Interludiu

De când m-am născut pe lume
Trebuia să aleg între Da şi Nu,
Şi-l acceptam cu regret pe Nu
Tocmai când vroiam pe Da.
Ca să nu mă pierd în reflecţii eterogene,
Nu-urile mele s-au iscat de la bunica.
Era destul să-mi fac vânt peste gard,
Cum că mă silea să merg ca un viţel cuminte.
Cerul îmi părea concav ca o boltă zugrăvită,
Dar la şcoală am aflat cu surprindere
Că-mi duc traiul numai pe o emisferă a Terrei,
Ce se învârte după soare, îi face cu ochiul.

Probabil, furnica aleargă între Nu şi Da,
Fiindcă şi eu în viaţă am alergat ca ea.
Ci mai mut mă izbeam de Nu-uri, de Nu-uri,
Încât îmi rămânea doar să-l visez pe Da.
Orice răsărit este Da, orice apus este Nu.
Mă bucură cum răsare soarele în holde,
Mă bucură cum răsare luna la căpătâiul mării,
Pentru că răsăritul este Da, apusul este Nu.
Ah, acel Da ce-l adie lemnul de tei,
Ah, acel Nu ce-l aduce corboaica!
Mă zbat, mă străduiesc să trec nezărit de Nu,
Prin vlagă în trup îl aud pe Da.

poezie de George Meniuc (1986)
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!