Nu încă!
Din etuvele vieții, carcase goale
răsar.
Sunt siluetele cele, ce-n cor
rostesc:
Suntem ce-am fost
și vom fi cenușă
cu apă,
roata mânată
de soartă,
vase sparte
ale unor trecute viitoruri,
ce-au purtat in ele
glorii.
Un veac de clipe,
valurile-și sparge de Poartă.
Ea nu vrea să se deschidă!
Viitorul e orb!
Destin neîmplinit de vreme,
omul duce astfel,
de gâtul plecat,
alegerea,
neiertătoare si dură.
Fericiți cei ce nu trebuie sa aleagă!
Pruncii!
Fug râsete speriate, pe cale,
uitând apoi,
în mărire,
că-n spatii eterne
nu trebuie aleasă,
ci doar trăită,
zvâcnirea...
......................................................................................................
Istovit pare neamul!
spița
pare să se scurgă spre crug.
Însa nu,
încă nu,
nu,
nu e ceasul!
nu e locul vrerii,
de-a spune sfârșitului:
Iată! Am venit!
poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre sperieturi
- poezii despre sfârșit
- poezii despre râs
- poezii despre fericire
- poezii despre copilărie
- poezii despre cenușă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.