Zbor spre cerul albastru
Visez la cerul cu azurul înstelat,
la luna mândră peste boltă,
cu stelele ce dansează fascinant,
privind uimită fără de revoltă.
Cu mâna mângâi stelele pe rând,
îmi place să le leagăn pe-un fir d-argint,
suav, angelic, împletesc iubirea-n gând,
pun mâna pe steaua gingașă s-o alint.
Razele lunii le-mpletesc ca pe-o mătase fină,
ca să-nveselească a mea tristețe,
țesând cu iubire a ta lumină,
și magicul voal țesut să-ncânte a mea tinerețe.
E o pasiune fermecătoare de cuvinte,
ca aduce visul meu aici sus pe astre,
dezmierd sărutul dulce ce-i acum fierbinte
și mă înalț-n zbor cu aripile albastre.
poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre stele
- poezii despre albastru
- poezii despre îngeri
- poezii despre tristețe
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sărut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.