Se-aud lupii
În tăcerile albastre, luna plină stă să cadă
Printre brazii-nconjurați de ienuperi și de jepi;
Haita lupilor pândește, prada vie, să o vadă,
Să o sfâșie-ntre gheare și-ntre dinții de sirepi.
Strigă luna-nfricoșată, dar ecoul se lovește
De un munte de zăpadă ce-a crescut într-un minut
Și în albul fantomatic strigătul i se oprește
Ca și cum, nu se-auzise de la bunul început.
În tăceri prevestitoare de carnagiu, noaptea țipă,
Mișcătoare umbre calcă, făr-a se simți vreun pas,
Cade-un fulg ca o cascadă, pe o aripă rănită
Și se-arată cucuveaua fără cântec, fără glas.
Ochi sticloși apar și foamea se citește-n glas de fiară,
Urletele sparg tăcerea, (e și timp de-mperecheat);
Vor și una vor și alta, liderul alpha s-apară
Să dea start la vânătoare, însă nu prea e vânat.
Dintr-o tufă-o căprioară, sare zveltă. Pradă bună!
Lupii năvălesc în haită și-o sfâșie cu nesaț;
Sânge cald topește neaua și se-mprăștie pe lună
(A-ncercat să scape prada și-a căzut și ea în laț.)
Se așterne ca mătasea liniștea, din nou, pe văi
Colo-n jos, în sat se-aude clinchet viu de zurgălăi...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre tăcere
- poezii despre vânătoare
- poezii despre lupi
- poezii despre început
- poezii despre zăpadă
- poezii despre văi
- poezii despre sânge
- poezii despre sat
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.