Crăciun cu mine...

Te du tristeţe, lacrimă de ceară, opreşte-ţi hoinăreala între gene şi lasă-mi bucuria înspre seară să îmi pătrundă-n suflet şi în vene!
Vin Sărbătorile, prilej de veselie şi-n cuibul meu, de-atâta vreme-i jale şi plâng secundele în poezie, agonizând în puncte cardinale...
Mai scotocesc prin amintiri... albumul s-a-ngălbenit de toamnele pribege... nu-i nimeni să-i modifice parfumul şi de mirosul dezolant să mă dezlege...
De-ar mirosi a cetină în casă, poate s-ar mai schimba un pic decorul, dar bradul e în vis pe unde lasă doar năluciri ce-mbracă incolorul...
Un Moş Crăciun cam zdrenţuit de vreme zâmbeşte dintr-un ochi într-o grimasă şi parcă îl aud cum iarăşi geme, că-i singur de Crăciun la mine-n casă...
Doar într-un colţ de suflet, parcă strigă un rest de bucurie temătoare, cu ultima-i putere mă obligă să plec la colindat pe ţărm de mare...
M-aşteaptă pescăruşii, marea-şi cerne, ca-n fiecare iarnă dor de vară, îngenunchez şi valul şi-l aşterne pe pustinicia mea atât de-amară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!