Arătarea
Pe cărarea prăfuită
Ce se-ntinde spre izlaz,
Doi flăcăi icnesc, se-agită,
Cocârjați de-o șa găsită
Într-un iaz.
Udă, grea, dar bună șaua,
E purtată de-amândoi
Cu speranța că "ocaua"
Merită din plin "daraua",
Că-i de soi.
Vară, Soare și căldură,
Gâtul arde ca de foc
Și le cere udătură
După-atâta tevatură.
Apă, ioc!
- Nu mai pot! Eu mor de sete!
Hai să mergem jos, la râu -
Poate-or fi și niște fete!
- Da' nărod mai ești, băiete!
Pofta-n frâu!
Se-ncontrară ei o clipă,
Dar, cum setea îi răzbea,
Hotărâră în echipă
Că n-o fi de timp risipă
La cișmea.
Jos, la râu, sub o răchită,
Lâng-o sticlă de rachiu,
Două babe-și frig pe-o plită
Un biban ce-a vrut să-nghită
Vierme viu.
Una scuipă-n sân de frică
Și privește-n vârf de deal
Arătarea încă mică
Ce coboară în vâlcică:
"Poate-i cal!"
- Ia vezi, soro, ce-o fi aia!?
Tu ai sticle peste ochi
Și, de-o fi, îmi iau furcoaia
Ori i-o zic de să-l ia gaia
Cu-n deochi!
- Ete na! Ho, că nu-i bai!
Uite, eu, cu ochelari,
Văd că vine ce-ți doreai
Și mereu prin gânduri ai:
Doi măgari.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viermi
- poezii despre timp
- poezii despre râuri
- poezii despre măgari
- poezii despre moarte
- poezii despre gânduri
- poezii despre greutate
- poezii despre frică
- poezii despre foc
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.