Coloană infinită
Doar noi însingurați mai sprijinim un cer
Obositor de liber, ne-ngăduit de-nalt,
Cu ochi rostogoliți pe dale de infern
Trișăm îngrozitor unul cu celălalt,
Și rostuind prea zilnic amara irosire
Ne clătinăm pe trepte, ca-n orice început,
Un adevăr te minte și trece peste mine,
Mă-nșală viitorul, te vinde un trecut.
Nu știu din care unghi, e cerul mai aproape
E fruntea mai înaltă, cuvintele mai calde,
Mistificând aripa în piatră și săgeată
Trișăm spre mediocru, noi doi... cu Celălalte.
poezie de Virginia Radu Gavrilă (1985)
Adăugat de Virginia Radu Gavrilă
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- poezii despre început
- poezii despre viitor
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre religie
- poezii despre mediocritate
- poezii despre iad
- poezii despre depășire
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.