Lună plină
De-acum pământul devenise rece ocean arctic
Iar fiecare respirație o vântoasă rea, intensă,
Eram două aisberguri în acel ger intergalactic
Și luna plină plutea-ntre noi, tăcută și imensă;
Înotau pe acolo sirene cu coadă și-aripioare,
Iar iubirea-și luase zborul pe palele de vânt ușoare
Făr-a lăsa în urmă nici semn, nici recompensă.
poezie de Robert Graves, 1895 - 1985, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lună plină
- poezii despre Lună
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre ocean
- poezii despre ger
- poezii despre Pământ
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.