Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Și de sus, dintre luceferi...

Sfiicioși cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăți, iertare,
Deolaltă punem gândul și tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă, prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri așezate în veșmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.

Și de sus, dintre luceferi... raza lui lumină încă,
Iar cuvintele-i de aur, neclintite, ca o stâncă,
Mai hrănesc dureri de suflet și dorințe mai hrănesc,
Prin esența lor de leacuri strânsă-n graiul românesc.

Azi, poeți cuprinși de vorbă și de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veșmântul lor se tem.

Versul lor... e doar o umbră, ostenit, fără foșnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt și de simțire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar și stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană...

Sfiicioși cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăți, iertare.
Deolaltă punem gândul și tăcerea în chemare.
Vechiu' grai tăcut ne-adapă prin cuvânt fără prihană.
De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri așezate în veșmintele vorbirii,
Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.
Azi, poeți cuprinși de vorbă și de dulcele-i blestem,
Rime nu mai încondeie, de veșmântul lor se tem.

Versul lor, e doar o umbră, ostenit, fără foșnire,
Lepădat de limba sfântă, de cuvânt și de simțire.
Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,
Chiar și stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubește-mă, sunt suflet fără chip

In picătura vieții au curs atâtea ploi...
Prin limpezimea lor s-au strecurat furtuni.
Tu suflete, sortit în tine să le-aduni
Ai scris o altă cale tăcerilor din noi.

Privește-mi gândul, încă mai scrie amintiri,
Nedeslușite căi cutreieră-n tăcere
Pentru un strop de dor și-un fir de mângâiere,
Nesățios si tainic, mai umblă prin iubiri.

Tradarea lui... mă vede cum patima o țip,
Ca un etern cortegiu de inimi sfâșiate
Ce-n umbra nemuririi le-aș construi cetate.
Iubește-mă-n candoare, sunt suflet fără chip.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Peste sufletu-mi cărunt

Sunt aici
și mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
și tot mai car,
viața-n firul ei subțire,
și ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.

Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
și mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
mai treacă pe la mine.

Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia și când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbește
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt și nu se poate.

Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veșnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am să vă las și ultimul cuvânt

Hrănește-te cu versul și nu-ntreba de mine,
Nu are importanță; nici ce sunt eu, nici cine.
Primește-n dar cuvântul așa cum ți-l dau eu,
El este strop tăcut... al sufletului meu.

L-am îmbrăcat în lacrimi și-n fire omenească.
nu te temi de el, nu știe să rănească.
Ascultă-i vorba sfântă... rostită cu tăcerea
Și-n liniștea din el să-ți învelești durerea.

Adună-i mângâierea și-o pune peste rană
Și dă un bob din el... și sufletului, hrană.
Stai în lumina lui să vezi cât e de vie
Și lasă-i gândul, pradă, să-l pună-n armonie.

Când Dumnezeu ne-a dat și cerul și pământul,
Prin toate câte-au fost... nu a uitat cuvântul.
În drumul meu, vremelnic, trecut pe-acest pământ,
Din tot ce-am strâns, vă las... și ultimul cuvânt.

poezie de
Adăugat de Marin BungetSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și dincolo de suflet... mai e loc

Nu judeca... o lume, după tine,
Când ești cuprins de griji și de dureri,
În noapte, te-au târât atâtea seri,
Și peste rău... nu mai încape bine.

Când pe altarul vieții arde foc
Și te-a cuprins, puțin câte puțin,
Iar sufletul îți pare că e plin...
Și dincolo de suflet... mai e loc.

Și dincolo de suflet cresc iubiri,
Sămânța lor... răsare fără ploi,
Ajunge hrana inimii din noi...
Și zâmbetul, tăcut, de trandafiri.

Și dincolo de suflet umblă dor
Ascuns între iubire și tăceri.
Lumină vie,-a gândului de ieri,
Prin soarele de dincolo de nori.

Și dincolo de suflet... multe flori,
Mai pun culori pe umbrele din noi,
Oricât am fi de rătăciți... și goi.
Și după nopți... se mai ivesc și zori.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă tem de petale...

primăverile vin
din adâncuri de ierni
din gânduri pe care începi să le cerni
din zăpezi colorate
mult cântate de om
crescute-n miracolul vieții din pom
preschimbate-n petale
în fir de iubire
în scrieri de dor... într-o altă simțire
și curg peste noi
peste viu și culoare
căderea lor lasă priviri temătoare
de curgerea lumii
de fructul rămas
zămislit peste timp să mai fac'-un popas
tem de petale
de cântul lor mut
tem că nicicând n-am să-nvăț să le-ascult
de urma lăsată în gând
de unicul lor adevăr
tem doar de cele rămase prin păr

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Bunicul...

Cu frig peste tristețe și nor pe anii mulți,
Pierdut intr-o uitare a timpului grăbit,
Abia ducându-și anii, ce șchioapătă desculți
Prin temerea de mâine, a unui rătăcit.

Speranța i s-a stins în rugile spre cer...
Zadarnice cuvinte, prea goale de răspuns.
Atâtea gânduri sacre se rătăcesc și pier
Și nu mai știe locul în care a ajuns.

A fost cândva și tată... a fost cândva bunic,
O lume de iubire crescută-n urma lui
Azi l-a uitat cu totul, î-i este doar... nimic...
O stâncă de tristețe în găndul nimănui.

Privește-n nicăeri, doar umbrele o știu,
Prin zâmbetul stârnit... amarnic de tăcut,
O lacrimă prelinsă pe sufletu-i pustiu
E tot ce-l mai îndeamnă să plece din trecut.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ei nu-s din picăturile de ploaie...

aproape fabulă

Suntem o lume plină de cuvânt,
Lăsat, să ne zidim cu el iubire
Și să trăim cu drag și dăruire
Fată de tot ce poate fi mai sfânt.

O altă lume, tot la fel de sfântă,
Poate cea mai curată dintre ele,
În care, loc, au prea puține rele,
E lumea celor care nu cuvântă.

Și negreșit, sămânța vieții, apa,
Furând câte ceva din amândouă,
Cu picături de ploaie și cu rouă,
O altă lume, marea, o adapă.

Pe fundul ei, tăcute ca o stâncă,
E lumea picăturilor modeste,
Mai fără de păcat și mai celeste,
Stau cufundate-n liniștea adâncă.

Urcând ușor, o simți într-o trezire
Și agitată cum lovește malul,
Iar peste toate stăpânește valul
Precum un călăreț, peste oștire.

Și tocmai sus, pe val, stau cocoțați,
Și inactivi și fără greutate,
Doar cu plăcerea de-a fi duși în spate,
Tot felul de nocivi și de ratați.

Ei nu-s din picăturile de ploaie,
Sunt doar o pleavă, frunze, putregai,
Ușor plutind și prinși precum un scai
Pe haină, într-un cuvânt, gunoaie.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Acolo unde timpul îngroapă amintiri

Nu stă-n puterea noastră să-i aruncăm tăcerii
Cuvinte temătoare... pe rostul ei divin.
Se-așterne fără margini, când vine timpul serii
Și-ascunde-n ea trecutul, puțin câte puțin.

Puterea ei destramă, căci totu-i trecător.
Purtând chemări tăcute prin spații siderale
Din nemișcata geană mai pică câte-un dor,
Și tot ce mai rămâne se scutură-n petale.

Prin vise ne mai umblă speranțe rătăcite.
Frânturi de timp adună ce-a mai rămas din noi
Îngemănând puterea în clipe neclintite
Dorinței nesfârșite de-a fi mereu în doi.

E prea departe locul și calea mult prea lungă,
S-au dus prin poarta vieții temutele iubiri.
Doar neumblate gânduri ar mai putea s-ajungă
Acolo unde timpul îngroapă amintiri.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... și ce dor.
Mă prind trecuturi... și uitări se-adună,
Povești, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Și pâinea frământată, din cuptor.

Povești, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniștit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Și gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să știu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ți mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme și uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mă caută, prin amintiri, trecutul

Incătușate-n vremea destrămată,
Inchipuiri, prin care tu nu vezi,
Imi mai îndeamnă gândul, câteodată,
Sa pun un braț pe care să te-așezi.

Din ochi tăi, sclipiri să mă adie
Ca un ecou, din magicul zefir...
Mirific zbor, cu fulgi de păpădie.
Din părul tău, o toamnă, să respir.

Să desenez, pe gura ta, sărutul,
C-o altă-nchipuire să te-alint,
Prin nostalgii să caut începutul,
Cu clipele frumoase să mă mint.

Doar sufletul mai are azi, scânteia,
Unui copil, prea greu de părăsit.
Prin ochii lui mai adorăm femeia
Și gândul ne mai poartă spre iubit.

Mă caută, prin amintiri, trecutul,
Ca un răsfăț... în temere cuprins.
Un alt trecut își caută debutul
In părul meu, de-atâtea stele nins.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.

poezie de din Tăcerea din adâncuri (2018)
Adăugat de ugalenSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Tăcerea din adâncuri

Adaug speranțe la ziua ce vine,
le scot fără grabă din râu de tăceri,
cu gândul și fapta, dar vorbe puține,
pot încă să fac mai mult decât ieri.

Privesc înainte, privesc în trecut,
așez peste astăzi și ziua de mâine,
din noaptea uitării scot visul pierdut,
aduc demnitate să pun peste pâine.

Cuvinte prea multe nu am de rostit,
le-așez cu răbdare în vorbe curate,
când timpul îmi dă un răgaz potrivit,
le pun cu migală-n poeme pe toate.

Citindu-le-n taină, găsesc alinare,
sau vrajă-mbrcată în haine sfințite,
cuvânt prin cuvânt ajung, fiecare,
cu rouă cerescă pe doruri rănite.

Stau încă de veghe la poarta uitării,
cu gânduri de strajă în strai auster,
păstrez, cu răbdare, la umbra tăcerii,
al lumii nescris și liturgic mister.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise...

Iubesc, în vers, cuvântul de acasă...
Fără miros de aulă și dex-uri,
Mai simplu și mai plin de ințelesuri,
Și românesc... e limba mea frumoasâ.

Iubesc, în vers, cuvântul fără pată,
Mai plin de cumințenia din gânduri.
Sărac, dar mândru, așezat în rânduri
Și demn de-a fi citit... și de răsplată.

Iubesc, în vers, și rima și măsura
Ca singur sens... prin care poezia
Se leagă, precum floarea și câmpia
Sau opera-n tandem cu uvertura.

Iubesc, în vers, cuvintele nescrise,
Ce rătăcesc adesea printre rânduri.
Iubesc, în vers, tăcerile din gânduri
Și lumea lor... de patimă și vise.

În vers, e harul care ne dezbracă
De tot ce gândul nu mai poate ține,
De tot ce-n suflet, fie rău sau bine,
S-a săturat, de-atâta dor, să tacă.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iașul lui Eminescu

Prin Iașul cu multă floare de tei
Parcă se aud și acum pașii tăi
Iar banca, veche, pe care ai stat
E tristă, de-atâta așteptat...

Tu, trubadur cu lira-ți sfântă
Mai vin-o dată și colindă
Toate cărările de prin Copou
Căci, Teiul tău are un ram nou!

Vino, maio raită prin Țicău
Te-așteaptă și acum amicul tău
Creangă Ion, să vă-ntâlniți
Că aveți multe să vă povestiți!

Și Plopii fără Soț au mai crescut
Ne spun de câte ori, tu ai trecut
Când așteptai nebun, de dor, pe ea
Și ai fi vrut, măcar un semn să-ți dea...

Dar, nu-i nimic, ție îți duc dorul
Codrul, țara, neamul și izvorul
Pe tine te iubește Universul
Așa, cum tu ai scris și ai iubit versul.

Iar când soarta, prea devreme, te-a învins
Și timpul, prea repede, s-a scurs
Luceafăr viu, de-acolo ne privești
Prin Codrii de Aramă, tu trăiești!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mai las o amintire peste flori

Am și uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândețea.
Prin amintiri, de-aș răscoli, m-aș teme,
Și n-am să-mi iert dac-aș găsi tristețea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Și un regret, nechibzuinței mele.
E prea târziu, și prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri și simțire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Și fericiți vorbeam despre nimic

Tu, frunza ta, din păr... de orhidee,
Ca un pârâu cuprins între izvoare,
Mă săgetai cu gândul de femeie
Prin lanuri de iubiri, nemuritoare,

Privirile din ochi... tăiau cărare
Peste destinul prea timid din fire,
Și tu și eu... cu-aceeași alinare
Voiam să stingem setea de iubire.

Prin suflete, ca două uși, deschise,
Plimbam tăceri, tăcerease rupă,
Sorbind din gândul năpădit de vise,
Gustul iubirii... revărsat în cupă.

Din vorbe fără sens, creșteam altare,
Punând iubirii, hrană... pic cu pic
Sub învelișul ei plăpând, de floare...
Și fericiți, vorbeam despre nimic.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Insomnie

Ascult, meditez și aștept să-nțeleg
tăcerea din gândul ce-ar vrea să pornească
dar încă rămas priponit în talveg
pe-o albie sură din bolta cerească.
Mai caut răspunsuri în anii pierduți
prin vagi amintiri încercând să mă lase,
în care mai plâng copii nenăscuți
din mame uitate sub gloanțele trase.

Și voci neștiute aud din trecut,
se scurg prin ureche în zeci de jargoane,
în inimă crește un zvon nevăzut
din aripa gândului rupt din pripoane.
Iar gândul aleargă prin timp înapoi,
mi-aduce în cuget o lume trădată,
cu umbre rămase din tristul război
în care soldații mai mor încă-odată.

Se scurge prin mine tărâmul străin,
cu chipuri trezite din moarte la viață,
purtând peste zâmbete stropi de venin
și măști de revoltă cusute pe față.
Azi încă mai mor în nepatria lor
eroi fără voie, trimiși prea departe,
ajunși amintiri în străinul decor
al căii parcurse din viață spre moarte.

poezie de din revista Confluențe literare
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Se uită Dumnezeu la noi...

Ne mor copii, ce trist... a câta oară
Tot punem lacrimi peste vieți pierdute?
De sub durerea lor, parcă tăcute,
Cuvintele... nu știu nici să mai doară.

Ii plângem azi, iertăm... ș-apoi tăcerea
S-așterne peste noi ca un blestem;
O letargie, din care nu putem
mai ieșim, să ne-alungăm durerea.

Și lângă noi... o moarte blestemată,
Răsare, precum pirul, peste tot.
Nemernici, o hrănesc atât cât pot,
Cu lăcomia lor.. nemăsurată.

Se uită Dumnezeu... și nu-nțelege,
Ce s-a-ntâmplat? Sub care legământ,
Robiți durerii, îi ducem în mormânt
Intr-o tăcere mută? Care lege...

Dă dreptul să luăm vieți nevinovate?
ne hrănim cu ele, neputința...
Sfidăndu-ne și teama și conștiința,
Că vom plăti, odată, pentru toate.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Să pui cuvinte-n vers...

Să pui cuvinte-n vers și versu-n poezie
E-n primul rând un har; ș-apoi, o datorie.
Respectă-ți însă harul, că l-ai primit cu rost,
Înșiră doar esența, nu scrie mult și prost!

Apleacă-te, poete, asupra de cuvânt,
Ascultă-l cu răbdare, respectă-l că e sfânt.
Nu așeza alături și ură, și dreptate,
Niciunul nu mai are aceeași greutate.

Cuvantu-acesta simplu își are rostul lui,
Nu stă supus orbește, oriunde și oricui.
El poate fi pământul pe care să pășești
Sau poate fi durerea ce vrei să-mpărtășești.

De-ar fi trăit acum, când am pășit și-n cer,
Cam câte Iliade ne-ar mai fi scris Homer?
Ori bunul Eminescu de mai trăia o vreme,
Aveam istorii scrise în stihuri și poeme.

Azi mulți ne vrem poeți cu har și fără har,
Ne punem timpu'-n vers, dar versu' e-n zadar.
Nimic nu se mai leagă, puțin are-nțeles,
Și carte după carte... o facem mult prea des.

Atâtea versuri curg, sau șiruri de cuvinte
Și nu găsești prin ele un strop de-nvățăminte.
Sau cum spunea poetul: prea multe-s cu tipic,
Nu sună nici din coadă... și nici nu spun nimic!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook