Întroieniți
Ninge încetișor în tâmplele noastre,
Pe buclele mari se așează ani fulguiți,
Lucește în noi frigul din nopți albastre,
În nămeți de regrete stăm întroieniți.
Viscole suflă prin suflete degerate,
Priviri șuierânde scrutează troiene,
Ne spunem doar cuvinte înserate,
Veșnic întroieniți în trăiri tolstoiene.
Suntem ca niște copaci desfrunziți,
Cu crengile sterpe de vânt răvășite,
Viscoliți în destine și puțin putreziți,
Întroieniți în remușcări nesfârșite.
poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viscol
- poezii despre zăpadă
- poezii despre vânt
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre seară
- poezii despre noapte
- poezii despre ninsoare
- poezii despre căderea frunzelor
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.