Acest ultim trandafir înflorit

Acest ultim trandafir înflorit al verii
E-o candelă-n amurg lângă icoană,
Toţi foştii lui companioni
Zac seceraţi deja de toamnă;

El n-are rude prin apropiere
Cărora-n aerul sticlos şi-nfrigurat
Să le-arate pojarul petalelor de foc
Sau să schimbe-un oftat c-un alt oftat!

O, nu, nu te voi părăsi singurel aici,
Atârnat de-un lujer şi uitat de fluturi –
De vreme ce toţi cei frumoşi au aţipit,
Mergi şi dormi şi tu cu ei alături.

De-aceea-ţi scutur încetişor corola
Pe lutul în care zac morţi acum
Bunii tăi prieteni de-astă vară,
Văduviţi de culoare şi parfum.

Curând îmi voi urma şi eu amicii
În noaptea-n care e absentă luna,
Căci, iată, din coroanele Iubirii
Mărgăritarele cad una câte una!

Când inimile loiale zac uscate
Şi cele dragi de mult nu mai există,
Oh! Cine-ar mai vrea să locuiască
De unul singur în această lume tristă?!

poezie de Thomas Moore, 1779- 1852, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!