Amurg

Mă hrănesc cu amintiri
Când gând şi foc se-ncheagă
Şi mă cufund în pur simţiri
Când tot în jur se leagă.

Şi tot ce zace, tot ce-i mort
Din suflet se revarsă
Şi n-am hotare, nu socot
Că ce cunosc mi-e casă.

Şi mă întreb şi mă strofoc
Tu lună ce te clatini?
Iar mă lumini cu gând de foc
În noaptea mea de patimi?

O fi venit cu dor nespus
Amorul să mi-l vază
Cu cin' te cerţi, cu cin' te lupţi?
Tu lună rămâi trează!

Şi mi s-arată peste zori
Rezbelul dintre stele
Una-i lumină şi culori
Şi alta făr' de ele.

Şi cântă tot jur împrejur
Că prima va răsare
Luna cu cugetul bătrân
Se-mprăştie în mare.

Se leagănă pe valuri culmi
Şi dusă-i, arz-o focul!
Căci în bătrâna dintre lumi
Eu îmi pusei norocul.

Plecarea razelor pustii
Spre liniştea uitării
O cântă stoluri străvezii
Singurătăţii mării.

Flama mi se pierse-n vânt
Şi se întoarse-n chaos
Eu rămân gol şi râmân gând
Şi tot în jur e haos.

Are acelaşi chip străin
Şi sufletu-mi înţeapă
Cu ţeluri vagi şi crez hain
De inimă s-agaţă.

El doar clădeşte-n inimi reci
Palate de cleştare
Eu mi-aş da gândul meu pe veci
În schimb pe-o sărutare.

Dar haosu-i de neclintit
Nu mă socot cu dânsul
Neprihănit şi de nimic
Îmi râde-n tâmplă plânsul.

Oh, cât aş vrea să-l văd căzut
Cu visele deşarte
Şi eu să mor odat' cu el
Să mă renasc din ape.

Să mi se dea un veac de timp
Să îl privesc cum piară
Şi să-l înviu ca să îi strig
Finalul iar şi iară.

Şi toate cele de demult
Ce s-au scăldat în dânsul
Să nege gesturi din trecut
Să-mi ceară iarăşi plânsul.

Dar plânsul meu apus de timp
Acum e-nţelepciune
Şi n-o s-o dau pentru nimic
Din nimicul de lume.

Se plimbă stele ne'ncetat
Pe boltele de vrajă
Şi de când haosu-i plecat
Luna e mereu trează.

poezie de Silviu Obreja (august 2016)
Adăugat de untimidsijumatate
Votează! | Copiază!