Inimă neîmpărţită

Niciodată nu priveşte şi spre glie şi spre Slavă
Inima neîmpărţită nu va deveni epavă
Ţinta ei nu e tenebra ce se-aşterne-n locuri joase
Ci în zări nemărginite din ţinuturi luminoase.

Nu ia apă din izvoare tulburate de noroaie
Şi nu se adăposteşte într-un cort clădit din paie
Iar când vine vreun necaz nu se duce-n altă parte
Unde-ar fi manifestarea, grea, a stărilor deşarte.

La propunerea lansată să mai guste elixirul
(Când cu multă eleganţă i s-a arătat potirul)
Fermitatea nu-i slăbeşte, nu se lasă înşelată,
De la lume nu acceptă niciun sfat şi nicio plată.

Fiinţa-n care locuieşte credincioasă se numeşte
Inima neîmpărţită şi-n necazuri mulţumeşte
Iar când sare-n ajutor o face cu pasiune
Nu se trage înapoi de la cânt şi rugăciune.

Poartă marea greutate fără murmur sau cârtire
E cuprinsă de-atmosfera care vine din iubire
Nu e amalgam în ea: şi vacarm şi armonie
Dă balsam vindicator celor plini de agonie.

Dovedit-au şi martirii, dovedit-au şi profeţii
Inima neâmpărţită nu doreşte epoleţii
Slujba ei e altruistă, hotărârea ei e clară
În adâncuri cu himere niciodată nu coboară.

S-a format în sânul ei mediul cald, plin de lumină
Vrea să fie împăcată, vrea ca Fiul să revină
Dedicarea şi-o menţine doar mergând cu El pe cale
Ca să fie împreună şi în sferele astrale.

Tot aşa să fii în viaţă: curajoasă, temerară
Ca să poţi să-nfrunţi oştirea care vine din afară
Şi, păstrând ce ai primit când ai acceptat lucrarea,
Să priveşti în consternare şi sosirea şi intrarea.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Votează! | Copiază!