Doină
Doină de român, străveche,
Plânsă la izvoare clare,
Pâinea inimii flămânde,
Hrănește în codrul verde,
Dorul, care doare.
Doină, plai de miorițe,
Cu ciobani și cu băcițe,
Du pe-aripi de vânt și nor,
Floarea cântului cu dor,
Lacrima românilor.
Doina dorurilor grele,
Țesută, în piept cu mărgele,
Îngânată de cuci suri,
Lacrimi și izvoare,
Cântă dorul românesc,
Și peste hotare.
Doină sfântă românească,
Cântă-n șezători,
Ofurile omenești,
În plete cu flori,
Brâie de feciori,
Fluier cu fior.
Doină dulce, mândru grai,
Cântată cu mult alai,
În zile de sărbătoare,
De la mic, până la mare
Cântă-mi și mie de leac,
Căci de dor eu nu mai scap,
De când și-a făcut de cap.
poezie de Valeria Mahok (3 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre România
- poezii despre dor
- poezii despre oi
- poezii despre muzică
- poezii despre flori
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre timp
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.