Dragoste printre ruine

1
Mi-o amintesc pe mama în ultimii ei ani de viaţă,
împăturind după cină faţa de masă,
nespus de grijulie,
de parcă
era vorba despre drapelul
unei ţări care încetase să mai existe,
dar care, odată, a guvernat întreaga lume.

2
7 A. M. şi omul desculţ
părăseşte casa iubitei
pentru a se întoarce în camera lui de la subsol,
la capătul aleii; îl salut dând din cap,
continuând să culeg
primele narcise galbene
care abia au înflorit.

3
Un elicopter zboară deasupra capului,
amintindu-mi de acel război prin care am trecut,
în care un prieten şi-a pierdut viaţa,
altul minţile,
iar unul s-a întors fericit
pentru că n-a pierdut decât un deget inutil.

4
Am jurat să scriu cinci poezii astăzi,
privesc în vale şi văd o cioară
ridicându-se din zăpadă pe Bulevardul 5
ca şi cum ar fi fost trasă de nişte corzi invizibile –
şi deodată mai am de scris doar o poezie.

5
Am supravieţuit
încă o iarnă: fesul meu negru,
mănuşile mele desperecheate,
inima mea îngheţată, suspicioasă.

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-o amintesc pe mama

Mi-o amintesc pe mama în ultimii ei ani de viaţă,
împăturind după cină faţa de masă,
nespus de grijulie,
de parcă
era vorba despre drapelul
unei ţări care încetase să mai existe,
dar care, odată, a guvernat întreaga lume.

poezie de Jim Moore, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar viaţa aceasta complet fericită n-a ţinut decât o vară. Toamna, ne-am dus la Roman cu mama mea, care avea să nască; cu moşul meu, care-şi tăiase două degete la un ferăstrău mecanic. În acea toamnă, a murit mama mea. Mi-aduc aminte ca prin vis de dânsa bolnavă, dar ţin minte foarte bine cum era întinsă pe masă, moartă, cu lumânări la cap. În zilele cât a stat moartă acasă, uneori plângeam, dar uneori mă jucam de-a ascunsul cu nişte băieţi şi apoi iar plângeam. Fericită, dar crudă şi egoistă vârstă! Întotdeauna mi-aduc aminte cu displăcere, parcă cu un amar reproş pentru mine, că atunci m-am jucat! Niciodată, niciodată n-am dat mamei mele a mia parte din ce mi-a dat ea! Pentru ce s-a născut ea, pentru ce a trăit? Sunt milioane de fiinţe care au avut soarta ei şi pe care nu le ştiu. Dar ea, fiindcă mi-a fost mamă, în mintea mea are un loc unic şi întâmplarea ei e un lucru extraordinar pentru mine. Orice viaţă e un lucru extraordinar pentru cineva -- şi nimic, absolut nimic, pentru alţii!

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autobiografie

Uneori
când venea vorba despre ea însăşi
mama spunea:
Viaţa mea e tristă şi liniştită,
eu întotdeauna am păşit în vârful picioarelor.
Dacă mă supăr un pic
şi bat din picior,
ceştile pe care le am de la mama,
încep să zdrăngăne pe şifonier
şi mă fac să râd.

Când m-am născut, aşa mi s-a spus,
un fluture a intrat pe fereastră
şi s-a aşezat pe patul mamei,
dar în acelaşi moment un câine a urlat în curte.
Mama s-a gândit
că e un semn rău.

Viaţa mea n-a fost chiar
aşa de liniştită ca a ei.
Dar când, cu mâhnire,
iau seama la ce se întâmplă-n zilele noastre,
privind prin nişte rame din care fotografia lipseşte,
şi tot ce văd e un zid prăfuit,
realizez că a fost, totuşi, minunată.

Sunt multe momente
pe care nu le pot uita,
momente ca strălucirea florilor
de toate culorile şi nuanţele,
seri pline de miresme,
asemeni strugurilor roşii
ascunşi în frunzele întunericului.

Am citit cu patimă poezii
şi am iubit muzica,
şi m-am aventurat, întotdeauna mirat,
dintr-o frumuseţe-n altă frumuseţe.
Iar când am văzut prima oară
fotografia unei femei goale
am început să cred în miracole.

Viaţa s-a desfăşurat repede.
A fost prea scurtă
pentru dorinţele mele
care erau fără limite.
Înainte să-mi fi dat seama,
sfârşitul vieţii mele era aproape.

Moarte-mi va bate curând la uşă
şi va intra.
Surprins şi îngrozit mi se va tăia respiraţia
şi voi uita să respir din nou.

Poate o să mai am fericirea
încă o dată să sărut mâinile
celei care cu răbdare şi-n pas cu mine
a mers şi-a mers şi-a mers,
şi care m-a iubit cel mai mult.

poezie clasică de Jaroslav Seifert, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene: Ştiu despre ce vorbesc, Arlene! Tatăl meu se punea în genunchi şi o implora pe mama. Iar mama îl primea mereu înapoi. Nu am înţeles niciodată. Îşi acoperea vânătăile şi tăieturile şi îl primea înapoi. Pentru că o implora şi plângea. Şi acum mă întrebi ce s-a întâmplat după ce s-a întors.
Arley: Eu...
Eugene: Nu! Continuă! Ai spus că vrei să ştii ce s-a întâmplat cu mine, acum întreabă-mă!
Arley: Nu-mi place asta...
Eugene: "Te-a rănit, Eugene?" Întreabă-mă!
Arley: Te-a rănit?
Eugene (scutură din cap): Nu pentru mult timp. Am plecat până să fac 13 ani. Am fugit. Dar îmi era atât de dor de ea... A trebuit să mă întorc să o văd. Şi într-o noapte m-am întors. Acum, întreabă-mă ce s-a întâmplat. "Ce s-a întâmplat în noaptea când te-ai întors, Eugene?"
Arley: Ce s-a întâmplat?
Eugene: El era acolo. Beat. Ca de obicei. Doar că de data asta eu nu mai eram la fel. Aveam 16 ani şi nu îmi mai era frică de el. Şi când l-am privit în ochi şi i-am spus că dacă se mai atinge de ea o dată, o să-l omor, şi-a dat seama. Şi-a dat seama că nu mai exista pentru mine. Şi stau în faţa casei. Ţip, urlu ca să iasă mama. Nici măcar n-am văzut. Mă loveşte în cap cu o scândură şi îmi sângerează urechea. Şi mă târăşte. Mă târăşte în spatele casei în garaj. Şi pleacă. Un minut... cinci minute... nu ştiu. Apoi se întoarce. Şi mă stropeşte. Mă stropeşte şi nu înţeleg. Nu înţeleg de ce apa... miroase atât de urât. Nu înţeleg. Şi apoi o văd. Văd... o... o canistră de benzină. Canistra roşie din camion. (Plânge.) Şi se uită la mine pentru ultima oară... şi aprinde chibritul. Şi ultimul lucru pe care mi-l amintesc, pe care nu-l voi uita niciodată, sunt ochii lui. Ochii lui pentru că erau plini de o imensă... satisfacţie.
Arley (plângând): Îmi pare atât de rău...
Eugene: Nu! Nu! Nu-mi spune cât de rău îţi pare pentru mine! Spune-mi cum vei face ca să nu păţească şi Trevor acelaşi lucru!
Arley: Ricky nu ar face asta niciodată!
Eugene: Of, Doamne, Arlene! Nici nu trebuie s-o facă. Tot ce trebuie să facă este să nu-l iubească.

replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Fluke

Soţia şi-a pierdut sănătatea,
A început să slăbească până a ajuns la patruzeci de kilograme.
Apoi, a apărut acea femeie, cu chipul după care bărbaţii
Şi-o imaginează pe Cleopatra.
Şi noi – noi cei căsătoriţi
Ne-am încălcat cu toţii jurămintele, iar eu printre ei.
Anii au trecut şi toţi, unul câte unul,
Au fost revendicaţi de moarte în varii forme hidoase.
Iar eu, închipuindu-mi că sunt protejat
De o grijă specială a lui Dumnezeu,
Am început să scriu, să scriu, să scriu, tomuri peste tomuri,
Despre a doua venire a lui Christos.
Apoi, Christos a venit la mine şi mi-a spus
"Mergi în biserică şi în faţa congregaţiei
Mărturiseşte-ţi păcatul".
Dar, cum mă ridicasem şi începusem să vorbesc,
Mi-am văzut fetiţa care stătea în faţa scaunelor –
Fetiţa mea care se născuse oarbă!
După aceea s-a lăsat întunericul.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine dracu' mai e şi Tom Jones?

Mi-o trăgeam
cam de două săptămâni
cu o fată de 24 de ani
din New York – era
pe vremea grevei
gunoierilor, dar
într-o noapte
a apărut muierea mai în vârstă
şi-a spus, " vreau să-mi văd
rivala." a văzut-o
şi-atunci a spus, " o,
eşti o fătucă drăguţă!"
apoi ce-mi mai amintesc
sunt miorlăiturile de pisici sălbatice –
ţipetele şi zgârâieturile alea
scoase de animalele sălbatice,
sânge şi să ** ***...
eram beat şi în chiloţi.
am încercat să
le despart şi-am căzut
zdrelindu-mi genunchii. apoi
au ieşit pe uşă
şi-au coborât scările
afară-n stradă.
au apărut
maşini pline de poliţai.
un elicopter al poliţiei
se învârtea deasupra capului.

stăteam în baie
şi rânjeam în oglindă.
nu se întâmplă des
un lucru aşa splendid
unui om de 55 de ani.
a fost mai ceva decât
balamucul de la
Watts.
tipa de 34 de ani
s-a întors. era
****** rău
iar hainele-i erau sfâşiate
şi era însoţită
de doi poliţişti
care voiau să ştie ce şi cum.
băgându-mi picioarele-n chiloţi
am încercat să le explic.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui

va veni cu siguranţă şi acel moment
în care mă voi sătura de scris
poezii şi voi trece la testament
scrisorile mele de azi
vor fi atunci închise spre nord
spre casa în care
naşterea a dat lumii
un copil minunat cu ochii foarte

albaştri

Lui
pentru că ridică norii mai sus decît sunt
îi voi lăsa toată puterea mea
şi lacrimile
să plîngă cu lacrimile mele verzi
şi să-l doară cât mai puţin
cît mai puţin

puţin cu puţin
va aduna de o poveste pe malul mării
în care locuia cu mama
mama Lui
care dimineaţa rîdea mult
iar el zicea că de la rîsul ei fericit
creştea pădurea

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nellie Clark

Aveam numai opt ani;
Până să cresc mare nu am ştiut ce însemană asta,
Nu am avut cuvinte pentru asta,
Doar că am fost înspăimântată şi i-am spus mamei.
Tatăl meu a luat un pistol
Şi l-ar fi ucis pe Charlie, care era un băiat mare,
De cincisprezece ani – noroc cu mama lui.
Oricum, povestea a rămas atârnată de mine.
Dar omul cu care m-am căsătorit, un văduv de treizeci şi cinci,
Era abia venit în oraş şi nu a aflat de întâmplare
Decât după doi ani de la nuntă.
S-a considerat înşelat,
Iar cartierul a confirmat că într-adevăr nu fusesem virgină.
Well, m-a părăsit, iar eu am murit
În iarna următoare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă ar mai fi trăit, dacă ar trăi şi acuma, mi-ar fi rămas imaginea unei mame ca toate mamele. Dar mama mea este o fată. Nu ştiu dacă înţelegi sentimentul acesta. Sentimentele mele pentru dânsa au ceva deosebit şi din cauza aceasta e singura răsplată pe care mi-a dat-o natura pentru moartea ei timpurie.

La toamna sunt 35 de ani de când a murit. Ea mai trăieşte în mintea câtorva oameni şi mai ales într-a mea. Când nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va şterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică fiinţă, de acele care mor cu milioanele, înghiţite în natura infinită fără urmă, ca şi cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumuseţe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil poate, mă face să simt că e mai bine c-a murit în floarea tinereţii.

Ea a fost demult, foarte demult, şi sentimentele mele pentru ea sunt pentru mama mea, pentru o femeie frumoasă, pentru o femeie care a suferit mult de sărăcie, pentru o fiinţă care n-a avut când să guste viaţa, pentru cineva care are toată poezia lucrurilor din îndepărtatul trecut.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mary McNeely

Trecătorule,
Dragostea înseamnă să-ţi regăseşti sufletul
În sufletul celui iubit.
Când cel iubit se retrage din sufletul tău
Atunci tocmai ţi-ai pierdut sufletul,
Căci stă scris:: "Eu am un prieten,
Dar mâhnirea mea nu are prieten."
De aici, anii mei lungi de solitudine în casa tatălui meu,
Încercând să mă regăsesc,
Să-mi transform tristeţea într-un sine mai luminos.
Dar era tata cu dezamăgirile lui,
Stând sub cedrul de pe pajişte –
O imagine care s-a cufundat în inima mea
Aducându-mi o pace infinită.
O, vouă, suflete care aţi dat vieţii
Parfum şi puritate, ca tuberozele
Venind din pământul cel negru,
Pururea pace!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care s-a împuşcat

în casa în care locuiesc
cu ani în urmă
un om şi-a pus capăt zilelor

beciul casei poartă şi acum
zgomotul asurzitor al pistolului
care şi-a descărcat glonţul
în tâmpla lui

războiul cu sine şi cu lumea
l-a învins aici şi l-a făcut
învingător dincolo –
depinde din ce parte a existenţei
priveşti realitatea

acum e noapte şi linişte
poate că spiritul lui e lângă mine
şi se uită peste umărul meu ce scriu
sau poate că el scrie acum
aceste versuri
iar eu dorm şi visez că scriu
despre omul care s-a împuşcat
în casa în care locuiesc acum

poezie de Emilian Mirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pentru zilele care au rămas
pentru prieteni şi pentru prietenii care
mi-au întors spatele
am acceptat şi asta decât nimic
şi am scris
pentru cei citiţi ca la slujbă
pe numele lor am scris
i-am adus în faţă
faţa curată a lumii
şi nu m-au mai cunoscut
am scris despre
cum e să fii deschis dar
să nu ştii cine dă buzna să-ţi spargă inima
această uşă din carne de om
mai puţin rezistentă la nepăsare
la interese la boala orgoliului
întreţinută cu oxigen
am scris în somn în vis în coasta bărbatului
iubit cu măsură întreagă
cu toate cuvintele posibile
pe toată mişcarea de rotaţie a pământului
în jurul soarelui şi în pătrarele lunii
cu ziua de lucru plătită prost
cu nervii încordaţi şi
lehamitea scandalurilor politice
am scris cu înjurătura unui meci pierdut mereu
cu mâna fetei morgana pentru o iluzie în plus
că viaţa ar fi ultima frontieră de care voi trece cu fruntea senină
am scris până m-au durut buricele degetelor
şi tot nu m-am învăţat minte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Marin Preda am fost 18 ani foarte bun prieten, iar în ultimii doi ani de viaţă ai lui ne-am certat din cauza unei doamne care umbla cu vorba de colo-colo.

citat celebru din Fănuş Neagu (1997)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele poezii le-am scris fără să ştiu că propriu zis fac literatură, de altfel nu spuneam nimănui, nimeni nu ştia, abia prin clasa şaptea, după ce am aflat de revistele literare am avut intenţia, ambiţia să mă lansez şi am trimis nişte poezii la Jurnalul Literar al lui Călinescu, şi am fost publicat nu de Călinescu, bineînţeles, ci de Ivaşcu, care făcea bucătăria revistei; şi în acelaşi timp la Viaţa Românească, ultimul număr din 1939, după care a fost desfiinţată.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există un motiv bun pentru a dezvolta mai multe straturi de scopuri. Fără multe şi variate tipuri de scopuri, s-ar putea să cazi pradă aceluiaşi lucru care li s-a întâmplat primilor astronauti de pe Apollo. Unii dintre ei, după ce s-au întors de pe Lună, au avut grave probleme emoţionale. Motivul? După ce ai fost pe Lună, unde sa te mai duci? După mai mulţi ani de antrenament, vizualizare şi anticipare a zborului pe Lună, acel moment, glorios cum a fost, a trecut. Dintr-o dată, a părut că este vorba de un sfârşit, capătul muncii lor de o viaţă, şi depresia s-a instalat. Ca rezultat al acestei experienţe, astronauţii de mai târziu au fost instruiţi să aibă alte proiecte majore în lucru după încheierea misiunii lor spaţiale.

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivit înţelegerii mele, omul, aşa cum a trăit până acum, are nevoie de un război la fiecare 10, 12 ani. El acumulează atâta manie, atâta furie, atâta violenţă, încât nimic altceva decât un război nu le poate elibera. Aşa au avut loc războaie după războaie... Există între ele un interval liniştit de 10 până la 15 ani. Acest interval este un fel de relaxare. Dar începi din nou să acumulezi aceeaşi ură, aceeaşi violenţă, pentru că este vorba despre aceeaşi psihologie. Iar omul este la bază un vânător, nu este prin natura sa un vegetarian. Mai întâi a devenit vânător şi vreme de mii de ani a fost doar mâncător de carne, iar canibalismul a prelevat pretutindeni. Era perfect etic să mănânci oameni aparţinând tribului duşman cu care te luptai. Acest lucru s-a impregnat în conştiinţa umanităţii.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziar

Ziarul tremură în mâinile sale fragede,
Încercând să îndure lipsa colţurilor rupte
Pe care le înşir în faţa ei ca pe nişte monede
Şi le privesc ca pe nişte informaţii corupte

-Plângi, draga mea, adevărul nu mai există,
Aruncă-l pe foc şi vom dispărea odată cu el,
Toţi, de la viaţa comunistă
Până la ultimul drapel.

Văd ziarul cum arde lipit de plită
Plânge căutând un adevar demn,
Sperând la o nouă viaţă unită,
Dar ea mai aruncă un lemn,

Un lemn plin de dorinţă şi ură
Pentru lume care, o dată, era pură
Şi care a sperat ca va lua o cotitură,
Întorcându-se la cea de mult căzută

Când Eva nu muşcase din măr,
Iar şarpele nu trebuia să se târască
Când El nu-i blestemase frumuseţea din păr,
Iar ea n-ar fi ajuns să se urască.

poezie de Căpăţînă Cosmin (15 noiembrie 2020)
Adăugat de Căpăţînă Cosmin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale în cădere

Plecat este oaspetele din Camera Stărilor,
Iar petalele din grădina mea cad în zigzag,
Derutate, de-a lungul aleii cotite,
Escortând, ca nişte balerine, soarele la asfinţit.
Oh, cum pot oare privi şi-îndura felul în care sunt spulberate?
Pentru ochii trişti ele nu se vor mai întoarce niciodată.
Parfumul inimii se pierde odată cu sfârşitul primăverii
Şi-apoi nu mai rămâne nimic – doar veşmântul pătat de lacrimi.

poezie de Li Shangyin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!