Mielul turbat

Singurătatea este cea mai gravă boală,
Asta o ştiu toţi, nu de aceea scriu eu aici,
La curtea regelui XYZ, sosi un străin pe nume AAB,
Înfăşurat avea un stilet, cânta din harpă, părea un harap.
Lumea întreabă, ce ştii să faci, străinul răspunde, a povesti,
Despre Lilith şi vârcolaci, morţi călărind pe stafii.
O lumânare ardea într-un colţ, era târziu şi somnul venea,
Când deodată se auzi de sub bolţi ţipătul morţii,
Murise şi ea.
Dar mai există şi mielul turbat, vine un lup fără dinţi, fără păr,
Iată îl scuipă, acest scuipat parcă ar fi doar un strop dinspre mări.
Vine un leu, urinează pe miel, vine măgarul şi ţipă un vers,
Mielul turbează, nu este el, nu mai e loc în Univers.
Mielul mai scrie, nu este miel, ei şi ce dacă scrie, întrebi,
Mielul este Mefistofel, poţi ajunge cu el pe Horeb.
Amestecă el blesteme, nectar, asta şi Domnul o ştie, iertat
Intră mielul în Rai, asta e, intră deşi este mielul turbat.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Votează! | Copiază!