Și de sus, dintre luceferi...
Sfiicioși cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăți, iertare,
Deolaltă punem gândul și tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă, prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.
Multe gânduri așezate în veșmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.
Și de sus, dintre luceferi... raza lui lumină încă,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stâncă,
Mai hrănesc dureri de suflet și dorințe mai hrănesc,
Prin esența lor de leacuri strânsă-n graiul românesc.
Azi, poeți cuprinși de vorbă și de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veșmântul lor se tem.
Versul lor... e doar o umbră, ostenit, fără foșnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt și de simțire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar și stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre poezie
- poezii despre suflet
- poezii despre gânduri
- poezii despre vorbire
- poezii despre versuri
- poezii despre stânci
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.