Buricii Pământului

De privim ‘napoi un pic
Nu departe, în trecut,
Mulţi pe lume s-au crezut
Ai Pământului buric;

Indivizi precum vă zic
Sunt şi azi, gălăgioşi,
Cu tupeu şi arţăgoşi,
Cam atât şi mai nimic;

Hei! acuma, un “buric”,
Mare lucru! fugi de el,
Stai de-o parte frumuşel,
Lasă-l de se dă birlic;

Ca să-l recunoşti, e mic,
Mare-i place să se dea,
Ca o piază d-aia rea
Te calcă pe arpagic,

Precum un cocoş voinic
Printre noi se umflă-n piept,
Cam ca oaia de deştept
Sub tulei fi’nd un ciric,

Iar de are vreun amic,
Păi atunci e vai de noi!
Căci mănâncă amândoi
Cu acelaşi tiriplic...

Azi, am dat peste-un “buric”
Făr’ să vreau, la un veceu,
Curios, deh! ochiul meu,
Neneee!!!... eu am ombilic!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!