Dragoste printre ruine

1
Mi-o amintesc pe mama în ultimii ei ani de viaţă,
împăturind după cină faţa de masă,
nespus de grijulie,
de parcă
era vorba despre drapelul
unei ţări care încetase să mai existe,
dar care, odată, a guvernat întreaga lume.

2
7 A. M. şi omul desculţ
părăseşte casa iubitei
pentru a se întoarce în camera lui de la subsol,
la capătul aleii; îl salut dând din cap,
continuând să culeg
primele narcise galbene
care abia au înflorit.

3
Un elicopter zboară deasupra capului,
amintindu-mi de acel război prin care am trecut,
în care un prieten şi-a pierdut viaţa,
altul minţile,
iar unul s-a întors fericit
pentru că n-a pierdut decât un deget inutil.

4
Am jurat să scriu cinci poezii astăzi,
privesc în vale şi văd o cioară
ridicându-se din zăpadă pe Bulevardul 5
ca şi cum ar fi fost trasă de nişte corzi invizibile –
şi deodată mai am de scris doar o poezie.

5
Am supravieţuit
încă o iarnă: fesul meu negru,
mănuşile mele desperecheate,
inima mea îngheţată, suspicioasă.

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!