Atât de jos de cer
Lăsat-am vorbă vieții ca, de-am să plec vreodată,
Cu verde să îmi scalde în locul ce-am trăit
Și-n dunga de cenușă a focului de vatră
Ce-am fost, de s-o putea, un zarzăr înflorit
Să-l crească-n rămășițe cu rădăcin-adâncă
În zori să-mi scormonească statornicul veșmânt,
Iar somnul ce mă prinse, în prea-ndelungă tihnă,
Să mi-l răpună vântul prin creanga-i șuierând.
Lăsat-am vorbă ierbii ca, de-am să plec devreme,
Păscută firea-mi crudă de dorul de mormânt,
Să-mi salte fericită în trainice ciulendre,
Să bată fără milă cu verdele-n pământ,
Pân-or sări grei bulgări din țarina tăcută
Ce bătătură largă imi puse lângă trup,
Să fluiere din frunze-i tulpina de leurdă
Și de-o putea-n zori cucul, mă spurce iar cântând...
Lăsat-am vorbă... ție, ce te-am iubit tăcută
Ascunși de moartea lumii, fugind de Dumnezeu
Ca, de-am să tac, frumoasă, din lumea mea urâtă,
În groapa cu minuni, cu râsu-mi rozaceu,
Să rogi să mă dezlege izvoarele curate,
Cicoarea de pe câmp și flori ce albe pier,
De toată murdăria și neputința, poate,
De-a nu fi fost decât atât de jos de cer.
poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre flori
- poezii despre zarzări
- poezii despre vânt
- poezii despre verde
- poezii despre tăcere
- poezii despre somn
- poezii despre religie
- poezii despre murdărie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.