Lumină, zei şi oameni

Lumină, zei şi oameni
Floare de femingină
Niciodată timpul nu a fost mai dureros decât acum
Îţi simt respiraţia ca o ecuaţie matematică
Ce îmi înghite nerv cu nerv, iubirea fără emoţie
S-ar topi, s-ar dezintegra ca lumina nevăzută de orbi
Azi nu mi-ai şoptit... tot agăţ nişte verbe ca tăcerile icoanelor
Nu mai spune că ninge! Nu are rost!
Veşnicia inimii mele s-a sfârşit
Închide-mi gura cu un cerc de sticlă
Tu nu vei înţelege niciodată rădăcina amară a somnului
E ca un poem fără replică...
Azi se întorc păsările în copaci
Şi lumina e tot mai mare
Dar ce mi-au spus zeii,
Eu nu aud cu mâna ta sau mâna lor
Mă ve-ţi ucide ca pe o floare de cireş, fără strigăt
Continuă să dormi, să dormi,
Până ce răsăritul soarelui va cuprinde în zei lumina!

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!