Frunză pe ramuri de os

Iubirea este o descătuşare din convenienţe, una trăită,
o stocare sublimă existentă în interiorul ce se deschide
cu o energie care ţinteşte drept inima-ţi somnoroasă,
toate gesturile pe care le observi şi cântăreşti în fiecare zi,
îşi pun corolarul pe tot ce înseamnă atingere şi mângâiere.

Nu mă lăsa să rabd suferinţa aşteptării fructului
când carnea mea tremură ca o frunză pe ramuri de os
şi se roagă să îndepărteze furtunile declanşate uşor
cu rugăciuni puse pe buzele ce le desenez în vise
pentru a săruta opera înainte de a o expune izbândirii.

De aceea privirea-mi este atât de îndepărtată şi lacomă,
mă apropii de ţărmurile speranţei vâslind împotriva vântului
cu imaginea ce-mi alunecă sub ochi cu o lacrimă de sare,
fără cuvintele frumoase pregătite să fie împărtăşite
doar cu sufletul încărcat de toate poemele de dragoste.

Pămânul îmi arde sub paşii grăbiţi către întâlnire,
amiaza vinovată de tot ce se întâmplă
îmi lasă drumul să odihnească la umbră până seara
când cerul meu şi al tău capătă aceeaşi culoare
într-un echilibru pe talerele nopţii din urmă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!