Inimă neîmpărţită

Niciodată nu priveşte şi spre glie şi spre Slavă
Inima neîmpărţită nu va deveni epavă
Ţinta ei nu e tenebra ce se-aşterne-n locuri joase
Ci în zări nemărginite din ţinuturi luminoase.

Nu ia apă din izvoare tulburate de noroaie
Şi nu se adăposteşte într-un cort clădit din paie
Iar când vine vreun necaz nu se duce-n altă parte
Unde-ar fi manifestarea, grea, a stărilor deşarte.

La propunerea lansată să mai guste elixirul
(Când cu multă eleganţă i s-a arătat potirul)
Fermitatea nu-i slăbeşte, nu se lasă înşelată,
De la lume nu acceptă niciun sfat şi nicio plată.

Fiinţa-n care locuieşte credincioasă se numeşte
Inima neîmpărţită şi-n necazuri mulţumeşte
Iar când sare-n ajutor o face cu pasiune
Nu se trage înapoi de la cânt şi rugăciune.

Poartă marea greutate fără murmur sau cârtire
E cuprinsă de-atmosfera care vine din iubire
Nu e amalgam în ea: şi vacarm şi armonie
Dă balsam vindicator celor plini de agonie.

Dovedit-au şi martirii, dovedit-au şi profeţii
Inima neâmpărţită nu doreşte epoleţii
Slujba ei e altruistă, hotărârea ei e clară
În adâncuri cu himere niciodată nu coboară.

S-a format în sânul ei mediul cald, plin de lumină
Vrea să fie împăcată, vrea ca Fiul să revină
Dedicarea şi-o menţine doar mergând cu El pe cale
Ca să fie împreună şi în sferele astrale.

Tot aşa să fii în viaţă: curajoasă, temerară
Ca să poţi să-nfrunţi oştirea care vine din afară
Şi, păstrând ce ai primit când ai acceptat lucrarea,
Să priveşti în consternare şi sosirea şi intrarea.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moara viselor

La moara părăsită de pe râu,
Mai vine un bătrân cu o desagă
Ce poartă-n ea nu boabele de grâu,
Ci petice-adunate-o viaţă-ntreagă.

Doar el mai vine, ultimul morar
Din vremea-n care pumnul de făină
Se drămuia în traiul prea amar
Al celor ce pământului se-nchină.

Nu merge moara: pietrele s-au ros,
Îmbătrânite-n anii de rotire
Din care el, bărbat pe-atunci vânjos,
Îşi aminteşte marea lui iubire.

Nici roata nu mai merge. S-a oprit
Atunci când ea s-a dus în altă lume
Purtând în pântec fructul mult dorit
Ce-a căpătat doar printre îngeri nume.

Mai vine. Rar. Nu-i trebuie nimic
Din tot ce-a mai rămas în vechea moară;
El vrea, din amintiri, măcar un pic,
Un strop din visul său de-odinioară.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulg

de sus din munţi, din văi, din lacuri glaciare
infime sclipiri din ape, spre cer s-au ridicat
şi-ncet s-au aşezat pe înalte ceruri, în apă pură
dar de iarnă, ca pentru pământ să fie dat

şi-n Decembrie nourul format în a sa fiinţă
în fulgere şi încărcări de energii, el a creat
cătând în jos cu a sa lumină, el să trimită
fulgi de nea curaţi, născuţi în puf de alb

spre lume el drumul încet, sculptat şi-a dat
el singur, fulgul tău, prin ceţuri, încet s-a arătat
spre a ta fereastră şi-a ei lumină, ca să sclipească
ca chipul tău zeiesc, să-l vadă îngereşte întruchipat

în fereastră, tristă, tu stai şi-n sus a ta privire
priveşti fulgul tău când vezi că vine şi tresari
simţind atunci că el spre tine vine a bucurie
trimis de cel ce te iubeşte, şi-n vise, drept dar

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul răspunsului

Ceasul răspunsului e-aproape
Să nu risipim răbdarea
Când vin învolburatele ape
Cu EL depăşim încercarea.

Ceasul răspunsului vine
Să nu ne prindă-ndoiala
Sufletul, mereu, să se-nchine
Să nu mai revină răceala.

De-a Lui iubire să nu ne-ndoim
Niciunde, nicicând, niciodată
Încrederea să n-o părăsim
Căci ea ne-aduce răsplată.

Crezând, răbdători, că soseşte
Răspunsul cel mult aşteptat
Avântul spre Slavă sporeşte
S-ajungem la-l nostru-mparat.

El are un plan şi-o lucrare
Şi vrea fericiţi sā trāim
În stāri grele, precare
Numai spre El sā privim.

Nu e tārziu cānd din Slavā
Primim rāspuns potrivit
Când cineva ne întreabā
Spunem: "El sā fie slāvit."

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (2 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Priveşte, atent, cum timpul zboară

Priveşte, atent, cum timpul zboară
Preţuieşte-l mult ca pe-o comoară
Ţi-e dat să-l trăieşti spre slavă cerească
Omul lăuntric, mereu, să crească.
Taină adâncă în CLIPĂ se-ascunde
Numai prin har se poate pătrunde
Secunda, minutul apoi o urmează
Mersul lor, nicicând, nu-ncetează.
Trecut-ai prin ani de grea frământare
(C-aşa-i în viaţa cea trecătoare)
Dar înc-un an de-ndurare ţi-a dat
Stăpânul care la El te-a chemat.
Priveşte, atent, cum timpul se duce
Spre cele divine el te conduce
Primit-ai în dar încă o vreme
Să poţi să priveşti cereşti diademe.
Păşeşte convins în anul ce vine
Că poţi, din nou, victorii obţine.
Cu-acelaşi zel să mergi spre răsplată
Cu cântec crucea să fie purtată.
Ţi-a fost hărăzit un an de-ndurare
Rod bogat s-aduci la altare
Ocazii vor fi: profită de ele
Să dai ajutor în clipele grele
Să nu treacă ziua fără Scriptură
(Doar ea îţi spune de-a luptei armură).
Măsoară succesul din anul ce vine
Doar prin Cuvânt – c-aşa se cuvine.
Când vin oropsiţi să ceară o pâine
Nu-i amâna pentru ziua de mâine.
Acceptă poveţe venite din Slavă
Respinge starea clădită pe pleavă
Priveşte, atent, cum timpul zboară
C-aşa revelaţii la tine coboară
Să ştii să numeri cadouri trimise
De-Acel ce-mplineşte doruri şi vise.

poezie de George Cornici (31 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndemnurile Duhului

Trăiţi ca fii răscumpăraţi
Din traiul plin de îngâmfare
Şi niciodată nu uitaţi
C-aveţi în Paradis intrare.

Nicicând nu vă lăsaţi răpuşi
De standardul propus de lume
Trataţi pe cei ce-au fost excluşi
Când propagat-au sfântu-I Nume.

Primiţi în casă pe sărmani
Şi daţi-le Cuvânt şi pâine
Iar de-au nevoie şi de bani
Nu amânaţi de azi pe mâine.

Un crez format lângă Păstor
Hrăniţi-l zilnic, cu-ndrăzneală,
S-ajungă în ceresc Decor,
Să fie tare-n orice boală.

V-am îndemnat şi vă îndemn
Să nu slăbiţi în pasiune
Iar când de Sus primiţi un semn
Din el să faceţi misiune.

Veţi mai gusta dezamăgiri
În pământeasca drumeţie
De-aceea înălţaţi priviri
Spre Plaiul plin de măreţie.

Primind un sfat cu sursa-n Rai
Pe cale va spori elanul
De-i iarnă sau de-i luna Mai
Vedea-veţi Slava şi Limanul.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (15 iunie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâns lăuntric

Mă dezbrăcase iarna de multă pasiune,
Ce o simţeam adesea, când gândul mi-l furai...
Dragostea mi-era un aprins cărbune,
Şi în adânc purtată şi prin sus, prin Rai.

Şi însetată de iubire, ţi-am dăruit sublimul meu...
Iar tu ca vipera şireată,
M-ai tot rănit mereu... mereu!
Dar, pentru toate este-o plată!

Şi strig în sus, la Dumnezeu...
Să vină iarăşi cu dreptate!
Din inima ta de ateu,
Să te lucreze parte cu parte.

Şi vine vara... timpul trece...
Eu tot aştept să te trezeşti...
Inima mintea o întrece,
Când tu te-ai accepta ce eşti!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa te văd

O rază de lumină
În geana dimineţii,
O apă cristalină
Ce udă floarea vieţii,
O pată de culoare
Ce ochii îi încântă,
Balsam de alinare
Când inima e frântă,
O briză răcoroasă
Ce arşiţa o stinge,
Privelişte frumoasă
Când plouă şi când ninge,
Fântână de iubire
Profundă şi curată
Portal spre nemurire
Şi viaţă îmbelşugată,
Femeia ce-am poftit-o,
Din sferele divine;
Aşa te văd, iubito,
Când mă gândesc la tine.

poezie de Octavian Cocoş (7 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerini

Pelerini suntem spre Plaiul unde-i, veşnic, primăvară
Nicicicând nu ne afectează vorba plină de ocară
Simţuri sfinte, constructive inima o penetrează
Tot parcursul spre Cetate Raza sfântă-l luminează.

Ţinta noastră este clară, nu e nicio îndoială
Ne-am desprins şi de tradiţii şi de humă şi de fală
Nu mai vrem filozofie care naşte-n noi păreri
Cum că roade nu produc stări venite din dureri.

Labirinturi sunt destule, dar avem un Ghid vestit
Doar pe El Îl ascultăm, doar în El am investit
Ştim precis ce ne aşteaptă pe-nsoritele meleaguri:
Stări mai dulci şi mai gustoase decât picurii din faguri.

Străbătut-am pân-aici calea-ngustă şi pietroasă
Şi cu Fiul am cântat şi am stat, cu drag, la masă
Tot aşa suntem decişi să urcăm spre zări albastre,
Să-I turnăm şi-n viitor mirul ce-i în alabastre.

Slăbiciunile ce-apar toate, toate-s vindecate
Ne bazăm în pribegie doar pe Sfânta Trinitate
Şi-astfel sfânta bucurie ne-nsoţeşte-ntotdeauna
Să n-abandonăm chemarea de-a primi, în Cer, cununa.

Întâlnim şi alţi drumeţi animaţi de doruri sfinte
Şi ne-oprim să ne-nchinăm preacinstitului Părinte
Şi-mpreun-apoi cântăm cântecul descătuşării
Şi-l trimitem ca ofrandă, fericiţi, în largul zării.

Călători fiind pe drumul care duce-n Nemurire
Înălţăm stindardul luptei, pretutindeni dăm de ştire
Ce-am primit când a venit Fiul să ne lumineze
Şi cum vrea ca milioane să-L iubească, să-L urmeze.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (22 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu spune niciodată, niciodată...

De spui în viaţă: niciodată, niciodată!
Convins de hotărârea ta,
destinul a tot ştiutor...
te va purta ca vântul răsfăţat,
din poartă în poartă,
spre scopuri precise,
spre capăt de şoaptă,
fiind dinainte prescris,
nu cum vrem noi,
nici cum vrei tu,
ci cum vrea EL,
căci toţi suntem lucrarea Lui enigmatică.
Nu spune niciodată, niciodată!

poezie de Valeria Mahok (6 mai 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea în inima ta
Nu vine când vrei sau vrea,
Vine când câştigi lupta
Pe care o cere ea.

catren de Ioan Hapca din Sfaturi simple împletite simplu-n rime potrivite...
Adăugat de Ovidiu Lucanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştim bine

Nu-i nicio îndoială în sufletele noastre
E-o altă lume dincol' de zările albastre
Ne străduim s-ajungem acolo prin credinţă
Să împlinim, în toate, a Cerului cerinţă.

Ştim bine Cine-aduce în suflete o stare
Care creează-n noi tărie-n încercare
De-aceea-n lupta vieţii nu şovăim pe cale
Şi ne lăsăm cuprinşi de stări cu osanale.

Când ezitări apar ştim Cine le calmează
Acel care din Slavă, necontenit, veghează
Primejdia când vine imediat trimite
O nouă viziune şi forţe-ntinerite.

Ştim bine că victorii noi nu putem obţine
De nu trimitem gânduri spre zările senine
Şi nu putem ajunge la Malu-ncununării
De nu predăm fiinţa în braţele salvării.

Cunoaştem rezultatul convingerii totale
Şi ce ne-aşteaptă-n spaţiul splendorilor astrale
Că promovăm principii în Slavă concepute
E că am şters o stare cuprinsă de derute.

Ştim bine ce ne-ndeamnă cuvântul Cărţii sfinte
Să ne putem desprinde de humă şi morminte
Tristeţea când soseşte ne-aduce-nseninare
Să fim tot optimişti şi-n ceasul de-nnoptare.

Nimic în lumea plină cu-atâtea documente,
Cu-atâtea afirmaţii ce nu-s în Testamente
Un crez nu-l poate stinge; l-a sigilat Mesia
Să proclamăm, pe cale, mesajul şi solia.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (3 februarie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot greul împreună

În ochii tăi se vede mulţumirea,
Iar faţa ta radiază de fericire,
Cred că e obosită şi plină iubirea,
De voioşie şi multă-mplinire.

La fel şi-n mintea mea o rază guvernează,
Iar dragostea ta vine cu puteri profunde,
Şi-n armonia iubirii, viaţa-mi controlează,
Iar multă credinţă-n inima mea pătrunde

În jurul meu toţi văd schimbarea,
Şi chiar se-ntreabă toţi cu uimire,
Că tot necazul şi toată supărarea,
E acum cuprinsă de multă fericire.

Uneori-n viaţă apare cate-o teamă,
Când boala vine cu neputinţă,
Acum când viaţa-mi este dragă
Trebuie o luptă pentru biruinţă.

Destul de chinuită era viaţa mea,
Capriciile copiilor, eu le împlineam,
Iar inima mea frântă încă spera,
O dorinţă de-mplinire încă aşteptam.

Am înţeles acum că viaţa nu e goală,
E plină de iubirea ta pentru mine
Şi încă, nu trebuie nimeni să moară,
Să facem totul să ne fie bine.

poezie de Eugenia Calancea (14 iulie 2020)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sper în prezentul luminos

Frica îmi vine când se lasă seara,
Când stau afară amintirile curg ca ceara,
Iar întunericul infernal
Mă face să tremur ca în final,
Amintirile frumoase a clopotelor trecute,
Le văd în zare şi sunt tăcute,
Dar timpul nu are dus şi întors,
Ca şi parfumul fără de miros.
Văd chipul tău când zorii se ivesc
Şi-aud din nou glasul tău firesc,
Simt inima ta parcă în mâna mea,
Aş vrea să strig, dar nu m-aude nimenea.
Cred că durerea mă străpunge
Şi-n gândul meu îmi zic, ajunge.
Revin din nou la realitate
Şi văd în jur multă răutate,
Dar eu repet o bună rugăciune,
Că să mai scap de astă amărăciune.
Prezentul vreau să fie luminos,
Că vreau să am un vis mult mai frumos.
Trecutul să rămână spălăcit
Şi totul să-mi pară învechit.
Toate visele sunt de la Dumnezeu
Şi noi visăm din timp mereu.

poezie de Eugenia Calancea (20 iunie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta...

Vine o zi când nu poţi refuza aerul
fără soarele meu
care s-a strecurat în odaia ta.
Vine o clipă în care reflexia lui va străluci
în ochii tăi prea plini de mine.

În partea asta a lor am rămas
la prima mângâiere.
Aerul pe care nu-l mai aveam atingea inima ta
cum parfumul crud şi dulce al primăverii
atinge inima iasomiei.
Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta
când un zbor fără tine m-ar ucide?

poezie de Camelia Opriţa din Recurs pentru Infinit
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a trebuit să caut iubirea...

N-a trebuit să caut iubirea
Venit-a la mine din Plaiul ceresc
Şi-azi mi-amintesc, cu drag, întâlnirea
Când înţeles-am ce vrea Nemurirea
Cu fiinţa-mi cuprinsă de zel omenesc.

N-a fost nevoie să merg pe-o cărare
Ce duce-n terenul de taine cuprins
Să pot să-i spun tot ce mă doare
(Orice necaz şi orice-ncercare)
Ci Ea a-nviat ce-n mine s-a stins.

Voiam s-o cunosc, să ştiu unde este
Distanţă enormă voiam să parcurg
Să trec prin cetăţi, să trec peste creste
Să văd că-i reală şi nu o poveste
Dar Ea mi-a şoptit într-un ceas de amurg:

"Sosit-am din Slava nemuritoare
Cereasca Lumină în fiinţe s-o pun
Cuprinse să fie de sfânta suflare,
Să simtă puterea ce dă vindecare
Şi cât le iubeşte Păstorul cel Bun...

Sosit-am să-ţi fiu sprijin pe cale
Să-ţi dau ce-ţi lipseşte, sens de-a trăi
S-accepţi, zilnic, stări ideale
Şi-acele cadouri sublime, reale
Şi tot ce Cuvântul poate grăi."

N-a trebuit să-i spun suferinţa
Atingerea Ei mi-a dat nou elan
În bucurie s-a transformat neputinţa,
Gliei nu i-a mai fost roabă dorinţa,
Am vrut să-mplinesc divinul ei plan.

Îmi ştie o boală, îmi ştie oftatul
Nicicând nu mă lasă pradă să fiu
Celor ce vor să domnească păcatul.
Mi-a spus ce vrea să facă-Mpăratul
Şi-n zorii zilei şi-n ceasul târziu.

Anii se duc; Ea rămâne cu mine
Mă-nalţă când cad în praful lumesc
Plânge cu mine când m-apasă suspine
Prezenţa ei prin văi, pe coline
M-ajută, mai mult, spre Cer să privesc.

Nicicând n-a fugit în ore de criză
Ci-a fost cu mine uşurare să-mi dea
Apoi, a venit o altă surpriză:
Pătruns-a în viaţă o tainică briză
S-aducă splendoare în inima me.

N-a trebuit să caut iubirea
În alte ţinuturi cuprinse-n mister
Era aici, mi-amintesc întâlnirea
Când am aflat ce-nseamnă jertfirea
Şi cum ne păzeşte preasfântul Vier.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (25 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

O părtăşie-n rugăciune

O părtăşie-n rugăciune
Cu Tine, Domn glorificat
Înlătură o presiune
Alină sufletu-ntristat
E-un timp de dulce-nviorare
Când, parcă, ne aflăm în Rai,
Când nu mai e îngrijorare
Şi-i un miros din luna Mai.

Spunându-Ţi tot ce ne apasă
Ne-asculţi, atât de răbdător
E o dovadă că Îţi pasă
Să fie jugul mai uşor
Şi-o hotărâre ne pătrunde
Să fim, mereu, însufleţiţi
Să vrem iubirea să inunde
Pe foarte mulţi nemântuiţi.

Lumina care ne-nconjoară
Când stăm ‘naintea Ta plecaţi
Simţim c-aduce primăvară
Să fim, spre Cer, mai ataşaţi
Prezenţa Ta ne copleşeşte
Îţi mulţumim că ne-ai primit
Tu ne tratezi dumnezeieşte,
Tu vindeci sufletul zdrobit.

E-o tainică eliberare
De tot ce azi ne-a frământat
Sublima înfrumuseţare
Lăuntrul ne-a înmiresmat
N-am vrea-ntâlnirea să sfârşească
E-atât de bine când priveşti
Spre starea noastră omenească
Spunându-ne că ne-nsoţeşti.

Îţi spunem de-un necaz, de-o rană
Şi e miracol: au trecut
Ai şters o lacrimă din geană,
Ai uşurat ce ne-a durut
Învăluiţi în revelaţii
Gustăm din suflu-Ţi penetrant
Şi gândul merge-n constelaţii
Căci nu vrea zgură, nici neant.

Din strălucirea feţei Tale
Luăm încredere şi-avânt
Şi-apoi în aşternutul moale
Ne va-nsoţi al Tău Cuvânt
Şi-n cupa inimii-l vom pune
Să fie pavăză şi far
Să ne-amintim c-am fost cu Tine
Şi-n veşnicul, sublim Hotar.

poezie de George Cornici din Nuanţe stelare (27 noiembrie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul lui Iacob

Fugea de mâna lui Esau,
Departe-n lumea largă, sau
De amintirea că-a greşit
În faţa Domnului, voit?
El spuse-n rugăciune aşa:
,, Părinte, iartă vina mea!
Oh, dă-mi un semn, un sfat, un vis"...
Şi-n vis văzu un paradis.

Din care coborau spre el
Vâslind din aripi, uşurel,
Mulţi îngeri pe o înaltă scară
De importanţă planetară.

Isus Cristos, El ne-a legat
De ceru-albastru, preacurat.
Să-mi fie inima Betel,
Loc sfânt păstrat doar pentru El.

Când Iacob a ajuns la ţintă
Sa învoit cu socrul său,
Şi-a nimerit-o de minune:
Laban era şiret şi rău

Împotmolit în plasa vieţii
Se-ntoarce Iacob înapoi,
Şi biruieşte-n rugăciune.
– Aşa vom birui şi noi.

Cum Israel, trecând Iabokul,
Venea spre casă şchiopătând,
Esau l-a-ntâmpinat cu arme,
Dar l-a primit, apoi, plângând.

Când Domnului îi place calea
Pe care mergi în ascultare.
Îţi face prieteni chiar duşmanii,
Şi-ţi dă rezervă de iertare.

poezie de Florin Laiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul vine când încetăm cu întrebările, mi-am zis eu ca să mă liniştesc. Vine când întrebarea coboară din creierul limbut şi ne cuprinde inima şi trupul.

Nikos Kazantzakis în Raport către El Greco
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prinţul păcii

Fă-ţi bucurie în suflet creştine,
În Betleem răsună câmpia.
Îngeri coboară din slavă la tine,
Să te anunţe că Cel care vine,
Este Mesia.

Du-ţi încântarea la cote supreme,
Cerul devine unit cu Pământul.
Zi-i bun venit lui Isus în poeme,
Lasă-te smuls din atâtea probleme,
Vine Preasfântul.

Cum proorociră profeţii- n vechime,
S-a coborât Prinţul păcii-n Efrata.
Nu pot cuvintele-n ritm să exprime
Vestea primită în sunet, pe ştime…
Haide, fii gata!

Stai în prezenţa oştirii de slavă,
Iar peste zarea umbrită de ger,
Între nămeţii din lumea bolnavă,
Fă-ţi altă lume de vis, o dumbravă
smulsă din cer.

S-a îmbrăcat Universul de zare,
Pruncu-nfăşat într-o iesle stă pus.
Pe bolta nopţii… o stea călătoare,
Vrea să conducă o lume ce moare,
Către Isus.

Ca să-ţi coboare în inimă zorii
- sărmanule suflet de iască -
Hai în cetate în rând cu păstorii,
Domnul în tine şi-n toţi muritorii,
Vrea să se nască.

poezie de Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea dintâi

Iubirea dintâi era mai duioasă
Mult nu stătea, la cafea, pe terasă
Mergea la acei cu probleme spinoase
Chiar prin dogori sau nopţi friguroase.

Azi ne şopteşte la toţi cu ardoare:
"Mă-mpingeţi spre margini şi asta mă doare
Vreţi altă iubire îmbrăcată-n rutină,
Vreţi alt sentiment şi altă regină."

La toţi ne-aminteşte de timpul apus
Când mult mai intens iubeam pe Isus,
Când nu amânam lucrări importante
De dragul unor structuri captivante.

Tandreţea e-n ea, nicicând n-a forţat
Cu noi la necaz, oricând, ea a stat
Ce-am câştigat că i-am spus să se ducă?:
Simţim că în noi ceva se usucă.

Iubirea dintâi fiind răbdătoare
Mergea prin ninsori cu multă ardoare
Purta cu ea solia primită din Slavă
La cei ce stăteau, amăgiţi, în epavă.

De când n-am chemat-o să vină-n Cetate?
De când ne-au pătruns păreri încurcate,
De când am păşit în alte incinte
Unde-am primit doar blidul de linte.

Curaj dovedind în orice-ncercare
Depăşea furtuna şi-adânca-nnoptare
Pe cei căzuţi îi ‘nălţa din noroaie,
Nu tremura când veneau grele puhoaie.

Ea bate şi azi; la uşă iar bate
Dar vai! Nepăsarea din nou o combate
Credinţa modernă aşa o tratează
Pe cea mai tăcută şi sfântă Vitează.

Ar trece prin foc de-ar fi să o cheme
Acei inundaţi de puhoi de dileme
La sacrificiul suprem ea se duce
Pe cel încurcat în hăţiş să-l descurce.

De-o vrem printre noi, de-o vrem iar la masă
Vedea-vom, din nou, că-i cea mai frumoasă
Doar o privire spre ea de se-ndreaptă
Aleargă spre noi din treaptă în treaptă.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (7 martie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!