Nume în alb

mistere păşind într-o luciditate de floare
miezul îşi lasă umbra-n grădini de-nţeles
moale-n palparea visării
te cheamă a flori, în ziua numirii tale răcnesc
femeie din aceeaşi nuntă,
Domnul strivind în copitele asinului drumul,
deschizând
mormânt de curând
chemând
pe tine a floare

ştiu, scriu nimicuri
în veghea aceasta de petale

corolă în lacrima ta de iubire numeşte
femininul înfipt în coasta lui Dumnezeu,
nu te pot scrie, am păşire de Om
şi-mi este mersul vorbei păgân

asupra fumegării a fi
Fiul zideşte pipa iertării pe buze de Tată,
pe văzduh, nenumită, cu zbor păşind
Pasărea...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Votează! | Copiază!