are ce pierde
când priveşti o pasăre în colivie, spune ce vezi
pentru cine să cânte şi de ce, mă rog, ar trebui să o facă
când nu mai ai aer scoţi capul pe geam
nu te mai interesează cum e timpul afară
dacă a nins ori dacă rândunelele încă îşi mai fac cuib
cred că aşa a simţit frate-meu când şi-a tăiat venele
când l-am întrebat de ce a făcut-o, a dat din umeri şi atât. uneori
ţi se pare prea mult, chiar dacă, pentru a fi pe val
trebuie să te trezeşti un pic mai devreme
din ce în ce mai devreme, până când observi că nu mai poţi să observi diferenţa dintre noapte şi zi
e patru dimineaţa şi vezi soarele cu mustăţile lui ţâşnind înspre cer
noaptea, luna ţi se pare o meduză albastră
nu-i simţi veninul
pentru că el deja este în tine de când te-ai născut
cum am spus, aici nu-i vorba de mine. cine sunt eu ca să judec
aici e vorba de altceva, despre iarbă
despre nisipul pe care îl ţin în pumni
şi nu pentru a lăsa vreo cine ştie ce dâră. tu
poate crezi că mi-e frică
nici pe departe
am văzut atâtea, am mâncat destulă pâine uscată
am iubit am plâns şi am râs suficient de mult
încât să nu mă mai doară nimic
dar tu?

eu atâta te întreb, ce argumente ai
vino cu ceva credibil, cerul va fi acelaşi în orice condiţie

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blonda excursionistă în dilemă

Holbându-se uimit la ea,
Că-l fascinase s-a convins,
Şi-n mreaja ei, prostuţ, s-a prins,
Iubirea e o boală grea
Iar diva veselă vedea,
Cum crocodilul s-a "încins",
Privind perplex cu botu-ntins,
Şi salivând, căci o poftea...
Gândea frumosul manechin,
Privindu-şi sânilor conturul,
-C-o înşfăcase un "rechin"
Ce îi plătise tot sejurul,-:
Să fie oare tot gentil,
Când te doreşte-un crocodil?

sonet epigramatic de Dan Căpruciu din Sonatele sonete. Sonete epigramatice, epigrame, Sonate bine (2011)
Această poezie face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Elena...

Eu sunt Elena! Sunt apă, sunt şi foc
Nu pot să tac, când am ceva de spus
Poate în viaţă n-am avut noroc
Dar eu mereu am fost cu capul sus!

Nu vreau să-mi îngrădeşti cuvântul
Să spun ce cred, chiar de greşesc
Caci vorba chiar de-o duce vântul
Să spui ce crezi, e omenesc.

Suntem veniţi pe-această lume
Să ne-acceptăm, să ne iubim
Cu calităţi, rele şi bune
Oameni suntem, şi toţi greşim!

Elena sunt! Iubesc iubirea
Şi oamenii mult îi iubesc,
Pentru că aşa îmi este firea
Şi recunosc când eu greşesc!

Nu poţi să spui că eşti perfect
Când tu nu poţi să înţelegi
Că de eşti om, eşti şi defect
Şi e ceva ce nu alegi!

Eu sunt Elena! Mai sunt şi zăpăcită.
De mă cunoşti, pe loc mă îndrăgeşti,
Chiar dacă uneori sunt aiurită,
Pot să te-ajut, când drumul rătăceşti!

poezie de Elena Bulancea (19 mai 2018)
Adăugat de AČ›unel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maestrul Sengai

Sătul că-n meditaţii nu află vrun răspuns
Şi cele neştiute rămân de nepătruns,
Kazuo pe maestrul Sengai îl luă la rost:

"Cât mai durează drumul strădaniei anost?
Când voi afla în fine temei şi dezlegare?
E zenul o cascadă cu ape circulare,
Un râu care se-ntoarce la vechiul său izvor
Şi propria sa apă şi-o bea ameţitor.
De ce îşi mai roteşte oglinzile-n zadar,
Râu fără de vărsare şi fără estuar?"

Maestrul însă-i spuse: "Lasă-l să curgă-aşa,
Făgaşul numai astfel şi-l poate învăţa."

Trei zile mai încolo, Kazuo supărat
Pe hâtrul său maestru îl luă la depănat:

"De ce nu-mi spui din prima Secretul, dacă-l ştii?
Cireşilor din templu le torni izvoare vii,
Bonsaii se desfată când zilnic se deschide
Sub mâna-ţi paravanul spre zările limpide.
Numai pe mine-n beznă mă laşi mereu să cresc
Şi-n negura simţirii scânteia s-o găsesc. "

Bătrânul însă-i spuse cu ochi blânzi şi senini:
"Nu poţi planta puietul, de-i fără rădăcini."

Trecură după asta trei zile foarte grele,
Kazuo nu dormise în niciuna din ele,

Maestrului îi spuse: "Ci gata, mi-e de-ajuns,
Sunt încolţit de taine ce par de nerăspuns,
Ca într-un joc de go, după o luptă-ntreagă,
O piesă ce nu-i albă, dar parcă nu-i nici neagră.
Cum să-mi găsesc pătratul, când toate-s ocupate
De două mâini duşmane ce veşnic se vor bate?"

Bătrânul îi răspunse, din sera pentru fluturi:
"De tabla este plină, e bine să o scuturi."

Şi mai trecu pe urmă aproape-o săptămână,
Kazuo cu mânie luă sabia în mână
Pierzându-şi într-o clipă întreaga lui răbdare.
Îl prinse pe maestru de gât, vorbindu-i tare:

"Arată-mi care-i Calea, bătrâne derbedeu!"
Îi spuse: "Totdeauna a fost sub nasul tău."

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-mi scrii?

Aş vrea să ştiu, de ce nu-mi scrii?
Am greşit eu, cu ceva, oare?
Am văzut în comportarea ta,
Un mare semn de întrebare.

Atât de mult am şteptat,
Să-mi spui, că ţi-este foarte bine.
Oare, de gripă ai scăpat?
Că nu mai ştiu nimic de tine...

Aş vrea acum, tu să îmi spui
Cuvinte dulci, de alinare.
Să-ţi văd ochii, ca doi tăciuni,
Să-mi spui o vorbă mare.

Cândva, ce fericit erai!
Mă-nbrăţişai, mă mângâiai,
Azi, ai apucat pe-alt drum!
Ce tristă sunt acum...

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (3 ianuarie 1997)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu!

Nu plânge, chiar de-ai învăţat cum să trăieşti cu-amare lacrimi!
Nu te-ntrista, că ai ştiut cum să te-ndepărtezi de patimi!
Nu mai privi peste oglindă, când ştii că-ţi va plăcea ce vezi!
Nu te-nsoţi cu neiubirea! Iubeşte, că-n iubire crezi!

Nu-ţi interzice fericirea, acum, când ştii s-o preţuieşti!
Nu te-nsoţi la drum cu-oricine, chiar dacă simţi că singur eşti!
Nu mai hrăni dorul de-o viaţă, când simţi că nu se va-mplini!
Nu omorî visele toate, făcând în ciudă, inimii!

Nu te-ntreba de ce eşti singur, când doar comori ai dăruit!
Nu îţi cruţa mărinimia, când întâlneşti suflet rănit!
Nu creiona necunoscuţi, că poate iese schiţa falsă!
Nu duşmăni, că te-otrăveşti... şi mori... şi nimănui nu-i pasă!

Nu te întoarce-n amintiri ce au muşcat adânc inima!!
Nu risipi timp, întrebând pe cine a orbit Lumina!
Nu-ţi căuta vinovăţie, că-ntreaga viaţă ai iubit!
Nu-ţi cere scuze niciodată, că de EL ai fost hăruit!

Nu m-asculta, dacă nu vrei şi crezi că n-aş avea dreptate!
Nu vreau nimic! Ştiu că nu-ţi spun nici, cel puţin, o noutate!
Nu ţi-aş fi spus nimic din astea, dar, că ai vrea, mi s-a părut!
Nu ştiu, deloc, de ce-am făcut-o, că sfaturi, chiar nu mi-ai cerut!

Sufletul meu... fii liniştit! Dă-ţi, în sfârşit, întâietate!
Împacă-te cu tine,-acum, că dragoste ai pus în toate!

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar aşa

Ce trist să spui da numai când te întreb eu
Ce păcat că nu spui da din când în când,
fără să te întrebe nimeni...
Pe arbori nu i-a întrebat niciodată nimeni
nimic
şi ei spun da, neîntrebaţi.
Pe capre nimeni nu le-a întrebat
niciodată nimic,
dar behăie foarte tare când sunt mulse
şi nici măcar nu le dă prin gând
să nu mai fie capre după aceea...

Stă piatra ca proasta şi neîntrebată.
Vine calul şi o calcă în potcoave
şi o balegă cu balega,
şi ea stă şi se toceşte
şi miroase a balegă
şi se lasă spălată de ploaie
... şi chiar tocită de priveliştea lunii
tot piatră rămâne,
fără s-o întrebe nimeni nimica...

poezie celebră de Nichita Stănescu din Starea cântecului
Adăugat de Rasara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiii acestui împărat, pasămite că-i simţiră gândul căci veniră înaintea lui şi-l rugară să-i lase a pândi şi ei. Mare fu bucuria împăratului când auzi din gura fiului său celui mai mare legătura ce făcea de a pune mâna pe hoţ. Le dete, deci, voie, şi ei se puseră pe lucru. Pândi în ziua dintâi fiul cel mare; dară păţi ruşinea ce păţise şi ceilalţi pândari din naintea lui. A doua zi pândi şi cel mijlociu; dară nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatăl său cu nasul în jos. Ei spuseră că până la miezul nopţii o duc cum o duc, dară că după aceea nu se pot ţine pe picioare de piroteala ce-i apucă şi cad într-un somn adânc, şi nu mai ştiu nimic. Fiul cel mai mic asculta şi tăcea. Apoi, după ce sfârşi de spus fraţii cei mai mari ce li se întâmplase, se ceru şi el de la tată-său ca să-l lase să pândească şi el. Cât de trist era tată-său pentru că nu se găsea nici un voinic care să-i prinză pe hoţii merelor râse când îl auzi. Iară după multe rugăciuni se înduplecă. Atunci fiul cel mai mic se pregăti de pândă.

Petre Ispirescu în Lupul cel năzdrăvan şi Făt-Frumos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văzu că amândoi dorm duşi, ăla ieşi din crâng binişor, şi pâş, pâş, ca o mâţă când pândeşte la şoareci, se apropie încetişor de Făt-Frumos, îi trage inelele din deget şi p-aici ţi-e drumul. Iară daca se sculă Făt-Frumos şi văzu că-i lipsesc inelele, crezu că vizitiul i le-o fi luat, ca să le puie bine, de teamă să nu le piarză dormind, şi-l întrebă. Vizitiul răspunse că, Doamne fereşte! nu i le-a luat el. Acum înţelese că vreun fur i le-a şters şi se întristă, nevoie mare. Aşa supărat, porunci de înhămă caii la butcă şi porni. El nu ştia ca cine să i le fi luat, şi n-avea pe cine apuca de ele. Şi mergând el aşa şi ciudindu-se şi frământându-se de mâhnire, se gândea ca se să răspunză el împărătesei, când l-o întreba de inele. Nu-i venea lui, vezi, o dată cu capul, să-l crează neştine că este neharnic, mototol şi adormit. Tocmai pe când părerea de rău îl ajunsese şi mai şi decât până aci, erau trecând printr-o pădure mare şi deasă. Dodată auzi nişte balauri de lăutari trăgând din viori, de gândeai că mănâncă foc, şi din ce în ce se apropiau. Nu trecu mult şi iată că lăutarii trecură pe lângă butca lui Făt-Frumos, tot cântând, şi-i deteră bună-ziua. Făt-Frumos le mulţumi.

Petre Ispirescu în Voinicul cel cu cartea în mână născut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De am să vin

De am să vin cumva la tine
Aş vrea să-mi spui unde-am să dorm
Să ştiu de-i bine sau nu-i bine
De mă încearcă vreun nesomn

Să ştiu de patul îţi e liber
Pe partea unde nu te-ntinzi
Căci am un frig pătruns în mine
Cu-a ta căldură să-l cuprinzi

Să nu întrebi nici cum mă cheamă
E mult mai bine să nu ştii
Am să te caut cu a mea teamă
Ne vom iubi fară-a iubi

Când s-or uita zorii-n fereastră
Treziţi din somn de un cocoş
Am să mă furişez în stradă
Dispar pe căile din dos

Când ochii-ţi obosiţi încearcă
S-alunge negrul după colţ
Săltându-ţi grelele perdele
Să-ţi spui zâmbind..,, ce-a fost a fost"

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de părinţi

Aş vrea să-i am pe mama şi pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!

Mi-e dor de tine, mama mea!
Şi tare acum aş vrea
Să te pot mângâia...
Să-ţi alin din durerea-ţi grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Ştiu că o făceai pentru că mă iubeai!

Şi mi-e dor de tatăl meu
Acum când ştiu că-i este tare greu
Şi mă doare inima...
Să ştiu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!

Şi mi-e dor de voi, părinţi,
Aş vrea acasă să veniţi
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să ştiu că-i cineva care mă aşteaptă
Cu drag acasă!

poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crocodilul

Cât de bine reuşeşte micuţul crocodil
Să-şi îmbunătăţească luciul cozii
Şi să-şi toarne apa din întregul Nil
În solzii aurii, iscând mii de explozii!

Cât de vesel îi surâd ochii – două gutui,
Cât de cochet şi-arată colţii, cât stil
Are când îi invită pe peştişori în gura lui,
Cu fălcile zâmbind generos, gentil!

poezie de Lewis Carroll din Alice în Ţara Minunilor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult, prea puţin

ce înseamnă oare, când îţi pui ochelarii
să-mi citeşti poezii, fireşte, nu ale tale
când îmi aduci aminte de masa din bucătărie
de cercelul meu atârnat pe acolo, pe undeva
ca o capcană de prins vise, tot aşa cred că sună cercelul
când bate vântul
când nu sunt eu
drept răspuns ţi-am citit şi eu o poezie de-a ta
cu voce tare, ciudat, cât de tare răsuna tristeţea pe acolo
ciudat, în poezia aia spuneai că o să fii fericit
te-am întrebat, şi eşti fericit
te-ai fâstâcit, ai spus da
mai târziu ai spus da, nu atunci.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!