La un popas aniversar
Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am ațipit;
Cu perii albi migdalul înflorește
Și ne trezește-n zori un ciripit.
Mai ieri copii, de-acum îmbătrânim,
Numai privirea ne-a rămas vioaie,
Prea multe anotimpuri cumpănim,
Prea multe-nvăluiri de nori și ploaie.
În valuri anii se zdrobesc de coastă,
Mai des se strică roata la fântână,
Ne sperie orice urcuș spre creastă,
Ziua cu noaptea molcom se îngână.
Vin anii-n care nu găsim plăcere,
Se subțiază "funia de-argint",
Se-nchid spre uliți ușile-n tăcere,
Nu mai simțim parfumul de iacint.
Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am ațipit,
Dar setea de lumină-n suflet crește
Și știu de ce mi-e pasul mai grăbit.
Visăm mai des la lumile celeste
Unde lumina n-are stăvilar,
Însă, pe drum, toți scriem o poveste
Mânați de vraja unui cânt stelar.
poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înțelesuri (23 aprilie 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre sperieturi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.