Atât de jos de cer

Lăsat-am vorbă vieţii ca, de-am să plec vreodată,
Cu verde să îmi scalde în locul ce-am trăit
Şi-n dunga de cenuşă a focului de vatră
Ce-am fost, de s-o putea, un zarzăr înflorit
Să-l crească-n rămăşiţe cu rădăcin-adâncă
În zori să-mi scormonească statornicul veşmânt,
Iar somnul ce mă prinse, în prea-ndelungă tihnă,
Să mi-l răpună vântul prin creanga-i şuierând.

Lăsat-am vorbă ierbii ca, de-am să plec devreme,
Păscută firea-mi crudă de dorul de mormânt,
Să-mi salte fericită în trainice ciulendre,
Să bată fără milă cu verdele-n pământ,
Pân-or sări grei bulgări din ţarina tăcută
Ce bătătură largă imi puse lângă trup,
Să fluiere din frunze-i tulpina de leurdă
Şi de-o putea-n zori cucul, mă spurce iar cântând...

Lăsat-am vorbă... ţie, ce te-am iubit tăcută
Ascunşi de moartea lumii, fugind de Dumnezeu
Ca, de-am să tac, frumoasă, din lumea mea urâtă,
În groapa cu minuni, cu râsu-mi rozaceu,
Să rogi să mă dezlege izvoarele curate,
Cicoarea de pe câmp şi flori ce albe pier,
De toată murdăria şi neputinţa, poate,
De-a nu fi fost decât atât de jos de cer.

poezie de Alina Neagoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cărări de paşi târzii

De-am avut o clipă grea,
De-am avut zile senine,
Dorul de mi-a lăcrimat,
Nu ai fost tu lângă mine.

De-am păşit prin iarbă verde,
De-am trecut tărâm uscat,
De mă înecam prin sete,
Mâna ta, tu nu mi-ai dat.

De-mpleteam dorul ce naşte,
La icoane mă rugam
De tot greul ce mă paşte...
Nu alăturea-mi erai!

De mi-a fost ori greu, ori bine...
Nu ştiu! Am uitat! S-a dus!
Dacă n-ai fost lângă mine,
Ce mai ai acum de spus?

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum de-am uitat?

Şi dă-mi uitarea de nu crezi
Că pentru mine eşti speranţa,
Dar de mi-o dai, cum o să vezi,
Că nu s-a terminat romanţa?

Şi că nu pot, şi că nu ştiu,
Pe care drum să te mai caut
Deşi nu e deloc târziu
Să cânte iar dorul din flaut.

Tot vreau să plec însă revin,
În zarea plină cu iubire,
Dar numai frunze de pelin
Mai caută prin amintire.

Deşi tăceri în mine-au nins
Şi încă ning de-atâta vreme
Mi-e focul dragostei nestins
Iar vâlvătaia-i la extreme.

O vorbă doar aş vrea să-mi spui
Când doruri grele mă apasă
Dar m-ai lăsat a nimanui
Şi ai ales o altă casă.

Iar noaptea este pe sfârşite
Dar să adorm n-am reuşit
Şi gândurile-s obosite
De dorul ce le-a răvăşit.

Dar zorii vin şi din coşmar
Trezirea cu un zâmbet vine;
Cum de-am uitat că-n calendar,
Tu mă scrii zilnic doar pe mine?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste tarzie

Iată, e timpul să plec!
Ca toţi nefericiţii lumii de jos,
voi lua cu mine doar singurătatea.
Când voi trece peste înţelesul
ultimului stih,
cu o vorbă de duh voi plăti
prima vamă,
voi trage după mine zările,
pe care le voi zăvorî
cu ceea ce-ţi plăcea ţie cel mai mult;
cu lacătul care a închis pentru
totdeauna dragostea noastră
târzie, dar frumoasă şi caldă
şi nu de puţine ori chiar toridă.
Ci tu, să-mi aduni umbra
din pulberea vremii,
în ştergarul cu aromă de busuioc
şi-n loc de candelă,
să aprinzi în fiecare zi,
un gând tainic a tot ce-am fost
şi a ce n-am fost.
Poate aşa mă voi mântui!

poezie de Ovidiu Vasilescu Măcin
Adăugat de Cosmina Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plasă...

În străduinţa mea de-a prinde fluturi
Prin tumultoase ore-ntregi,
Am stat semeţ de-am luat chiar şuturi
Şi-n plasă-am fost prins eu, lipsit de legi...

O plasă moale, plină de petale,
De dulci arome, de însufleţiri,
Ce-a început subtil a-mi da târcoale
Plăpânde firi ai magicei iubiri...

Şi-am înţeles... n-am înţeles nimica,
Sau totu-i relativ, poate platonic,
Dar într-un fel m-aş scărpina cu-alica
Pe cerebel să-mi vină-un gând atomic...

Mă-ntreb aşa prin raze selenare,
Cu ce-am greşit de-am dobândit amor
Şi ce-am cules, o pierdere de stare,
O stare-n care aş fi putut să mor...

Păstrând prin gheaţă acelaşi simţământ
Nu am să pierd iubirea ce o port,
Dar am să ştiu că viermele e sfânt
Chiar dacă fluturele-i cap de mort...

În străduinţa mea de-a prinde fluturi
Am prins si io rahat, dar nu turcesc,
Am să-l stârnesc în cele patru vânturi
Că-n altă plasă nu mai pic... să-nnebunesc!!!

poezie de Vasile Zamolxeanu (18 iunie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stanţe

Nu pot să mă chinui lângă vatră-
Plec de-aici în lupta fără veşti.
Poate-acolo va-nceta să bată
Inima în care tu trăieşti.

De cerşit eu nu-ţi cerşesc iubirea,
Patima-mi la ce s-o mai cunoşti!
Focul-nalt ce-mi răscoleşte firea
Stinge-l-voi în sânge, printre oşti.

De-am să cad în noaptea fără lună
Lumea ştiu că nu mă va boci.
A simţirii mele rea furtună
Nimănui povară n-o mai fi.

Sfintele nădejdi din anii-n freamăt
Vor sfârşi pe locul fericit
Unde fără gânduri, fără geamăt,
Va începe somnul mult dorit.

Dar, de nici în somnul ce-o să vină
Al iubirii trudnic vis amar
N-am să-l pot uita- şi-n grea lumină
Chipul tău o să-mi apară iar,

Dacă-n depărtatele hotare
Unde fericirea-şi face veac
Sufletu-mi de răni usturătoare
Nu va mai scăpa cu nici un leac,

Uită-te cu drag la cel ce pleacă,
Ce cu mândră inimă, de-aci,
Prin duşmani şi chinuri o să treacă,
Pentru slava ţării va muri,

Cel care în tainică-mbătare
Cu privirea-n lacrimi te-aţintea,
Mila o stârnea- şi-atât de tare
La surâsul tău se bucura.

poezie clasică de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă

Lasă-mă iubite, lasă-mă să dorm
Lângă crini sălbatici şi miros de flori
Părul să mi-l mângâi şi să-l prinzi în cozi
Câte-o floare roşie s-o aşezezi uşor.
Sânii să-i acoperi cu lugeri subţiri,
Din salcâmi fă-mi haină, că stau în străini,
Picături să-mi curgă pe obraji duios,
Vântul să-mi usuce ochii ce mă dor.
Dacă mă trezeşti să nu-ţi pară rău
Căci eu te-am iubit cu un gând nebun,
Steaua ce-mi conduce paşii pe pământ
Poartă al tău nume şi nu pot să-l uit.
Lasă-mă iubite, lasă-mă pe veci,
Prizonieră-n suflet şi mireasă plec.

poezie de Miriam Nadia Dăbău din Prin singurătatea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucăţi din inima mea!

Am dăruit
la lumea bună,
rea,
bucăţi, bucăţi
din inima mea,
la cei ce mâna,
au întins-o
rugător,
am dăruit
fără răsplată,
ajutor!
Ştiu a iubi frumos,
chiar de-am primit,
răniri mârşave,
prin vorbă sau cuţit,
fâşii de sentimente
pierdute,
în zadar...
cu mângâieri topesc,
a lacrimilor jar.
Nici ploaia
şi nici vântul,
de şters n-au reuşit,
acele fapte bune,
ce-n piatră-am dăltuit
şi chiar dacă la schimb
nu am primit nimic,
rămâne fapta bună,
ce am făcut, voit
şi zic:
Am rupt bucăţi,
bucăţi din inima mea,
iar unii fără teamă,
au călcat pe ea,
nu au ştiut
s-o preţuiască,
E inima unui om,
ce Ştie să iubească!

poezie de Amelia Magori
Adăugat de Amelia Magori
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr sus pe bolta nopţii

Şi de mi-ai fi ultima moarte,
O viaţă lângă tine aş vrea,
Sperând că poate, dintre toate,
Tu ai să-mi fii ultima stea

Iar dacă raza nemuririi,
Va scrie peste mine... pleci!
Prefer din braţele iubirii,
Să trec în lumea celor reci

Şi chiar de-am să devin luceafăr
Pe bolta unei lumi târzii,
Am să aştept precum un nufăr,
Pe apa nopţii să-mi revii

Cu riscul de a pierde totul,
Te voi iubi mai mult ca ieri,
Aici simt eu că-mi este locul,
În sărutarea ce mi-o ceri

Şi chiar de-mi eşti ultima moarte,
Prefer să plec îndrăgostit,
Sperând că ea nu ne desparte,
Acum când iarăşi te-am găsit

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o fi să plec

De-o fi să plec şi crezi că-i prea curând
Să nu mă cerţi şi să nu-mi porţi ranchiună,
De lumea asta nu mă rup râzând,
Cu siguranţă nu de voie bună!

De-o fi să plec te rog doar să mă ierţi.
Am inima de-atâtea lacrimi plină...
Şi nici cu cerul nu vreau să te cerţi
Şi nici nu vreau să cauţi lumii vină.

Atât mi-a fost de lungă-a vieţii aţă,
Prea scurt popasul pe acest pământ.
Cum să trăieşti în lipsa mea învaţă
Şi poartă-mă în suflet şi-n cuvânt.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă trează...

Îmi pun repetativa întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Şi-mi dau răspuns cu mare resemnare
- Că e normal sau poate prea firesc.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

Am stat de-atâtea ori cu ea la sfat
M-a-nmărmurit de câte poate şti.
De-aceea niciodată n-am ratat
Vreo vorbă care ar putea minţi.

Eu ştiu că nu e loc de complezenţă
Iar vorbele sunt spuse provizoriu.
De-aceea regretăm a sa absenţă
Să nu cădem cumva în derizoriu.

Adeseori destinului ne-am cedat
Însă doar ea ştiut-a să reziste.
Şi interogatoriu de a acceptat
E pentru că n-a vrut ca să insiste.

În viaţa mea au mai şi existat
Momente de suspans sau chiar supliciu.
Dar niciodată ea n-a pregetat
Să-mi dea un sfat sau poate un indiciu.

Tot ce vă spun acuma e poveste
Nimic nu e concret, chiar dac-aş vrea.
Iar calea de urmat în viaţă este
Dictată de dorinţa de-a putea.

De multe ori mi-am pus o întrebare
Cum de-am putut atât să te iubesc?!
Fără ca eu să fiu măcar în stare
Să te privesc fără să-nmărmuresc.

E o-ntrebare cu un iz retoric
Ce se-ntâlneşte doar la tine-n vis.
Şi rătăcind acuma prin cuvinte
Încerc să fac acum ce am promis.

Eu mă întreb acum c-un fel de ciudă
- De ce nu aş putea eu să renunţ?!
Dar e păcat de vreme şi de trudă
Iar tot ce fac nu este un denunţ.

De multe ori am vrut ca să renunţ
Dar conştiinţa mea solicitată.
Îmi repeta într-una ca anunţ
Că nu va accepta ea niciodată.

poezie de Florin Cezar Călin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De am şti...

De-am putea lepăda toată ura din noi
Ca pe-o haină prea grea, ponosită şi slută,
Dezbrăcând-o încet, aruncând-o-n gunoi
Împreună cu toată răutatea limbută,

De-am pricepe măcar că suntem trecători
Printr-o viaţă ce e doar un nor efemer,
Că doar tinei flămânde îi mai suntem datori
Pe cărarea ce urcă de la soartă spre Cer,

De-am putea înţelege că parşiva putere
E-o himeră prin care ne credem stăpâni
Peste suflete triste, provocând grea durere
În suflete slabe, în oamenii buni,

De am şti că din toate rămâne ţărâna,
Iar Iubirea e calea, e rostul divin,
N-am lăsa răutatea să mai fie stăpâna
Peste-a noastră menire, peste-al nostru destin!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul din zori - gazel -

Într-o zi, îmi vei fi răsărit
Şi, la tot ce-am trăit, asfinţit,
Pe un ţărm, cu privirea spre cer,
Eu – în braţe cu tot ce-am dorit,
Tu – privind în adâncu-mi de foc
Şi zâmbind pentru ce-ai desluşit.
Ne vom scrie sărutul pe zori
Şi vom fi personaje de mit
Pe o scenă în care actori
În destin ce ne-a fost hărăzit,
Vom fi noi, cei ce joacă un rol
Într-un vis ce se cere trăit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii,
din iarnă pân'a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur.
Am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia.
O vară am sperat să-mi crească aripi,
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Şi să mă ierţi pentru c-am strâns sub pleoape,
cu sârg, toţi norii toamnei, până când
ca într-o rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

poezie de Elena Victoria Glodean din Între două tăceri (3 decembrie 2007)
Adăugat de Elena Victoria Glodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implicare

De ce n-ai spus de la-nceput,
Altei femei îi esti vândut
Cu trup si suflet.
Corăbier fără catarg
Din largul mării adunat
Din marea caldă de corali
De ştire trebuia să-mi dai
Că nu eşti liber.
Imi cer iertare de-am greşit
La mine-i veşnic răsărit
Din cupa amară cu pelin
Eu beau doar vin!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

De lacrimi înfocate, vai! genele-mi sunt pline
Şi mâna-mi acum rece pe harpă a-ngheţat;
Străină mi-este lumea d-acuma pentru mine,
Căci ce-am iubit în viaţă ca visul a-ncetat.

Aveam un frate tânăr a căruia junie
Ca râuşor de lapte luase cursul lin,
Ce în a sa ferice, plăcere, bucurie,
Zicea cu vorbă dulce: "Eu nu voi să suspin!"

Aveam şi-un tată încă, amic cum şi părinte,
A cărui gene albe în plâns au fost albit.
Dar vai! ei dorm acuma în tristele morminte,
Copilul lângă tată, precum au vieţuit.

Iubeam o copiliţă, o tânără suflare,
O floare matinală ce creşte surâzând,
Ce fără să adune în viaţă-o sărutare
În dimineaţa vieţii a încetat cântând.

Tot ce-am iubit în lume a încetat din viaţă,
Şi iarba primăverii sub paşii-mi s-a uscat;
Al vieţii mele soare s-a stins colo în ceaţă
Şi anii mei de tineri în dor s-au întristat.

Eu am trecut ca floarea aici în astă lume,
Dar inima-mi zdrobită atât a pătimit!
Ah! d-aş fi fost o floare purtând un dulce nume,
Aş fi trecut prin viaţă şi n-aş fi suferit.

poezie clasică de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost cuvânt, întâi

de-am să rămân prea mult întinsă-n vreme
cu ochii aţintiţi în asfinţit de gând,
am să arunc în tine cu poeme
şi poate n-ai să ştii c-ai fost cuvânt.

de am s-adorm vreodată cu suspinu-n poală
şi-n mersul tău ţi-atinge tălpile încet,
am să îmbrac o lacrimă cu tuş rămas în coală
şi poate-ai să-mi răspunzi pe-un capăt de bilet.

de nu mai ştiu cărări şi drum umblat vreodată
când răsădeam parfumul nostru-n flori
s-asculţi din rouă chemarea spre cascadă
de-ţi va fi dor de mine uneori.

de anii s-or grăbi pe chipul meu să treacă
şi m-oi sminti în scrieri fără rost
să calci cuvântul tot cu viaţa mea întreagă
să uiţi c-ai fost poem, să uiţi c-am fost.

de ochi-mi vor orbi şi n-oi mai şti făptură
şi grai n-oi mai avea să-ţi spun ultim cuvânt
să-mi dai trei picături ce ţi-au adus iubirea
să scriu ultimul vers, pe urme de pământ.

şi de va fi să-mi dau suflarea toată
de căutări deşarte prin rânduri să te-nvii
aş pironi tot gândul în piatra la cascada
să curgă-n val poeme, c-ai fost cuvânt, -întâi.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă întrebi

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Voi tace căci răspunsul tu îl ştii
Şi n-aş putea în sufletu-mi de plumb
Să răscolesc prin amintiri şi zile mii.

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
De nopţile pustii şi fără tine ştii
Când ruga-n lacrimi mă îngenunchia,
Iar zorii mă prindeau fără să vii?

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Răspunsul a crescut mut între noi,
Ieri erau mici dealuri, azi de piatră munţi
Şi-au împărţit destin şi amintiri la doi.

De ce-am să plec, să nu mă-ntrebi,
Vreau tu să îmi răspunzi mai ştii
Când mi-ai promis că ne vom regăsi,
Dar azi e prea târziu, să nu mai vii.

Eşti liber azi chiar dacă încă sunt,
Nu mă mai roade gândul că nu vii
Şi-n nopţile în care-s trează şi nu eşti
Pe cine strângi la piept te las doar tu să ştii.

poezie de Angela Mihai
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietena mea

Deschid geamul, iarna să iasă,
Să-mi intre primăvara-n casă,
Vom sta de vorbă la cafea
Şi-o s-o fac primăvara mea.

Ea nu va şti... timpul va trece,
Iar eu n-o s-o mai las să plece,
Nu mai vreau vânt sau negri nori,
Am să-mi presar viaţa cu flori.

Soarele-oi lipi pe tavan,
S-apună-o dată la un an,
Iar valul veşnic o să-mi spele
Zilele rele, doruri grele.

Deschid geamul s-alung tristetea,
Invit în suflet tinereţea,
Doar în iubire-am să mă-mbrac,
Nesperanţele mi le tac.

Linişte-am să-mi inoculez,
Am să-mi dau voie să visez,
Căci mă va ajuta sprinţara,
Prietena mea, Primăvara!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ştiu că mâine...

Şi ştiu că mâine am să mor,
Şi nimănui nu-i fie dor,
Căci de-am să plec, plecat n-oi fi,
Ci doar cu voi zi după zi.

Voi ce mi-aţi fost prieteni dragi
Nu mă veţi plânge la mormânt,
Ci-mi veţi aduce pumni de fragi,
Eu să îi gust de sub pământ.

Să-mi fie sufletul ferice,
Că v-am avut mereu alături,
N-o să vă uit, chiar de aice
Mi-e zborul aripe de fluturi.

Mă simt firav, făr' de putere,
Altfel eu moartea o vedeam!
-Nimic mai mult eu nu pot cere,
Decât viaţa 'napoi s-o am.

Să mă reîntâlnesc cu voi
Să ne distrăm ca-n tinereţi,
Să preţuim clipele noi,
Să fim ca altădat', ştiu, vreţi!

Dar din păcate eu m-am dus,
Nimic nu se mai poate face,
Că nu v-am spus ce aveam de spus,
În moarte nu îmi va da pace.

Moartea m-a luat nepregătit,
M-a rupt de tot de lumea noastră,
Sunt călător spre infinit,
S-ating pierdut zarea albastră.

............................................................

Voi să mă căutaţi în manuscrise
Când eu în lumea asta n-oi mai fi,
Acolo-s gândurile mele scrise,
Aşternute toate-n poezii.

poezie de Răzvan Isac (19 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!