Golgota românească

Ni-i trupul răstignit, bătut în cuie,
Sus, pe Golgota pătimirii noastre.
Cucernic ca un schivnic, gândul suie
Spre cerul limpezimilor albastre.
Pe crucea jertfei cutremurătoare,
Pe care mor şi visele şi anii,
Oftăm prelung în deznădejdi amare:
O, Eli, Eli, lama sabactani!
Credinţa însă biruie năpasta,
Cădelniţându-şi ruga în tăcere.
Călăii ne străpung cu suliţi coasta
Şi ne adapă cu oţet şi fiere.
În urletele crâncenei gheene,
Din zvârcolirea cărnii sfâşiate,
Sclipeşte-n diamantul de pe gene
Lumina jertfei noastre ne-ntinate.
Pe creasta de văpaie a credinţei,
Noi ştim, în greaua zbatere-a durerii,
Că încolţeşte-n miezul suferinţei,
Grăuntele de foc al Învierii.
Ni-i ruga, Doamne, pură ca zambila
Şi chinul înfloreşte-n bucurie.
Revarsă-ţi harul roditor şi mila
Pe fruntea stinsă de mucenicie!
În bunătatea Ta dumnezeiască,
Tămăduieşte-ne cu sfinte leacuri
Şi fă ca jertfa noastră să rodească,
Rotundă şi bogată peste veacuri!

poezie clasică de Ionel Zeană din Aceşti mari poeţi mici
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!