Corelând cu antimateria

Torţele, aşa-ziselor priviri,
cutanate în mâinile noastre
funcţionează la fel ca semafoarele.

Pictorii cerului dezorientaţi
de pâlnia ta incoloră
varsă soarele peste noi.

De câteva ori,
repeţi aceiaşi anecdotă,
încălzind sângele din voce.

Un spadasin, cu teaca spânzurată
de cureaua din brâu
şi o arşiţă pândesc.

N-aş putea spune,
nici dacă luna
ar vrea să plutim

Dar oare, ce înseamnă
dezinvoltura din părul tău
cu cleşti metalici?

La fel ca un joc
neîncetat al spiriduşilor
după miezul nopţii.

Culoarea firelor de zăpadă
nu e întotdeauna
safirul din inelul tău.

Zâmbetul platonic al frunzelor
eliberează de dincolo de zăbrele,
o noapte incandescentă.

Insipidă materie
şi noi... substanţe chimice
cu plecăciuni repetitive.

Al doilea tablou universal
sculptat tinerilor baroni
frapează inexistenţa eului.

Şi tu cititor
eşti un poet desăvârşit
într-un romb iluzoriu.

Dar

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!