Întroieniţi

Ninge încetişor în tâmplele noastre,
Pe buclele mari se aşează ani fulguiţi,
Luceşte în noi frigul din nopţi albastre,
În nămeţi de regrete stăm întroieniţi.

Viscole suflă prin suflete degerate,
Priviri şuierânde scrutează troiene,
Ne spunem doar cuvinte înserate,
Veşnic întroieniţi în trăiri tolstoiene.

Suntem ca nişte copaci desfrunziţi,
Cu crengile sterpe de vânt răvăşite,
Viscoliţi în destine şi puţin putreziţi,
Întroieniţi în remuşcări nesfârşite.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munţi întroieniţi.
Alpinişti îmbujoraţi
Pe creasta albă.

haiku de Mihai Cucereavii
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarnă în doi

Ce viscol e afară - iar noi doi,
Întroieniţi de ani şi de rutină
Paşim înspre apusuri trişti şi goi
Acoperiţi de-a timpului patină.

Ni se aşază iarna grea în suflet
Cărările spre inimi nu găsim
Aprinde-o torţă fă al nostru umblet
Să fie luminat de rătăcim!

Şi viscoleşte-mi temerile toate,
Pune-mi pe umeri munţii tăi de dor
Şi stele de argint pe ale mele pleoape,
Hlamidă de speranţă şi fior.

Troiene fă, din sărutări de noapte
Şi înveleşte-mi somnul când afară,
Zăpezile ne îngroapă disperate-
Noi să dormim până la primavară!

De ne-om trezi cu ghiocei în plete
Să nu ne pară rău căci am trăit
Făcând din bucurie minarete
Ca viforul din noi să ia sfârşit!

poezie de Angelina Nădejde (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins peste iubirea noastră

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

Ne-a măcinat
prin viscole simţirea
Şi secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul lacrimei

Printre nămeţi murdari, ai unei lumi nătânge,
Plecat-am să colind cu lerui Doamne ler,
Am ferecat durerea în sufletul ce-mi plânge,
Ascuns pe-un colţ de stea, un mag tăcut, stingher.

Voi colinda cu lacrimi părinţii azi uitaţi
În case unde-n ziduri cresc griji şi suferinţe,
Întroieniţi de ani, de dor crucificaţi,
Aşteaptă-al lor sfârşit ca ultime dorinţe.

Plecat-am să colind în închisori de suflet
Acolo unde-s îngeri pe viaţă condamnaţi
Să-şi ducă viaţă singuri, al neiubirii zvârlet,
Copii fără de nimeni... de aripi retezaţi.

Voi colinda cu gândul pe cei plecaţi departe,
În lumea fără vise... făcută doar din lut,
Voi fi cu ei acolo, nimic nu ne desparte,
Doar clipe de trăire ce am cu împrumut.

Şi la sfârşit... pe voi, să vă aduc speranţe
Că încă mai sunt şanse să devenim mai buni,
Că-n lumea asta mare şi plină de nuanţe,
Mai ninge şi cu alb... ninsoare cu minuni.

poezie de Angelina Nădejde (22 decembrie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge între noi

Şi ninge si ninge, ca o poveste,
Troiene de nea umplute cu vise,
Se-aşterne pe câmpuri şi-n gânduri oprite
Cu fulgii ce zboară spre locuri ascunse.
Şi ninge si ninge pe feţe pierdute
Culoare de alb se găseşte pe frunte,
Mă chemi peste ani să te caut nebuneşte
Amintirea îngheaţă, ca mâinile ude.
Mă joc printre stele albastre, răzleţe
Şi fulgii m-ascultă zâmbind printre aştri
Te strig în noapte să dormim omeneşte
Aşa printre gheţuri cu ierni obosite.

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mă pierd în tăceri!
Caut, şi numai stiu ce!
Mă ninge prin gânduri,
Pe plete, pe umerii goi!

Mă-ncearcă un gând,
O lacrimă tristă arzând,
Un dor, şi ce dor,
Tot mai nebun!

Să plec, să rămân,
Să las totul în urmă!
Pe urmele mele se-aştern
Zăpezi în troiene!

Vântul îmi suflă prin vene,
Timpul îmi cerne vise,
Şi visele-s fără de tine.
Mă-neacă ceaţa şi lacrima!

Lacrimi din timpuri pierdute,
Curg pe obraji fără nume,
Le-aş alunga, le-aş şterge,
Dar Eu cu ce aş rămâne!

Cu iarna şi gheaţa,
Cu frigul şi tremurul
Din inimile noastre,
Cu vremea, cu timpul!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În albia din lacrimă ne dor cuvintele

Te chem să
înţelegi
cum cuvintele încep să se nască
încă din priviri
se aşează ca pruncii cuminţi
fiecare în legănul lui
şi cresc câte puţin ceas cu ceas
ne însoţesc şi ne amintesc că suntem
vinovaţi de naşterea lor
când suntem singuri
şi cînd suntem bătrâni

adeseori încep să se nască
în privirile noastre
curgând prin albia din lacrimă
dinspre alte izvoare cuvinte
care au însoţit cândva un înaintaş
neînscris în ceaslov

atunci glasul tău
nu mă lasă să mă sting
mă strigă
îmi luceşte în noapte
o stea în scorbura unui gând

deschide sub pleoape
începutul cuvintelor şi vei simţi
cum împrejmuiesc cu două braţe
ca un gard
cei ce au fost pe cei ce vor veni

mă chemi să gust

cuvintele coapte precum fructele
ce ocrotesc în miezul lor seminţele
şi se desprind de ram plutind
pe marea în care naufragiază uitările
aşa cum mă ocroteşti doar tu
când germinez în miezul vieţii mele

atunci prin flacăra tăcerii
o mână scrie un poem
scrie cu păsări în mine şi în tine
sub sălcii chiar şi copacul tresare
şi adoarme
cu flori galbene şi cu flori purpurii...

poezie de Ioan Barb
Adăugat de Genovica Manta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou de iarnă

Am pictat iarna pe o pânză întinsă,
Cu troiene de sidef peste câmpii,
Pădurea-ntreagă este şi ea ninsă,
Cu brazii îmbrăcaţi în dalbele ii.

Stelele, ca nişte roiuri de licurici,
Strălucesc pe bolta ce geme de ger,
Viscolul rece pocneşte din bici,
Zburând peste nea ca un gand pasager.

Lupi plumburii merg pe cărări,
Cu gurile mari şi ochi de rubine,
Gândul meu zboară în patru zări,
Şi oriunde ar pleca, ajunge la tine.

poezie de Paul Aelenei din Cristalele Iernii (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim
Ce-am sfărâmat aseară cu despărţirea noastră
Şi nici atunci nu-i sigur c-am mai putea să fim
Eu creanga ta de aur, tu frunza mea albastră.

O umbră o să stee mereu între noi doi
(Noi care-am fost pe vremuri lipiţi ca două palme
Pe pieptul unei moarte) şi veşnic între noi
Vor creşte neguri numai în aparenţă calme.

Cuvântul de-altădată nu-l vom mai folosi,
Tăcerea fără seamăn de-atunci n-o vom mai tace.
Vom sta mereu ca zeii deasupra şi vom fi
Cu mâinile pe scuturi severi şi plini de pace.

Trişti, vom cunoaşte ceasul nu după dezmierdări
Ci întrebând în stânga şi-n dreapta trecătorii,
Mai morţi ca morţii, singuri şi fără remuşcări,
Ne vom ciocni în cosmos doar uneori ca norii.

Săruturile noastre cu flăcările lor
N-o să mai incendieze pădurile albastre
Iar sufletele noastre, zburând încetişor,
N-o să se mai înalţe căzând mereu spre astre.

Ca nişte ghimpi vom scoate treptat din amândoi
Aducerile-aminte şi vom privi la chipul
Iubirii care cade şovăitor în noi
Cum dintr-un ţărm de stâncă-ntr-un golf adânc nisipul.

Dar liniştea de-atuncea n-o vom mai regăsi,
Şi singuri vom petrece cele din urmă clipe
În timp ce pescăruşul iubirii va muri
Bătând încă o dată din largile-i aripe...

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Surprinde-mă printr-un nou cuvânt!

Stăm răstigniţi în cuvinte albastre
Ne proiectăm pe cer ca nişte ruine
Şi suntem nemuritori prin iubirea scrisă,
Transmisă, creată şi recreată
Tu eşti o petală de crin, eu un stamin
Suntem raze în aura îngerilor şi copiilor noştri
Ne strigăm reciproc
Până vom dezmierda şi animalele sălbatice
Suntem petale de mărgăritare, flori de vis
Şi vom lua spuma mării la apus
Crează-mi un colţ de rai în care să ne îmbătăm
Prin cuvinte în fiecare zi
Greu îmi este să răspund de viaţa netrăită de până acum.
Surprinde-mă printr-un nou cuvânt!

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aprinderi sau scântei de amor

Ninge cu poveşti, cu fiorii dragostei nebune
Ninge şi focul arde-n sobă, liniştit
Copii strigă tare: "Hai să ne dăm pe derdeluş!"
Suntem atenţi la lună... ea ne priveşte-adânc
Şi salbe de lumină, ne proiectează-n rug
Suntem aripi de îngeri purtate printre nori
Suntem aprinderi sau scântei de amor
Sau poate sâmburi de migdale, atent degustaţi
Ne vor crea statuie comună,
Devenind bijuterii ale literaturii române.
Vom şlefui destine prin sfânt cuvântul nostru
Şi vom atinge suflete, în zborul necuprins
Vom adia precum un vânt de toamnă,
Vom strânge emoţione şi vom zâmbi atent.
Viaţa se scrie singură cu tot meritul ei...

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Hai să ne spunem cuvinte,
e tot ce-mi doresc
de azi înainte.

Nu vreau să călcăm jurăminte,
ci doar să ne scoatem
din trup şi din minte

Răul din noi,
deci hai să ne spunem cuvinte...

poezie de Alex Dospian
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge cu fulgi mari...

Iar ninge cu fulgi mari
pe strada noastră,
împodobind castani
necontenit,
dansează ilegal
prin urme îngeri,
şi ceasul din odaie
a murit.

Încă un an
coboară peste mine,
mă pregătesc
de-un nou recensământ,
trăiri se scurg
necontrolat prin mână,
încetul cu încetul
spre pământ.

Şi dezertez
spre alte anotimpuri,
cumplit de tristă-n
tragicul destin,
compun cuvinte
parcă la-ntâmplare,
îmbătrânind în golul
clandestin.

Azi ninge peste mine,
timpul strigă,
mă regăsesc
în visul de-mprumut,
trec ilegal
pe strada noastră îngeri,
valsând din nou la
modul absolut.

poezie de Mariana Moga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De Mărţişor

Printre nămeţi şi ghiocei,
Cu sufletele colorate de iubire,
În alb şi roşu prinse-n motocei,
Să ne împletim ca două fire.

Să ai o primăvară ca o poezie,
Frumoasă ca florile de merişor,
Şi îţi urez cu multă gingăşie,
La mulţi ani de Mărţişor!

poezie de Paul Aelenei din Lacrima dragostei (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statuia de gheaţă

Ninge,
ninge de patruzeci de zile,
ninge de patruzeci de nopţi,
timpul albit de vreme
s-a transformat în statuie de gheaţă.
Nu mă loviţi cu hârleţul,
lăsaţi sculptorul
lăsaţi-l să-şi definească opera
sub dalta minţii,
din prea multă dragoste
înfloreşte ceva sălbatic
în mâinile muncite
ce dăltuiesc viaţa eternă.

Ninge şi iar ninge,
cerul pare că a pogorât pe pământ,
într-un târziu artistul adoarme mulţumit
statuia ridicată pe soclu
să întindă arip de înger.
Din ochi pornesc să curgă
lacrimi
ce sclipesc ca nişte stele de foc
îngheţate în timp.

Ninge şi ninge
peste tot şi peste toate
nămeţi de zăpadă
din înalt neştiut.
Şi în visul neliniştit
din înalte constelaţii
se aude ca un ecou:
"Te întreb, maestre
sufletul, sufletul statuii
unde l-ai uitat?"

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul toamnei

Mă îmbrăţişează toamna cu negurile ei,
Şi rece îmi aşterne sărutul ei pe frunte,
Cu ramuri desfrunzite pe vechile alei,
Mă mângâie încet prin tâmplele cărunte.

Şi şoapte la ureche, cu buzele de vânt,
Îmi rosteşte prin frunzele îngălbenite,
Din fiecare freamăt, din fiece cuvânt,
Tâlcuri încerc să-i prind cu mâinile pripite.

Parfumul ei de brumă şi de crizanteme,
Îşi face cuib în mine şi mă ispiteşte,
E vreme de iubire şi-i vreme de poeme,
Sărutul toamnei mă inspiră şi mă linişteşte.

poezie de Paul Aelenei din Gingăşii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna poeţilor

Iarna va ninge tempestiv
Cu fulgi de cuvinte,
Va posta chiciură de idei
Şi promoroacă de doruri,
Apoi nămeţi de gânduri
Şi troiene de versuri
În total peste orizonturi
Poeme de un alb strălucitor
Iată cum iarna dibace
Cu forţă şi vibrato
Produce opere de artă
În lungi convoaie.

poezie de David Boia (15 decembrie 2013)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colţi

Eşti cu mine-n pădurea cea mare
pe-o potecă aleasă de noi
să ne-ndrepte spre-al nostru zăvoi
unde lumea de-afară dispare.

Doar un râu, ca o graniţă vie,
ne asigură liniştea-n doi
şi îşi poartă pe undele moi
o poveste ce, singur, o ştie.

A fost martorul luptelor noastre
cu stihii ale lumii de-afar',
cu duşmani ce apar şi dispar,
dar şi-al nopţilor noastre albastre.

Încă simt printre dinţii puternici
nişte resturi de suflete vechi
ce au vrut să îşi facă perechi
şi-au crezut că au dat de nevrednici.

Suntem lupi cu iubirea în fire
şi oricând pentru noi vom lupta
cu oricine vreodată ar vrea
să încerce-ntre noi despărţire.

Suntem lupi cu o singură viaţă,
într-o lume mai dură ca noi,
şi trăim împreună-amândoi
în pădurea ce, azi, ne răsfaţă

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou

Cărări mătăsoase de umbre şi stele,
Tăcere de sticlă şi dulci frământări...
Atâta ninsoare din noi se ridică...
Troiene de alb şi troiene de flori.

Un vânt ne aduce ninsori la fereastră,
Din ochiul de sticlă, gemând, ne-ntrupăm,
O dulce-amintire, ne-ntoarcem acasă,
Să fim iarăşi prunci, la părinţi, învăţăm.

Se-aude în sobă cum focul trosneşte
Butucii tăiaţi din pădurea de brazi
Şi bradul, cu ramuri de vis străluceşte –
Poem de iubire în ochii mei calzi.

Se-aud colindând prin ger, prin troiene,
Copii în cojoace, cu biciuri brăzdând
Tăcerea şi somnul vieţii eterne,
Mustind fericire pe noul pământ.

Craiasa Zăpezii la geam se arată,
De geruri, cu părul ades despletit...
E iarnă şi ninge... şi vine Crăciunul,
Pământul cu haina de alb s-a-nnoit.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pânze pe catarg

când inima în piept se zbate larg
şi soarele pe cer e umbră lungă
ridic a tale pânze pe catarg
ca nici un vânt să nu ne mai ajungă

şi să plutim în doi prin mari adânci
şi hăul universurilor noastre
acolo unde nu-s gheţari şi stânci
şi unde plâng doar florile albastre...

să ancorăm în porturi de granit
în nopţi cu claritate carnivoră
şi iar să ne iubim la infinit
şi valuri albe spumege la proră...

poezie de Iurie Osoianu (26 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!