Mă-ntorc la tine

Mă-ntorc mereu la tine, când vidul mă cuprinde,
Cand nimeni nu m-alina, ci focuri grele aprinde.
Caci tu mi-esti inspiratie si-a diminetii stea,
Ce reveleaza Raiuri nestiute-n ea, inima mea.
Asterni usor, dulce fior pe trupu-mi ostenit
Si-ale iubirii doruri, campii de flori in gandu-mi chinuit.

Ma-ntorc mereu, parca asta-ti doresti si ma surprinde,
Cand cred ca m-ai uitat, tu mi-amintesti ca fac parte din tine.
De-ajuns ar fi sa te privesc, sa risipesc a plumbului perdea,
Ce greu se lasa-n suflet, croita in destin de-o prea cruda andrea.
Inger al vietii mele, asa cred c-ai venit,
Dorind sa-ti plamadesti in mine palat de neclintit.

Mă simt murdara, intinata, de mocircla unei lumi tot mai haine,
Cand fug din ale tale brate calde in cele ale unei carni plapande,
Ce-mi incalzeste pentru o clipa fiinta, starnind apoi nelinistea.
Atunci tanjesc sa-ti simt din nou de pace datatoare, atingerea.
Eu nu te merit si nicicand nu cred ca mi te-ai cuvenit,
Dar viata mi te-ntoarce zilnic in suflet inzecit.

Complot oi fi facut cu al meu destin, talanti ai dat pe visele din mine,
Ce mintea-mi binecuvanteaza, ca ploaia pajistile aride.
Si ii dai inimii tandri fiori ce-n spirit imi sadesc increderea
Ca tot in viata trece si-ntr-o zi-mi vei fi alaturea,
Sa nu mai plec nicicand din ale tale brate, ce-n mine aprins-au foc nestins,
Sa-ti stiu iubirea ce-am simtit-o de atatea ori numai in vis.

O adiere lina, asa mi-e tot ce te-aduce-n mine
Si toate caznele le vad prin ochii tai, vapai nestinse,
Ce-au biruit orice, si-mi dau si mie forta de a-ti fi asemenea,
Chiar de-ntre noi sunt grele hauri ce doar lumina le atinge pururea.
Din bratele luminii cu ochi de stele tu ma vezi, un biet destin vesnic cuprins
De-atata dor care la tine ma-ntoarce cu sufletul aprins.

poezie de Raluca Ghiorghiscan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!