Icoana nepereche

Te-am zărit... icoană nepereche...
Încrustată pe-un crâmpei de gând...
Aplecată pe covata veche,
Un aluat de pâine frământând!

De sub pumnii mici ş-atât de fragezi
Foşnete de lan se-ntruchipau,
Iar peste obrajii veşnic palizi,
Macii, ruga trudei, înfloreau.

Peste frunte îţi căzuse rouă,
Pe când terminai a frământa,
Iar o viţă împletea în două
Semnul sfintei cruci în palma ta.

Ai mutat covata lângă sobă,
Peste cocă un ştergar ai pus
Şi ştergându-ţi fruntea, făr-o vorbă,
Ai lăsat-o-n grija lui Isus.

Lângă vatră, snopii mici de hripcă,
Te trudeai în braţe să-i aduci
Dintr-un chiup, untur-abia sleită
O puneai pe fundul unui tuci.

Şi din coca moale şi pufoasă,
Învârteai în mâini câte-o bucată,
O frigeai în tuciu-ncins să iasă
Turta rumenă şi parfumată.

Din icoane şi Isus pe cruce
Pătimea flămând sub răni de spini,
Tu-L ştiai şi te grăbeai a duce
Turta, aburind, unor bătrâni.

Doar apoi îţi adunai toţi pruncii,
Cu iubire, la o masă mică,
Îi hrăneai... făceai iar semnul crucii...
Şi te săturai c-o bucăţică!

poezie de Liliana Burac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!